Azi pun ceva prețios la păstrare
January 30, 2015
Azi îmi zâmbesc mie!
February 11, 2015

Cum stă treaba cu mămicia?

Când îți completezi C.V. -ul vieții cu jobul de mamă, așa cum mai toată lumea știe, lucrurile se schimbă, dar nu neapărat așa cum mulți anticipează, în sens negativ. Am experimentat multe temeri, înainte de concepție, naștere și după, și cum sunt încă o boboacă, mă mai așteaptă încă o infinitate de temeri de experimentat și de înfruntat.

De exemplu, simt un soi de paranoia față de orice potențială amenințare și văd pericole în multe lucruri care mă înconjoară, chiar dacă amenințarea e inexistentă sau infimă. Când ești responsabilă de o bucățică de om, o bucățică total dependentă de tine, simți cum îți crește pe interior o grijă și o preocupare continuă, care se întinde ca o iederă în tot lăuntrul tău și care nu are sfârșit, limite sau bariere.

DA, te transformi! Pentru o perioadă stai doar în coconul tău, înveți să fii mamă, înveți să conștientizezi că ești mamă, înveți să-ți readaptezi poziția socială și cum să te raportezi la noua realitate. Până la urmă e ca o nouă relație de iubire, dar care nu implică, neapărat, schimbat de scutece. Realizezi și mai mult cât de complexă ești ca ființă, câte raporturi întreții ca individ, câte roluri joci în circumstanțele diferite în care te poziționezi într-o zi normală, care-ți sunt noile limite.

La toate astea, în ce mă privește, s-a adăugat o nouă persoană care a înlocuit-o pe cea veche și este formată din eu cea veche și nouă plus copilul meu. Pentru că dacă nu aflasem până acum sau dacă nu eram încă pregatită să o admit, pentru o viață de acum încolo, am în mâinile mele destinul unei noi vieți și asta nu în sensul dependenței față de copil, ci de legăturile emoționale care se construiesc cu fiecare etapă prin care trecem împreună.

Partea grea nu este schimbatul scutecelor, alăptarea și nopțile târzii de veghe, partea grea e cum îți faci jobul de părinte, cum formezi un individ, cum îl faci să fie așa cum trebuie să fie, liber, neîncărcat de povara greșelilor, nesiguranței și dorințelor proprii, educat, empatic, fericit, echilibrat. Cred destul de tare, că mare pare din structura de bază a unui copil este suma structurii interne a părinților și familiei sale. DECI cum faci să îl ghidezi să fie un individ unic, cu discernământ, care să-și picteze singur pânza vieții și să nu o faci tu în locul lui? Hmm.. o întrebare cât o viață.

And now the cheesy part: DA, te topești de dragul plodului tău când te fixează cu privirea, te mai topești de alte zece ori când îți răspunde în sfârșit cu zâmbete știrbe, ai sta să-l privești vreo cinșpe ore încontinuu și să-i analizezi fiecare petic de piele, fiecare mișcare, fiecare gest, iar apoi leșini cu totul când pare că îngaimă, în mod reflex, desigur, cele două silabe magice “ma-ma”. Îți e așa de drag încât vrei la propriu să-l sufoci cu pupături și cuvinte dulci, pe el, pe plod. Oh, sweet motherhood!

Mai e un aspect: mă simt datoare față de mine și copilul meu, în primul rând, să rămân echilibrată și autentică, să rămân fidelă lucrurilor care îmi plac și mă definesc și să nu-l împovărez cu sacrificiile mele, oricât de apreciat ar fi acest obicei în tagma mamelor.

E fain să fii mamă și oricâte rele m-ar aștepta după colț și oricât de mare mi-ar fi panica, ar pieri toate ca într-o explozie, în zâmbetul absolut perfect al țâncului care-mi stă în brațe.

There, I said it!

Sursă foto: Pinterest

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.