Azi mă răsfăț în Țara Minunilor
February 28, 2014
Părinți full time
March 1, 2014

De ce mi se pare ușor să mă tot mut

Citeam articolul Ioanei și mă gândeam că eu trăiesc împotriva tuturor argumentelor pe care le aud de la prietenii mei ce apreciază siguranța financiară, stabilitatea geografică sau securitatea emoțională. Nu militez pentru plecarea din țară, dar susțin sus și tare că experiențele internaționale m-au făcut un om mai puternic, un profesionist mai bun, o femeie mai interesantă. În ultimul an și jumătate am trăit în 3 țări și m-a entuziasmat fiecare moment petrecut acolo. În 2013 mi-a ieșit o balanță de care-s și-un pic mândră: 11 țări în 12 luni. Am venit pe-acasă, am stat câte un pic și-apoi am căutat alte oportunități, alte intensități, mă tot apuca dorul de ducă. Și-am zis să vă zic, în cuvinte simple, de ce mi se pare atât de ușor să mă tot mut. Îmi place să cred că nu fug, ci explorez.

Pentru că noul mă atrage, mă provoacă, mă trage de mânecă și mă face să zâmbesc. Îmi place să-mi fie frică și-apoi să-i râd fricii în față pentru că ha, I did it.

Pentru sentimentul de independență pe care mi-l dă valiza de 23 de kilograme, indiferent unde m-aș duce. Și rucsacul pe care mi-l umplu cu 2 bluze și-un laptop ca să plec 3 zile din oraș, pentru că Wizzul și Ryanairul zboară cam peste tot.

Pentru sentimentul de libertate pe care mi-l oferă faptul că pot mereu să-mi schimb orașul sau țara, ideea că mă pot mișca în voie, fără să mă simt legată de nimic. Dacă e un lucru de care mi-e frică, atunci mi-e frică de plictiseală, de rutina aia neproductivă, de nefericire.

Pentru că nu mă plafonez. Tot luatul ăsta de la zero, precum și schimbarea contextului profesional și personal mă scot foarte tare din zona de confort. Îmi place că trebuie să-mi demonstrez valoarea mereu, că trebuie să pun mâna și să fac pentru a avea șansa recunoașterii, că trebuie să fac networking pentru a-mi crea o rețea de contacte într-un loc nou.

Pentru sentimentul de “iar m-am pierdut”. Bine, ca să fiu sinceră, eu încă mă pierd în Iași, și-am trăit aici o viață de om. Dar faptul că mă rătăcesc și descopăr mă face fericită, îmi dă energie, mă inspiră să cred că mă pot descurca în orice situație. Co-dependența mă deprimă teribil, n-am priceput niciodată mersul de mânuță la baie sau oamenii ce nu pot călători singuri pentru că le e frică.

Pentru sisteme și condiții. Să nu-mi ziceți că m-am ajuns, că am uitat de unde am plecat sau că fac pe interesanta. Eu nu merg des cu mijloacele de transport în comun, dar atunci când o fac îmi place să știu în câte minute vine următorul autobuz. Nu-mi place să merg după acte și vize, dar atunci când merg, îmi place să mi se dea un bon de ordine și să știu exact când îmi vine rândul, să zic “bună ziua” și să mi se răspundă frumos, să nu latre doamna de la ghișeu la mine, ba chiar să zâmbească. Încă am probleme cu autoritatea, dar atunci când mă confrunt cu ele, vreau să văd că șeful meu încearcă să fie constructiv și imparțial, nu să mă domine cu poziția lui.

Cu bune și rele, mereu mă străduiesc să păstrez sau să creez o relație bună României, să le zic de diferența dintre rromi și români, să le aduc aminte că avem electricitate și că nu suntem o nație care merge doar la furat. Și trebuie să recunosc, dorul de ducă m-a lovit iar, abia aștept să văd spre ce destinație îmi iau bilet. 

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.