Uneori e suficientă doar acceptarea
August 12, 2015
Cinema Bistro şi cel mai bun burger din Iaşi
August 14, 2015

Cuvintele formează acțiuni.

Acţiuni ale noastre sau ale altora însă întodeauna, cuvintele nu sunt spuse degeaba. Ar fi absurd să spunem că ceea ce declarăm uneori e doar aşa “o vorbă în vânt”. Poate fi dacă acceptăm că vântul înseamnă curenţi de aer care transporta totul şi duce la o destinaţie anume. Sau dacă acceptăm faptul că un cuvânt poate fi şi un bumerang care întodeauna are capacitatea de a se întoarce către noi într-o formă sau alta.

E adevărat că limbajul articulat ne defineşte dar oare ne diferenţiază de animale? În concepţia filosofilor omul ar fi un “animal social” (Aristotel), nu? Atunci cred că suntem doar animale domesticite de cuvinte şi atât. Instinctual e clar că nu suntem cu nimic mai buni iar social e discutabil dacă avem sau nu o diferenţă pozitivă.

Obişnuim să aruncăm în stânga şi în dreapta fraze romantice, pompoase, corecte, frumoase de dragul de fi văzuţi bine. Deseori lipseşte bucuria de a-i spune cuiva ceva frumos doar pentru simplul fapt că simţim asta. Avem o dorinţa care ne domină pur şi simplu de a fi plăcuţi. De partea cealaltă, agresivitatea în limbaj vine din neputinţa de a şti cum să fim plăcuţi de ceilalti şi atunci mergem pe cealaltă variantă, frica. Să instaurăm teama pentru ca ceilalţi să ştie cine e “regele junglei”.

Karma is a bitch! spunea cineva şi cred că această frază e mai veche decât “Secretul” Rhondei Byrne. Dacă tot credem în ocultism, divinităţi pe care nu le vedem dar le simţim, rugăciuni formate din cuvinte în care ne punem speranţa că vor ajunge “la cel de Sus” de ce nu înţelegem oare că ceea ce spunem ne defineşte? E simplu: eu spun, tu reacţionezi!; eu spun, tu răspunzi!; eu spun şi apoi fac!; eu spun şi cumva mi se va răspunde.

Ar fi suficient să ne gândim de câte ori am spus “eu nu voi face niciodată asta” şi la un moment dat, am făcut. Ne-am putea uita la câte lucruri ne enervează la alţii şi cumva, la un moment dat, le facem şi noi. De câte ori ne este teamă să spunem ce gândim, e important să ştim că e din cauza faptului că nu dorim să dăm contur unor forme din mintea noastră. Dacă le spunem şi devin realitate? Acea realitate în care ceilalţi nu mai plac sau mă consideră vulnerabil.

Cuvintele creează acţiuni: din partea noastră, din partea celorlalţi dar mai ales, din partea hazardului. În momentul în care spunem ceva ar fi cazul să ne asumăm şi ce va deveni acest “spus” conştienţi că am fost iniţiatorii şi creatorii proprii noastre fericiri sau nefericiri.

Sursă foto: facebook

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.