Nebunie sau normalitate?
July 3, 2012
Astăzi mănȃnc fructe Goji
July 4, 2012

Facem valuri pentru tinerii talentați

În ultimul timp, am intrat în contact cu un număr destul de mare de elevi de liceu talentați și pasionați de anumite domenii de activitate, care muncesc pentru a se dezvolta, care vorbesc cu entuziasm despre materiile preferate și care și-ar dori să facă mai mult pentru ei dar, în cele mai multe cazuri, situația financiară îi împiedică să meargă mai departe.

Și, deși mi-aș dori să îi ajut pe toți cei pe care îi cunosc și pe care ajung să-i admir pentru pasiunea de care au n-aș fi dat dovadă la vârsta lor, nu am cum să fac acest lucru. Mă impresionează părinții care cer ajutor pentru ca ei să poată merge la diverse concursuri și olimpiade, dar cel mai mult mă impresionează cei care își iau singuri inima în dinți, își fac un plan de atac și se țin de el, oricât de multe obstacole ar apărea în calea lor.

Pentru astfel de tineri Fundația Comunitară Iași a înființat Fondul de Burse. Scopul acestui fond este să promoveze elitele generațiilor viitoare și să le ofere susținere și încredere în drumul pe care l-au ales, astfel încât aceștia, indiferent de locul în care vor ajunge să studieze sau să profeseze, să se întoarcă întotdeauna cu drag în orașul care i-a crescut și să contribuie activ la dezvoltarea lui.

Nu știu să înot. Dacă la Swimathon ar fi și o probă de scufundări, aș participa cu mare drag. Desigur, nu aș reușit să mă scufund decât o singură dată. Prima și ultima. Totuși, pe 6 iulie voi fi prezentă la Ștrandul Municipal, între orele 15:00 – 18:00 pentru a-i încuraja pe cei care înoată pentru proiectele înscrise.

Cine mai vine să facă valuri împreună cu noi?

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *