Nu-mi răspunzi la SMS!
October 19, 2012
Mâine voi fi model Tom Tailor
October 19, 2012

Cum reușesc să le fac pe toate cu zâmbetul pe buze


Că am o viață extrem de activă și de ocupată știe toată lumea. Cum reușesc să fac atât de multe și să îmi mențin în fiecare zi zâmbetul pe buze … asta ar vrea să știe toată lumea. Și primesc extrem de des această întrebare: ”Cum reușești?”. Și pentru că o primesc din ce în ce mai des și v-am promis pe Facebook că vă voi dezvălui marele secret, ei bine, azi m-am hotărât să o fac.

Acel ceva care mă ține pe linia de plutire, care îmi arată direcția, care mă ține cu picioarele pe pământ, care îmi aduce zâmbetul pe buze în fiecare zi, care mă trage de mânecă ori de câte ori greșesc, care mă felicită ori de câte ori reușesc și care mă încurajează ori de câte ori am o temere … acel ceva minunat este EL. Cel care mă face fericită de 5 ani de zile, cel care îmi este iubit și cel mai bun prieten, cel care mi-a demonstrat de sute de ori până acum că am lângă mine cel mai minunat bărbat.

Viața alături de mine poate fi și este extrem de dificilă, însă el a dovedit maturitate, iubire și înțelegere la fiecare moft al meu. Și au fost multe din păcate. Pentru că sunt o răsfățată cam egoistă care crede că e centrul universului, iar el e cel care mă trage cu picioarele pe pământ de fiecare dată când mi-o iau în cap. Și îi mulțumesc pentru că are răbdarea și calmul de a mă suporta cu toate toanele mele de femeie nebună cu vicii și fantezii absurde și are puterea de a mă ierta de fiecare dată când sar calul.

Așa că, dragele mele, acesta este marele secret al fericirii mele – un bărbat minunat care mă înțelege și mă iubește nebunește. Un bărbat pe care îl iubesc mai presus de orice și pentru care sunt în stare de orice pentru a mă revanșa față de toate tâmpeniile pe care i le-am făcut și pentru a-l ști fericit.

Mai sunt și alte secrete mai mici, dar acestea vor fi scrise într-un alt articol, deoarece EL merită un articol separat.

Doamnelor și domnilor, EL este cel mai minunat bărbat din lume – Etienne.

Sursa foto: wallpaperscraft.com

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericită, care își trăiește viața din plin, cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR, iar ca pasiuni bifez cu mare plăcere scrisul și cititul.

4 Comments

  1. Cami says:

    Super-frumos articolul, Andreea! Cat despre cei 5 ani… va potriviti asa de bine de parca ati fi impreuna dintotdeauna, nu doar de 5 ani 🙂

  2. Mira says:

    Este minunat, Andreea, să ai alături de tine un astfel de om, să fie acolo în toate momentele, bune, mai puţin bune. Să te poţi baza pe el, indiferent de câte capricii ai avea, să te înţeleagă şi să te accepte aşa cum eşti. Fii fericită şi recunoscătoare 🙂

  3. lorelaylilu says:

    Sa ramai mereu cu zambetul pe buze!

  4. Andreea Marc says:

    Vă mulţumesc tuturor pentru urări şi cuvinte! Chiar e minunat să ai lângă tine pe cine trebuie 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.