În sfârșit s-a terminat vacanța!…
January 7, 2013
Azi dansez muzică populară
January 8, 2013

Cum e să lucrezi de acasă?

Am primit de foarte multe ori această ȋntrebare. Aşa că am zis că e timpul să lămuresc puţin apele şi să vă ȋmpărtăşesc ce am ȋnvăţat eu din munca de Freelancer. Lucrez de aproape 3 ani de acasă. Momentan, scriu articole ȋn limba engleză şi romȃnă pe diferite subiecte. De-a lungul timpului, pe lȃngă partea de scris am administrat şi pagini de reţele sociale pentru firme şi am realizat campanii Google Adwords.
 
Îmi place foarte mult să lucrez de acasă şi iau lucrul acesta ȋn serios. Am foarte mulţi oameni ȋn jurul meu cărora cȃnd le spun că lucrez de acasă se strȃmbă şi se comportă de parcă nu ar fi un job real, deşi ȋn multe cazuri sunt la fel de bine plătită ca ei deşi eu lucrez mai puţine ore şi am un program flexibil. Plus că economisesc bani pe transport.
 
A lucra de acasă este de multe ori mai greu decȃt pare. Să vă explic de ce:
 
1.    Trebuie să fii foarte organizat
 
Atunci cȃnd lucrezi de acasă tu dictezi termenii şi stabileşti un program care să ȋţi convină ţie. Totodată, nu ai un salariu fix, ci eşti plătit după cȃt lucrezi. Cu cȃt lucrezi mai multe ore şi eşti mai productiv cu atȃt eşti plătit mai bine. Aşa că, este mai greu să pierzi vremea de acasă pentru că automat pierzi bani. Procrastinarea este mai simplă, ȋnsă duce la pierderi ȋn special pentru tine, ca şi angajat.
 
2.    Trebuie să te educi singur
 
Să fii freelance worker nu e simplu, mai ales pentru cei care au nevoie să fie ȋmpinşi constant să lucreze. Sunt persoane lȃngă care trebuie „să stai cu parul”, să ȋi ȋmpingi de la spate să muncească. Ei bine, cȃnd lucrezi singur şi cȃnd vorbeşti cu „şeful” doar pe mail sau Skype acest lucru nu se ȋntȃmplă. Trebuie să ȋţi faci curaj singur să te apuci de muncă, să te motivezi singur, să nu te uiţi la alţi colegi că muncesc şi să te apuci şi tu.
 
3.    Îţi este mai greu să te rupi de muncă
 
Un program flexibil de muncă nu este ȋntotdeauna ideal. De ce? Pentru că de multe ori ajungi să lucrezi seara foarte tȃrziu, mai ales cȃnd mai faci şi facultate. Plus că weekend-urile nu le ai libere, pentru că, repet: cȃt munceşti, atȃt eşti plătit. Se mai ȋntȃmplă ȋn concediu uneori să mai cari laptopul după tine să mai scrii un articol dacă prinzi un moment liber.
 
Nu pot să spun că mă plȃng, lucratul de acasă are şi foarte multe beneficii. În primul rȃnd, programul flexibil, care ȋţi permite să ȋţi organizezi timpul cum vrei: fie să lucrezi mai mult ziua, fie seara. Plus că economiseşti mai mulţi bani pe outfit-uri de birou, pacheţel cu mȃncare, transport. Ai timp de pauze lungi de masă şi poate chiar un somn scurt de amiază. Secretul este să echilibrezi totul suficient de bine şi să te educi serios astfel ȋncȃt să te bucuri de ele.
 
După 3 ani pot să spun că ȋmi place la nebunie să lucrez de acasă. Din vară, după ce reuşesc să termin şi cu Masterul plănuiesc ȋnsă să caut ceva de la birou, să experimentez şi cealaltă parte a vieţii profesionale.
 
Voi pe unde şi cum lucraţi? De acasă sau de la birou? Care variantă vi se pare mai grea sau mai dezirabilă?
 
Sursă foto: empowernetwork.com
 

Share

15 Comments

  1. Eu sunt freelancer part-time si angajat full-time, in acelasi timp. Sunt de acord cu cele 3 puncte mentionate de tine in articol insa nu pot sa fiu de acord cu:

    “deşi eu lucrez mai puţine ore şi am un program flexibil”

    E adevarat ca lucrand ca freelancer iti poti face programul cum doresti dar orele nu sunt mai putine ci uneori chiar mai multe. Asta daca vrei sa profiti in totalitate de timpul tau.

    Ce zici?

  2. M-am referit la faptul ca eu imi stabilesc de exemplu ca si reper zilnic nu un numar de ore pe care vreau sa il fac pentru ca nu sunt platita la ora, ci in functie de cate articole scriu. La inceputul zilei imi stabilesc cate articole as vrea sa scriu eu in ziua respectiva. Daca vreau sa scriu 10, ar putea sa dureze vreo 6 ore sa spunem. Ceea ce inseamna ca nu am chiar un program full-time de 8 ore. Desi se intampla de multe ori sa trec si peste 8 daca am mai multe proiecte.

