Cum a fost la evenimentul pentru copiii cu autism “Vine seara de Crăciun!”
December 23, 2011
Azi nu mă mai cert cu nimeni
December 23, 2011

De Crăciun, îi mulţumesc tatălui meu!

Sărbătorile de iarnă readuc la viaţă, de cele mai multe ori, copilul din noi şi odată cu el şi multe amintiri frumoase, veselie şi dorinţa de-a mulţumi celor care ne-au întreţinut acest sentiment de bine şi datorită cărora încă mai avem zâmbetul pe buze şi-n prezent.

De aceea, anul acesta, de Crăciun vreau să-i mulţumesc tatălui meu. Pentru că a fost întotdeauna părintele care mi-a facut micile mofturi, aşa cum s-a întâmplat şi atunci când mi-a cumpărat o răţuşca de la piaţă, pe care am găzduit-o ulterior pe balcon, spre nemulţumirea mamei. 🙂

Pentru că a fost mereu un fel de copil mai mare şi astfel a făcut ca unele năzbâtii de-ale mele să treacă neobservate de mama, atunci când făcea şi el alte năzbatii tipice copiilor ceva mai mărişori.

Pentru că şi-a arătat iubirea ce mi-o purta într-un mod subtil, tăcut şi discret şi nu m-a făcut niciodată să mă simt stanjenită în public pentru că eram drăgălăşită prea mult, aşa cum le stă în fire majorităţii părinţilor să facă.

Pentru că m-a apucat de-o aripioară şi m-a salvat de la înec atunci când mi s-a părut, pentru o clipă, că ştiu să înot şi am uitat complet că n-am învăţat asta niciodată, aşa încât mi-am luat avânt printre valurile Mării Mediterane şi am ajuns cu funduleţul în sus.

Pentru că nu m-a renegat, deşi am fost unul dintre cei mai obraznici copii din lume şi nu si-a luat lumea în cap nici când am ajuns la adolescenţă, periodă care a venit cu tot tacâmul : insomnii, depresii, faza rock, o nouă pasiune : alcoolul, primele relaţii, anxietate, irascibilitate ş.a.m.d.

Şi mai ales pentru că m-a aşteptat, de fiecare dată, cu braţele deschise şi zâmbetul pe buze, când m-am hotărât să mă întorc acasă, după lungi plecări. Iar de fiecare dată când am plecat de-acasă extrem de fericită şi mi-am lăsat părinţii extrem de trişti, el a ştiut să înţeleagă bucuria mea şi m-a lăsat să experimentez în continuare.

A fost mereu puternic, de neînvins şi părea ca nu poate fi atins de niciun fel de boală. De aceea nu mi-am făcut nici cea mai mică grijă cand l-am văzut, pentru prima oară, legat de patul de spital. Ignoranţa mea, însă, nu mi-a făcut semne cum că, de fapt, în spatele acelei măşti, se ascundea un om ca toti ceilalţi, care era fragil în faţa diferitelor probleme.

Şi tot din ignoranţă sau poate neştiind cum să mă adaptez unei situaţii neaşteptate, încă trăiesc cu impresia că mă asteaptă acasă, alături de mama, unde îl voi găsi de sărbători şi-i voi putea dărui cadourile pe care i le-am cumpărat deja.

Uneori, însă, mă trezesc din visare şi-mi amintesc că de acum încolo doar el mă va privi pe mine, iar eu nu-l voi mai putea vedea, căci s-a ascuns printre nori pufoşi şi s-a mutat la casă nouă. Sărbători fericite în noua ta locuinţă şi multă dragoste de la noi, cei limitaţi de spiritul lumesc! Te iubim mult!

Share

4 Comments

  1. Flori says:

    Un articol frumos si emotionant! >:D<

  2. rodica says:

    citind,m’am regasit…pana la un punct cand mi’am dat seama ca totusi ar trebui sa apreciez acum ca poate,o sa fie tarziu dupa…sarbatori fericite!

  3. Alma says:

    Oare de ce doar dupa ce pierzi un parinte iti amintesti cu mai multe usurinta toate lucrurile minunate care le-a facut pentru tine?

  4. Raluca says:

    Din pacate, asa ne e firea 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.