Despre Mama Copacilor, poveste de premiul Nobel
February 21, 2014
Tu pe ce uşă intri?
February 22, 2014

Culmea alimentației

Știți povestea cu orele de muncă peste program, stângăcia culinară, stresul de peste zi și…inevitabilele probleme de sănătate? Sau poate vi s-a citit una dintre poveștile „O pătrățică, două, trei de ciocolată și mă voi simți mai bine”, „N-aș face față agitației din jur fără cele trei sau patru cești de cafea/zi”.

Eu sunt protagonista scenariilor de mai sus, iar singurul „merit” obținut a constat în oboseală psihică și zile de spitalizare. Concluzia tuturor: alimentație și griji anapoda. D-aici și preocuparea (video) privind cele bune și cele rele pe care le încurgităm. Și pe cât de interesată m-arăt și mă simt, pe atât de trișoare sunt. De exemplu, isprava de aseară. Mi-am extras din bookmarks 2 documentare – unul despre „păcatul” dulce și celălaltul despre asocierea nocivă a alimentelor, mi-am pregătit locul de lectură/vizionări, mi-am scos paharul de șampanie și cei 1,5 l apă plată restanți (vă puteti amuza în voie, dar eu, acasă, apa plată o beau din pahare de șampanie). Și play documentar 1. De acord, și alimentul ăsta, și alimentul celălat, și combinația respectivă îmi cresc glicemia, îmi afectează sistemul digestiv, nu sunt hrană pentru organismul meu. Dar pofta nu mi-o pot pune-n cui. De aici și până la magazinul de la colțul blocului (blestemat fie) n-au fost decât 3 etaje de coborât. Play din nou, dar de data aceasta nu cu un pahar de șampanie lângă-mi (repet: plin ochi cu apă plată), ci cu chips-uri (2 arome) & alte ronțăieli sărate și dulci. Adevărat mod de a-mi însuși sensul video-ului, aș putea spune.

Culmea alimentației: să vizionezi documentare despre un stil amentar sănătos în timp ce ronțăi alimente nesănătoase. În mod cert, DE MÂINE nu mai mănânc x, y și z, în frigider voi avea doar a, b și c, iar magazinul de la colțul blocului este închis în ceea ce mă privește.

Așa-i că vă sună cunoscute angajamentele care încep cu „de mâine …”?

Sursă foto: foodinc.blogspot.com

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.