Azi citesc „Jurnalul fericirii”
January 7, 2013
Și fusta nu-ncepea…
January 7, 2013

Cum poți să-i spui „mamă”?

Întotdeauna m-am întrebat cum se poate ca, în momentul în care te căsătorești, mama lui să devină – brusc – și mama ta. Dintr-o dată, nu mai este „doamna X”, nu-i mai vorbești cu „dumneavoastră”, ci te referi la ea ca la mama ta.

Poate o fi ceva legat de momentul în care spui „da” la Starea Civilă sau de vreun moment din timpul slujbei; nu știu, dar cert este că unor oameni (multor oameni pe care îi cunosc) le este destul de ușor să facă această trecere.

Peste noapte, mai dobândești o pereche de părinți pe care îi accepți în viața ta în mod firesc, ca și cum i-ai avut dintotdeauna, iar eu nu pot să-mi explic ce click se produce în capul tău, care este fenomenul care face ca lucrurile să fie atât de simple pentru tine.

Desigur, am întâlnit și oameni ce nu au reușit să facă această trecere, oameni în rândul cărora probabil mă voi încadra și eu, însă mi-ar plăcea să aud de la cei din prima categorie care este explicația prin care doi oameni aproape necunoscuți pentru tine, care nu te-au văzut crescând, trecând prin viață și ajungând până în momentul întâlnirii tale cu fiul lor, se pot transforma în părinții tăi.

Sursa foto: keepcalmandposters.com

Share

9 Comments

  1. Irina says:

    Mai, nici el nu te-a vazut crescand si trecand prin viata, totusi cand spui “da”, el incepe sa devina una dintre cele mai importante persoane din viata ta, omul cu care, eventual, decizi sa-ti combini genele and so on. Nu stiu, ma gandesc… Si nu fac parte (inca) din prima categorie.

  2. carmen says:

    Probabil ca depinde foarte mult si de ei… Eu le spun socrilor mei “mamaie” si “tataie” fiindca asa le spun si copii lor, insa ii simt foarte aproape deoarece ei m-au primit in familie ca pe propria lor fiica…
    Si a trecut si foarte mult timp de atunci… 18 ani!

    http://carmengherca.blogspot.ro/2012/11/50-de-ani-in-doi.html (cam despre asta este vorba)

  3. Ines Prodan says:

    Irina, să știi că m-am gândit și la asta. Totuși, cred că, în cazul lui, e vorba despre altceva, ceva mai mult.

  4. Anca M says:

    Eu nu pot sa-i spun “mama”. Si au trecut aproape 10 ani…Ii vorbesc cu “dumneavoastra” si e suficient :). Vad ca nu s-a suparat pana acum, deci se poate.

  5. anda_elena says:

    Candva, mi-am pus si eu aceeasi problema. http://saptepietre.ro/2011/03/soacra-sau-mama.html
    Fac parte dintre cei care spun cu tot sufletul parintilor lui George – mama si tata – inca de dinainte de a ne casatori.
    In acelasi timp, George considera ca nu poate spune mama decat fiintei care l-a nascut si l-a crescut. Nimeni nu i-a impus ceva.
    Insa, cand a simtit-o pe mama mea atat de… mama!, cand a vazut ca nu face diferente, ca ne iubeste, ca ne face toate mofturile, neconditionat – nu a putut sa-i spuna decat… MAMA! 🙂

  6. Irina says:

    pai uite (profitand de faptul ca el nu citeste Belva 🙂 ), sa-ti povestesc un moment. imediat dupa ce am nascut a doua oara, stateam eu asa ca o leguma in pat si imi tineam in brate baiatul. ochii mi-au cazut pe patul de vis-a-vis in care statea el. desi nu-i plac spitalele, desi avea treburi de facut, desi orice.

    si mi-a trecut prin cap ca faptul ca e acolo si nu in alta parte se datoreaza si femeii care l-a nascut si crescut. faptul ca e langa mine si ca ma trateaza asa e si pentru ca o femeie (mama lui) i-a transmis niste valori, i-a spus o poveste, i-a dat niste exemple.

    repet, asta nu ma face sa pun semnul egal intre mama mea si nimeni altcineva. da ma face sa ma gandesc umpic altfel la mama lui. tocmai pentru ca el…

  7. anda_elena says:

    Daca stiam ca articolele cu link se accepta doar preferential, lasam numai comentariul. Ca… mi-a placut! 🙂

  8. Ines Prodan says:

    Anda, l-am aprobat acum. Intrase în spam, din nu știu ce motiv.

  9. Georgiana Vieru says:

    Ines, nici eu nu ma vad spunand altcuiva decat mamei mele MAMA. Dar poate nu am intalnit inca soacra care sa ma cucereasca!:)