Susținerea în cuplu – obligatorie?
March 31, 2011
Îmi place să vorbesc în public
March 31, 2011

Dacă nu ar fi fost voluntariatul…

Eram la-nceputul anului III de facultate, mânioasă pe mine. Ştiam că o frumoasă etapă a vieţii mele urma să se-ncheie (petreceri şi timp liber ca-n studenţie nici că am mai gustat de atunci). Nimic nu mă speria mai tare decât nesiguranţa în forţele proprii. Nu am stat prea mult pe gânduri, nu am redactat prea multe foi cu ce-i de făcut. Am urmat exemplul unei bune prietene: m-am înscris în organizaţia studenţească în care ea activa ca voluntar de 1 an de zile (mulțumesc, Iuli!)

Acesta-i punctul pe I pe care intenţionez să îl pun prin acest articol: importanţa voluntariatului în definirea personală şi profesională.

Treceţi peste lamentări gen necesită mult timp, nu obţii un câştig bănesc. Sunt stupid de nesemnificative dat fiind aportul informaţional şi practic pe care-l dobândeşti zi de zi, proiect după proiect.

Un ONG cu o misiune şi o viziune real fondate, cu obiective după care se ghideză şi cu o cultură organizaţională bine bătută-n cuie poate fi pilonul unei cariere profesionale de succes.

Lucrul în echipă, pacienţa, rigurozitatea, profesionalismul, gândirea proactivă, creativitatea, motivarea şi auto-motivarea, implicarea, perseveranţa nu-s concepte în van. Sunt abilităţi pe care le deprinzi şi/sau dezvolți în cadrul unui ONG.

Personal, mi-am anihilat neîncrederea-n mine după un an de voluntariat. Am strâns din dinţi, am investit timp, mi-am deschis pofta de a învăţa practic, de a cunoaşte, am privit în juru-mi, am aplicat. Iar astăzi mă gândesc cu jind la frumoşii 2 ani de PRIME Iaşi (Asociaţia Europeană a Studenţilor la Relaţii Publice şi Comunicare).

Nu doar că am învăţat lucruri, ci m-am învăţat pe mine (dacă-mi permiteţi o atare exprimare). Mi-am descoperit greşelile umane şi cele profesionale, mi-am educat stăpânirea emoţiilor în public speaking, am învăţat să coordonez şi să mă las coordonată. Am cunoscut mediul în care urma să profesez, am descoperit oamenii, în adevărata lor valoare. Am trăit anii de voluntariat cu zâmbetul pe buze şi cu lacrimile în ochi, cu frică de a nu dezamăgi şi cu dorinţă de a evolua.

Şi am făcut al naibii de bine. Credeţi-mă pe cuvânt!
Susțin voluntariatul ca primă experiență și primă ”exprimare” profesională!

 

( fotografie: parte din PRIME Iași, decembrie 2009)

Share

4 Comments

  1. Aniela says:

    mare adevar s-a grait prin acest articol 🙂 ..felicitari autoarei! si pe mine experienta voluntariatului m-a ajutat enorm si nu exagerez cand zic enorm. imi doresc ca tot mai multi studenti sa fie constienti de acest lucru si sa-i descopere benefiicile!

  2. Iuli says:

    Cu placere. 😀

    Off, ai uitat sa ma tag-uiesti!! 😛

  3. Diana says:

    Andreea, tot cu gândul la PRIME Iaşi eşti! Mă regăsesc în articolul tău şi întăresc gândul: voluntariatul ne învaţă lucruri utile şi ne căleşte. Devenim…”mai oameni” parcă. Felicitări pentru post!

  4. Irina says:

    Hihi! Si eu am inceput cu voluntariatul. In ONG-ul respectiv l-am cunoscut pe actulul meu logodnic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.