  3. addicted says:

    De aproape 2 ani lucrez si eu de acasa si nu-mi doresc decat sa continui astfel! 🙂 Imi place sa nu am un sef care sa ma sacaie, imi place sa iau pauza cand vreau si cat vreau, ador faptul ca iarna pe ger nu sunt nevoita sa ies iar vara pe caldura nimicitoare stau la racoare insa nu-mi place ceea ce-ai scris la punctul 3.
    Fie ca merg la ai mei acasa, fie ca plec in concediu trebuie sa iau laptopul si sa lucrez, mai putin dar tot lucrez. Uneori mi-e dor sa am momente lungi de leneveala, sa nu vad laptopul in fata ochilor, sa ies in oras fara a purica telefonul pentru a vedea ce stiri importante au mai aparut etc.etc Pe langa asta mai tin si blogul personal…
    Asta e, cu bune cu rele ma incanta ceea ce fac si cum o fac!

  4. @Addicted: din comentariul tau inteleg ca avem acelasi punct de vedere la 3. Adica si eu imi iau laptopul cu mine cand plec in concediu sa mai scriu cate ceva 😀

  5. addicted says:

    Nici nu am incotro. Nu stiu daca tie ti se intampla ca uneori cand ai zile mai libere sa nu-ti gasesti locul si sa vrei sa lucrezi mai mult sau sa ai doua zile libere cap coada si sa te… plictisesti? 😆

  6. CorinaP says:

    Tare as vrea si eu sa lucrez de acasa, sa-mi programez timpul de lucru asa cum vreau eu, poate sa reusesc sa merg si la un curs la facultate si sa nu mai pierd aproape 2 ore pe zi pe drum plus “aranjatul” pentru mers la serviciu 🙂 Acum, ca lucrez de la un birou, as vrea sa experimentez cealalta varianta. Spuneti-mi, cum sa reusesc sa gasesc un astfel de job ? Chiar imi doresc mult 🙂

  7. Corina, eu am gasit multe joburi pe platformele Elance si Freelancer. Iti faci un profil acolo si incepi sa aplici la diferite joburi, in functie de ce experienta ai. Spor la cautat!

  8. CorinaP says:

    Multumesc pentru sugestii! Pe Elance m-am inscris acum cateva luni si am aplicat pentru cateva job-uri, dar nu am fost selectata, probabil pentru ca nu aveam nici un job finalizat si nici review-uri.. mi-am cam pierdut speranta si nu am mai aplicat. Dar o sa incerc din nou, poate am noroc, cine stie.. 🙂

  9. Gabriela says:

    Da da totul suna foarte bine, si eu am lucrat de acasa in ultimele 10 luni, si intr-adevar, sunt cateva beneficii. Cu toate acestea, vreau sa spun si dezavantajele:
    1. E fain sa te trezesti dimineata si sa te duci la servici, locul in care muncesti, pentru ca apoi sa revii acasa, locul in care dormi. Atunci cand cele doua se amesteca e ca si cum ai amesteca business woth pleasure.
    2. Esti f aproape de bucatarie/frigider ceea ce pe mine ma transforma in ceva slightly overwheight…
    3. Tot ritualul “let’s get pretty for work” te ajuta sa te mobilizezi, sa fii mai performant, sa fii activ, sa te implici. Cand lucrezi de acasa, ramai in haine comode, lejere, care te imbie la somn.
    4. Nu agreez pauzele lungi si dese de cafea si tigara la servici, dar faptul ca iti vezi la ochi colegii, ca mai zambesti la o gluma spusa in treacat, ca ai langa tine o echipa alaturi de care simti ca poti darama muntii, e foarte fain…

  10. Sunt de acord cu toate punctele mentionate de tine Gabriela. Dupa ce termin Masterul in vara si eu doresc sa imi caut ceva de la birou. Poate o sa pastrez si 1-2 proiecte de acasa, nu numai pentru un venit extra, dar si pentru sufletelul meu. Spor in toate Gabriela!

  11. simonfi says:

    Buna,
    Am nevoie un pic de ajutor in legatura cu site-ul asta, as dori sa iau si eu parte de un servici acasa, cum vine zis un plus de bani. Daca se poate sa primesc un mic ajutor, va rog.

  12. Betty says:

    Buna ziua.Imi doresc foarte mult sa lucrez de acasa .Daca se poate sa primesc niste informatii in legatura cu acest subiect v-as fii pe deplin recunoascatoare.Multumiri anticipat

  13. Andrei says:

    Buna Betty.Ce vrei tu sa faci , adica sa lucrei la domiciliu ca Freelancer.. nu e tocmai usor pe cat pare, trebuie sa ai un minim de cunostinte in IT . in special in Web design si Logo design.. astea sunt cautate mai mult pe Elance si Freelancer. Si eu lucrez decateva luni pe Elance. si la inceput nu am primit nici o slujba.. si eram descurajat, gata sa renunt . dar incet ,incet am prins 1 ,2 . si acum merge binisor. Spor la treaba daca vrei sa incerci 😀 (www.elance.com ,www.99designs.com)cateva sugestii 😛 ..O zi frumoasa!

  14. Cristina says:

    Hai sa castigam bani de acasa,rezolvand task-uri in cateva minute.
    http://www.viespar.ro/?reff=2c94995317d59f30d25b19e8b27c254a

  15. ioana says:

    Cautam colaboratori seriosi care vor sa lucreze part-time la un proiect absolut nou in Romania. Asiguram un mediu performant de lucru online. Cereti detalii la email ionioana665@yahoo.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.