Unora chiar nu le place munca!
April 2, 2012
Azi fac cumpărături pentru casă
April 2, 2012

Din ce în ce mai nostalgică

Liviu Rebreanu, din topul listei cu preferați, scria odată că pe măsură ce îmbătrânești devii mai nostalgic, mai gânditor. Abia după ce înaintezi în vârstă începi să analizezi viața, sensul, mediul înconjurător, propria persoană.

În ultima vreme, deși nu mă laud cu prea mulți ani, sunt din ce în ce mai nostalgică. Rămân nemișcată minute, ore întregi uitându-mă la fotografii din liceu, din facultate, la chipurile dragi ale surorilor, părinților, prietenilor și mă covârșește dorul.

Am scos fotografii la imprimantă și mi-am acoperit pereții cu amintiri. Meditez îndelung la vremuri trecute, la tot felul de momente plăcute sau mai puțin plăcute din viața mea. Râmân gânditoare privind pe geam, ca într-un vârtej din care nu pot ieși.

Fără amintiri, nu am mai putea zâmbi sau privi cu drag în urmă, nu am mai aștepta cu emoție momentele de revedere. Dar nu îmi place de mine așa melancolică. Deși îmi șade bine așa cu o stare ”poetică”, mi-e frică să nu rămân cu acea stare și să-mi devină definitivă. Poate o fi astenia de vină…

Voi sunteți nostalgici uneori?

sursa foto: flickr.com

Share

2 Comments

  1. Axlandra says:

    Şi pe mine mă “loveşte” nostalgia tot mai des, în ultima perioadă. O fi, vorba ta, astenia de vină!:)

  2. chloe says:

    Cu cat inaintezi in viata cu atat ai mai multe amintiri dupa care sa fii nostalgica 🙂 Banuiesc ca e o faza, poate simti nevoia sa analizezi unele lucruri.

    Din pacate nu toti oamenii se opresc vreodata sa analizeze viata, sensul, relatiile cu ceilalti, propria persoana….unii trec prin viata si nu se uda, asteapta sa ‘vina de la sine’ si apoi se vaicaresc la batranete ca au ramas singuri cu televizorul, care oricum a fost prioritatea lor numarul 1 toata viata.