Chemarea îngerului – O carte pe care o vei iubi
March 27, 2014
Azi citesc toată ziua
March 28, 2014

Cum să te pregătești pentru atunci când nu vrei să ajungi la medic

Să fim serioși, meseria mea nu e prea iubită. Nimeni nu vrea să ajungă la medic. Dar nah, buba lovește și ne facem o programare cuminți și ne spălăm și ne îmbrăcăm frumos și fumăm trei țigări înainte și mergem la programare. Dar dacă este o urgență? Nu că vă doresc să aveți vreo urgență, nu doresc nimănui să ajungă cu un membru al familiei sau cu el însuși la două dimineața la urgențe. Dar în viață este bine să fii mereu pregătit. E o lecție pe care am învățat-o de la bunicul meu de 87 de ani dar și de la statul de cealaltă parte a baricadei.

Deci, cum ne pregătim în eventualitatea că vom ajunge la medic? Din experiența mea de până acum…

1. Trebuie să aveți trei hârtii esențiale: date de contact ale unei persoane apropiate, lista cu boli (o foaie de externare din spital) și lista cu medicamente pe care le luați. Țin minte că am avut un pacient de 40 și ceva de ani care leșinase la frizerie. Până ce a ajuns în triaj își mai revenise și a reuși să ne zică că are o „boală de inimă”. Evident omul nu își luase cu el la frizerie documentele medicale. Și, cum în România nu există cip-uri medicale care pot fi scanate de oriunde, stăteam și ne uitam la el ca proștii. „Boală de inimă” poate însemna vreo 100 de diagnostice. Habar nu aveam dacă medicamentele pe care vroiam să i le administrăm nu interacționează cu ce are el, sau nu vor cauza o reacție alergică.

2. Trebuie să înțelegeți că urgențele nu sunt neapărat pline de oameni blazați și dezinteresați, sau care fug după mită. Câteodată procesul diagnostic durează mai mult. Câteodată analizele durează și trei ore pentru că cele două doamne din laborator nu apucă să proceseze toate probele în treizeci de secunde. Câteodată stăm și ne gândim, câteodată trebuie să cerem și a doua părere. Dacă nu a ieșit nimeni să vă anunțe ce are mama/tata/etc. nu înseamnă neapărat că suntem „nașpa”. Dar cu cât aplicați mai multă presiune și cu cât ne stați pe cap mai mult cu atât este mai dificil să ducem la bun sfârșit actul medical. Cu atât mai mult cu cât spațiul fizic în care ne învârtim este foarte mic. Mergeți într-un spital să vedeți cât de mare e camera de urgențe și cum toți se calcă în picioare.

3.  În același timp, în urgențe prioritate nu o au în general pilele sau cei care strigă mai tare, ci pacienții care sunt mai gravi. Dacă vedeți că au intrat trei tărgi, fiți siguri că măcar una din ele conține un pacient grav, care trebuie „procesat” imediat. Și chiar dacă vedeți zece oameni că se învârt aparent fără scop, țineți minte că din ăia, poate unul sau doi sunt medici, restul sunt asistente, studenți, rezidenți, indivizi fără drept decizional. Adică, eu pot să fac și mama diagnosticului, dar medicul care pune chiar parafa trebuie să fie informat de acțiunile mele și, depinzând de caz, să le aprobe.

4.  În general, primele trei lucruri care se vor petrece după ce cineva vorbește cu voi sunt: examen clinic, luat de tensiune, electrocardiogramă și prelevat de sânge. Toate acestea presupun dezbrăcat deci ați putea la fel de bine să începeți să vă dați jos hainele și să vă suflecați mânecile din start. Examenul clinic presupune ascultatul inimii şi al plămânilor şi apăsarea (palparea) abdomenului deci bluză sus în față, bluză sus în spate. Cel mai probabil ne vom uita și la picioare, deci tras jos sau sus hamleți/pantaloni/șosete/budigăi. Electrocardiograma (care oferă informații vitale despre starea inimii) presupune așezarea electrozilor pe piept. Luatul de tensiune și analize presupune acces la braț. Cu cât e mâneca mai „sus” cu atât mai bine se poate fixa manșeta tensiometrului.

5. Pregătiți-vă sufletește să vă repetați povestea de mai multe ori. O va asculta ambulanţierul, asistenta de pe triaj, rezidentul, specialistul etc.

6. Nu mințiți. Nimeni nu judecă dacă ați făcut sex în afara cuplului, dacă ați băut, dacă ați fumat, dacă sunteți depresivi, dacă nu v-ați luat medicamentele cum trebuie, dacă v-ați hotărât să testați temperatura tigăii cu degetul. Dar eu una (și sigur nu-s singura) m-am săturat să apreciez „din ochi” cam ce înseamnă să bei „ca omul” sau să fumezi „numai în oraș” sau un nivel de stress „apreciabil”. În același timp, nu înfloriți. Răspundeți concis la întrebări. Sincer, sunt momente când am trei minute de stat de vorbă, chiar nu am timp să mă intereseze de fiul din Italia, de fiica care nu-și face temele sau de faptul că ai permis de port armă (la 92 de ani!). Decât dacă sunt informații pertinente diagnosticului.

123

7. Ambulanța nu e taxi. Dacă vă doare capul, mergeți la medicul de familie. Dacă nu sunteți mulțumit cu medicul de familie, căutați altul. Făceți-vă analize și controale anual (mai multe detalii într-un alt post). Gândiți-vă bine înainte să sunați la 112.

8. Exemplu. Când mi-a explodat o sticlă de must în mână am ajuns la urgențe. Am mers cu mama cu mașina pentru că ambulanța durează și poate era ocupată cu ceva mai grav. Primele lucruri pe care le-am comunicat au fost „știu cum miros, dar nu sunt beată, mi-a explodat o sticlă, sunt hipotensivă, mă doare, nu am alergii, nu iau medicamente.” Eram îmbrăcată în tricou și poncho. În câteva minute (era o noapte mai liberă) aveam un tensiometru pe o mână și un ac în ailaltă.

8. În încheiere…Toate aceste informații sunt culese din experiența personală. Eu una mă simt câteodată foarte prost că așa stau lucrurile aici. Că nu avem loc, că nu avem analize, că nu avem aparatură, că sunt și medici blazați sau care iau mită. Aș vrea să fie lucrurile altfel. Dar oamenii în general și românii în particular sunt capabili de adaptare și, din păcate, trebuie să ne adaptăm la mediul în care trăim.

Dacă dorește cineva să mai adauge ceva, sau să întrebe, sau să „modifice”, vă rog lăsați un comment!

Surse foto: psu.edu, umfcaroldavila.ro

 

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.