Astăzi învăţ să gătesc
August 1, 2012
De ce e mai bine să fii “bruneţică”…
August 1, 2012

Din când în când, este sănătos să recunoști că ești bun

Dacă aș putea identifica, undeva în trecutul nostru, momentul în care a apărut modestia și, dacă m-aș putea întoarce în timp, aș pune o bombă la fața locului. De asemenea, mi-aș dori să-l întâlnesc pe primul om care a afirmat că modestia este o calitate pentru a-i ține o teorie mare cât casa.

Nu cred că este. Cred că este o manifestare a rușinii de a recunoaște că ești bun care, dacă nu este înăbușită în fașă, se transformă treptat în nesiguranță în propriile capacități și, la extrem, poate duce chiar și la auto-sabotare. Avem în noi ideea aceea – greșită – cum că este mai bine să-i lăsăm pe alții să ne laude, decât să o facem noi; și că alții – cei care trebuie să ne laude – trebuie să-și dea seama singuri de cât de minunați suntem. Iar noi, în timpul ăsta, să stăm cu capul plecat, așteptând să fim puși pe un piedestal.

Nu neg importanța recunoașterii calităților tale de către cei din jur. Spun doar că, dacă ești bun, ești bun, indiferent cine spune asta. Dacă ești bun, trebuie să fii mândru pentru că s-ar putea să fii cel mai bun dintre toți. Dacă ești bun, trebuie să te comporți ca atare și să nu-ți ascunzi calitățile, doar pentru că (încă) nu au fost descoperite de cei din jur.

Din când în când, respectând strategia privitului în oglindă dimineața, însoțit de cuvinte de bine, este sănătos să recunoști că ești bun. Pentru că ești.

Tu când ai recunoscut ultima oară că ești bun?

Share

7 Comments

  1. Andra says:

    Cand esti bun, se vede in atitudinea relaxata. Nu simti nevoia sa faci public asta, sa te lauzi. E pueril.

    ‘Dacă ești bun, trebuie să fii mândru pentru că s-ar putea să fii cel mai bun dintre toți.’ Greu de evaluat :D.

  2. Ines Prodan says:

    Cred că atitudinea relaxată apare atunci când eşti conştient că eşti bun. Să recunoşti că eşti bun nu înseamnă neapărat să îţi iei o portavoce şi să mergi cu ea prin oraş, ci să-ţi recunoşti ţie însuţi asta.

    Da, e greu de evaluat dar, uneori, îţi poţi da seama.

  3. Andra says:

    ‘Avem în noi ideea aceea – greșită – cum că este mai bine să-i lăsăm pe alții să ne laude, decât să o facem noi’- te contrazici.
    N-ai nevoie de o portavoce. Un blog e suficient 😀

  4. […] mine şi de felul în care scriu eu. Lăsând modestia la o parte, căci precum spunea Belva Ines: Din când în când, este sănătos să recunoşti că eşti bun, mă uit pe unele texte şi mă chinui efectiv să înţeleg ce vrea respectivul/respectiva să […]

  5. Andrei says:

    HAHAHAHA
    HA
    haha … HA!

    Acum ca tindem sa ne intamnim in persoana putem sa planuim respectiva polemica. Pentru ca in proportie de 80% nu zici bine. Hai sa-ti mai dau un cuvant care sa te ridice de pe scaun: SMERENIE!

    Sunt aproape convis ca respectivul “sunt bun” e in mare masura “stiu alti 10 mai prosti ca mine”. Not the same thing.

    Modestia, smerenia, sunt operele de arta ale mecanismului uman.

    Un om care se lauda vizibil si nu e acoperit de fapte, e o comedie (mai ieftina sau mai calitativa) – stiu pentru ca eu fac asta.

    Un om care se lauda si este acoperit de fapte, e ca un film de actiune (mai ieftin sau mai calitativ).

    Un om smerit, modest acoperit de fapte e o opera de arta cinematografica independenta de gen.

    Si poate cel mai greu de observat, un om modest, smerit, neacoperit de fapte, nu exista – e nonsens.

  6. Ines Prodan says:

    Probabil că fiecare dintre noi vorbește despre lucruri pe care le-a încercat și au funcționat la el.

    Eu, evident, mă refer la oamenii care sunt acoperiți de fapte (de altfel, am scris si un articol despre oamenii care se auto-intitulează „specialiști”, fără să fie acoperiți de fapte) și care, din prea multă smerenie, nu sunt conștienți de faptul că sunt buni.

    Timp de aproape 28 de ani am fost unul dintre acești oameni și, așa cum am zis și mai sus, am constatat că prin smerenie mă auto-sabotam și întotdeauna aveam tendința de a găsi „scuze” pentru lucrurile bune pe care le făceam (de tipul „ei, dar nu a fost chiar atât de greu de făcut”, „vai, mulțumesc, dar cred că m-a ajutat și norocul” etc.).

    Probabil că nu am știut și nici nu m-a învățat nimeni cum se practică – în mod corect – smerenia. Și de asta am și ajuns la concluzia că ea nu funcționează.

    Dar, desigur, este loc de dezbatere, acum că ne întâlnim și în persoană :).

  7. […] în loc să te oglindești tot timpul în ochii celorlalți, în loc să te tragi singur în jos, eu îți propun să recunoști că ești bun. Îți propun să lași gândul ăsta să ți se urce la cap (am încredere că n-o să-l lași să […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.