Cea mai scurtă dietă
September 23, 2015
Când băbătâia vrea să întinerească forțat
September 25, 2015

De ce nu îmi place toamna

E aproape octombrie și lumea postează imagini cu frunze de toamnă, să pună melodii mai triste și să folosească în exces cuvântul ”început”. Oamenii iubesc, în general, acest anotimp, iar eu una nici nu vreau să aud de el.

Iată de ce!

1. Știu că vara poate fi extrem de călduroasă sau caniculară, dar prefer să mă bălăcesc în piscină și să mă răcoresc, în loc să mă bălăcesc în bălțile făcute de ploaie. Ca să nu mai zic de mizeria care se face pe străzi și de ”norocul” de a fi stropită de o mașină care trece pe lângă tine în viteză;

2. Ador verdele viu al verii și al primăverii și nu l-aș da niciodată la schimb cu maroul sau griul toamnei;

3. Vara pot merge desculță prin grădină și cu mult mai puține haine pe mine. Și fiică-mea la fel, fără să îmi fac griji că se udă, se murdărește sau răcește;

4. Toamna e perioada când trebuie să cari umbrela și puloverele groase după tine, pentru că șansele de ploaie sunt mult mai mari;

5. Toamna începe sezonul virozelor, iar asta pentru o mamă este de-a dreptul ”încântător”;

6. Toamna mai toată lumea este depresivă și melancolică, terasele se închid, iar oamenii visează cu ochii deschiși la locuri mai însorite;

7. Toamna se face zacusca, se pun murăturile și se începe munca pentru sezonul rece. Iar dacă nu iubești aceste activități, nu are cum să îți placă asocierea cu toamna;

8. E frig, bate vântul, plouă! Mai trebuie să mai zic?

Mai sunt pe aici oameni care nu se împacă prea bine cu Doamna Toamnă, sau sunt singura nebună care se gândește încontinuu când o mai veni Doamna Vară înapoi?

Foto: utv.ie

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericită, care își trăiește viața din plin, cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR, iar ca pasiuni bifez cu mare plăcere scrisul și cititul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.