Azi merg la bibliotecă
January 28, 2013
Botezul Pisicii
January 28, 2013

De câte ori ai încercat să-l schimbi?


Pentru o perioadă destul de mare de timp am avut tendința de a produce schimbări în persoana pe care o alegeam – sau mă alegea – să-mi fie partener. Aveam eu un soi de mamă a răniților în suflet care îmi spunea că, prin puterea iubirii nesfârșite, voi reuși să-l schimb pe omul de lângă mine. Și petreceam mult timp cu proiectul ăsta, de a-l schimba, de a-l face un om mai bun, un om care să întrunească toate calitățile necesare pentru a fi cu mine, de parcă eu aș fi fost etalonul bunătății pe Pământ.



Am dus cu mine această tedință foarte mult timp. Începuse să devină scopul meu într-o relație; aportul meu în acest lucru care se face în doi.


Până când am înțeles că așa ceva nu funcționează pentru mine și nici pentru cealaltă persoană. Nu știu dacă am descoperit rețeta corectă, dar am învățat să iau oamenii ca atare și să înțeleg că, dacă un om nu este așa cum vreau eu, asta nu înseamnă că el este defect și că eu trebuie să-l repar; pur și simplu, asta înseamnă că nu este bun într-o relație cu mine, însă, cu siguranță, va fi bun în relație cu altcineva.


Și am înțeles că, oricâte liste mi-aș face eu cu calități ale persoanei pe care o vreau lângă mine, singurele lucruri de care trebuie să țin cont sunt niște principii de bază peste care nu aș putea să trec și, în rest, este mult mai sănătos – pentru ambele părți – să ne surprindem reciproc.

La tine cum e? De câte ori ai încercat să-l schimbi?


Sursa foto: awakenbiblestudy.blogspot.ro 🙂


Share

1 Comment

  1. addicted says:

    De la inceput, de multe ori. 🙂
    Nu erau lucruri ce imi desplaceau (doar_ mie ci lucruri ce deranjau multe persoane si spre binele lui si spre frumusetea relatiilor cu cei din jur a trebuie sa il “ajustez” pe ici colea! Acum e bine, imi multumeste la fel cum ii multumesc si eu pentru ca a avut rabdarea de a-mi arata ca asa cum ma purtam sau reactionam nu era ok.
    In rest, sa zicem ca e romantic ( nu pot spunem MAI romantic pt.ca nu era deloc ), a inteles ca femeile au nevoie pe ici colea nu doar de un pupic ci si de o simpla floare fara ocazie, a invatat sa gateasca etc.etc.

Leave a Reply