Belvele au un nou prieten
September 15, 2011
Azi beau o bere cu băieţii
September 15, 2011

Este foarte greu să găsești o rochie de seară


Acum două săptămâni, înainte de petrecerea Belva, toate Belvele au fost lovite de o mare dilemă: cu ce ne îmbrăcăm? Și, după ce am căzut de comun acord că în marea seară trebuie să purtăm rochii, am început vânătoarea.

Eu, după cum bine știți, mă feresc cât se poate de mult de ceea ce numesc eu rochie de nașă: nu suport nici un sclipici, nici o paietă rătăcită, nici un material lucitor pe corpul meu; rochia mea trebuia să fie una simplă, pe care să o mai pot purta și după petrecere, în situații mai puțin oficiale sau scorțoase.

Am schimbat zeci de mailuri și de mesaje pe Facebook și am dezbătut cu înflăcărare subiectul ”rochii de seară”. Unele dintre noi chiar s-au întors la magazin la jumătate de oră după ce au cumpărat rochia pentru că nu le mai plăcea.

Eu, din fericire, am găsit-o în Viena. Stătea frumos pe un umeraș și mă aștepta. Însă am găsit-o după două zile de căutări și de plimbări în lung și-n lat pe străzile aglomerate și prin soarele Vienei.

Le invidiez pe fetele care își găsesc rochii de seară în primul magazin în care intră. La voi cum e cu rochiile astea? E un chin goana după ele sau faceți parte din categoria invidiatelor?

Sursa foto: cristallini.ro

Share

1 Comment

  1. Irina says:

    E un mare chin! De multe ori atunci cand imi cumpar o rochie trebuie sa umblu mai intai prin toate magazinele si dupa iau o decizie. Ma refer aici strict la rochiile mai speciale si nu cele casual pe care le cumpar, de regula, din Siraj 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *