Momentele lui de relaxare
April 10, 2016
femeile care au renuntat la barbati
Femeile care au renunțat la bărbați
April 17, 2016

De ce școala nu te învață tot?

copilul de nota zece

Copilul de nota zece. Eu am fost. Într-un fel am fost de zece și când am fost de opt sau de nouă pentru că doar la asta mă gândeam. Cumva nu mi-a plăcut niciodată locul doi. Aș fi preferat locul trei decât să fiu cea care pierde în fața unui campion.

Mereu am simțit că îmi suflă cineva în ceafă chiar și atunci când locul întâi îmi era asigurat. Niciodată nu am fost suficient de bună în ochii mei. Pentru că nu am fost cea mai bună la toate materiile.

Am pierdut ani în care m-am focusat pe lucruri care nu mi-au plăcut și pe care nu le înțelegeam. Care nu mi-au folosit și pe care le-am uitat. Am luat premiul întâi, bursă în facultate și 9.50 la Bac. Uneori râd și spun că am fost premiantă și nu am avut nici măcar o restanță. E un râs în care nu simți că aș fi preferat să fi trăit mai mult și să fi învățat mai puțin.

Râd mai ales în sinea mea. Am pierdut atât de mult timp să învăț lucruri care nu m-au pasionat. Am fost o rețetă clasică: copilul care învață la toate ca să fie primul din clasă. Acum nu mai numim asta succes pentru că începem să ne destupăm mințile și să realizăm că de mici trebuie să ne urmăm pasiunile.

Competiția a fost cea care m-a motivat pentru că sistemul nostru este construit în așa fel încât cei care iau locul doi nu sunt felicitați. Suntem învățați de mici că nu există bucurie pentru cei cu mențiune. Că ei sunt invizibili, că din diferite motive ar trebui certați și desconsiderați.

Talentul și pasiunea pentru ceva, orice, nu sunt luate în calcul. Doar hârșâiala asta de-a cine este cel mai bun din clasă contează. Să fii copilul de aur.

Mai grav este că ne mirăm atunci când auzim povești despre oameni de succes care au rămas repetenți. Despre genii care au eșuat la orele de artă și despre scriitori care nu au trecut clasele de literatură, despre sportivi de succes care au eșuat la orele de sport. Au eșuat pentru că ei nu au încăput în curelele sistemului de învățământ, sistemul de recompense al familei, sistemul prietenilor și al copiilor cu care împarți minge în parc.

…Și au reușit tot din din acest motiv. Nu au putut fi încadrați pentru că au știut că ”a învăța carte” ar trebui să însemne altceva.

Acum știu că noi toți credem și sperăm că atunci când vom avea copii (sau dacă deja îi avem atunci când acești copii vor crește) îi vom lăsa să își urmeze pasiunile. Că noi vom sta cu o făclie deasupra inimii lor și îi vom lăsa să fie așa cum vor ei să fie. Dar oare cum vom reacționa atunci când băiatul vecinului de la doi se va întoarce acasă cu premiu întâi și al nostru va avea la braț cel mai desăvârșit castel de nisip?

Share

1 Comment

  1. Nancy says:

    Pana la urma, toate premiile, trofeele si mentiunile nu ne ajuta si nu ne pregatesc de viata. Ne gadila ego-ul, dar nu iau decizii in locul nostru. Touche, Andreea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.