Politica-limbă străină
February 4, 2011
Dependentă de Angry Birds?!
February 4, 2011

Cu drag, profesorilor: Cişmigiu&Co

Pentru cei care tânjesc după anii de liceu, cât şi pentru cei care îşi doresc să devină profesori, recomand cu mare drag o carte excepţională (şi nu de sau despre pedagogie, ci despre cum să fi pedagog), anume Cişmigiu&Co şi Bună dimineaţa, băieţi  de Grigore Băjenaru apărută în colecţia Biblioteca pentru toţi.

Mărturisesc că mi-am amintit, citind-o, de perioada practicii pedagogice pe care am făcut-o în timpul facultăţii. Şi sincer, aş fi urmat o carieră pedagogică, dacă situaţia actuală ar fi fost alta (profesorii nu ar bate elevii, elevii nu ar bate profesorii, părinţii nu ar căuta să intimideze profesorii, salariile ar fi decente, condiţiile de predare excelente, manuale alternative care aduc cu revistele decât cu manuale de română/geografie/engleză etc) şi dacă nu mi-ar fi fost aşa de greu să mă despart de copii.

Ceea ce m-a şocat cel mai mult este faptul că, de atunci şi până acum nu s-au schimbat prea multe :

Mai cu una, mai cu alta, a mers şi am intrat cu toţii la oral. Cu toţii, cei care ne-ncumetaserăm să dăm examenul, pentru că mulţi dintre noi renunţaseră şi fugiseră “in corpore” la Comerţ, unde nu se cerea examen de admitere în cursul superior.

Atunci, pe vremea aceea, i-am dispreţuit pe aceşti dezertori care se înhaitaseră cu “măslinarii”, cum îi porecliserăm pe cei de la Comerţ. De unde să ştim noi, sărmanii,că peste câţiva ani, ei aveau să fie primiţi în slujbe cu zeci de mii de lei, în timp ce noi,ăştia: bacalaureaţii şi licenţiaţii de  la facultăţile, hai să zicem mai distinse, aveam să şomăm sau să dăm lecţii de 100 lei ora!.- şi asta se întâmpla prin 1926.

O dată cu lecturarea Cişmigiu&Co., mi-am dat seamă că aş fi putut fi un pedagog în sensul pe care  îl descria G.Băjenaru, un profesor deschis la minte, sever când este cazul, însă şi o soră mai mare atunci când au nevoie.

Citirea amintirilor de licean cât şi din perioada în care a fost profesor, mi-a amintit, cum spuneam ceva mai sus, de perioada practicii pedagogice şi m-a făcut să zâmbesc.

Eram în  practică la limba spaniolă, la Liceul Miguel Cervantes. Nu ştiu cum se face în altă parte, însă noi asistam unii la ora celorlalţi, pentru a observa reacţiile atât ale elevilor cât şi ale colegiilor noştri…..viitori profesori.

Pare-mi-se că eram la clasa a V-a, unde copiii sunt mai greu de controlat. Aceştia însă, ori ne-au îndrăgit pe loc, ori li s-au promis note mari dacă sunt cuminţi şi colaborează :))))

Ora colegiei mele a decurs destul de bine, până când s-a gândit să scoată la tablă şi astfel să pedepsească pentru neatenţie una dintre eleve (bine, recunosc, puştoaica butona de zor un telefon mobil sau un tetris, nu ştiu exact, însă participa activ la oră), deşi fata participa destul de activ la oră. Iar  muştruluiala şi superioritatea profesorului faţă de elevi nu vor reprezenta niciodată metode prin care profesorii se vor face înţeleşi/îndrăgiţi de către elevi şi nici nu-i vor face pe cei din urmă să înveţe cu mai mult drag.

A doua zi, ora mea. Cu o zi înainte mă uitase Dumnezeu în biblioteca Institutului Cervantes, căutând integrame în spaniolă şi pregătindu-mă pentru ora de a doua zi (iar lecţia respectivă mai fusese făcută…)

Copiii au colaborat, iar printre cei activi a fost şi fata muştruluită cu o zi înainte (şi da, avea aceleaşi activităţi precum cu o zi înainte), pe care am vrut să o scot la tablă pentru a scrie un cuvânt, nu pentru a o certa.

Faptul că i-am respectat dorinţa de a nu scoate la tablă, precum şi că mi-am amintit acest lucru (de a nu o scoate la tablă, adică), cu promisiunea că participă la  oră (ceea ce făcuse şi până atunci şi a continuat oricum să facă), mi-a dat impresia că am câştigat respectul şi le-am atras atenţia celor mici.

O da, chestia cu memoratul are un puterniiiiic  efect asupra lor 🙂

În timpul apelului am memorat patru nume de elevi aşezaţi în părţi opuse ale clasei. Apoi, am închis catalogul, am ieşit in faţa băncilor, am pus întrebări şi,după ce le-am lăsat elevilor timpul de gândire necesar, am spus:

Să răspundă Alexandrescu Mihai! Şi l-am arătat cu mâna la locul lui.Apoi, la altă întrebare: Acum, fii bun dumneata, Georgescu Vasile. Mulţumesc, dumneata, Popescu Mircea! Bine! Şi… dumneata, Petrescu Zaharia!

Mulţumesc!

Mi-am dat seama că băieţii rămaseseră cu gura căscată. Mai târziu am aflat că spuneau despre mine admirativ: “Pe ăsta nu merge să-l duci, are o memorie fenomenală!… Din prima zi i-a învăţat pe toţi!”

sau

Bineînţeles că am utilizat şi la această clasă trucul meu cu apelul catalogului, care avusese atâta succes la clasa a IV-a şi la celelalte.

După apel, am luat pe rând motivările aduse de elevi cu semnătura părinţilor, le-am scuzat absenţele, am închis catalogul am venit în faţa catedrei zâmbitor şi surprins:

— Şi acum, întrucât nu văd ce am mai avea de făcut, să stăm puţin de vorbă, ca să ne cunoaştem mai bine.

Surâsuri şi murmure aprobative. O mână se ridică. Ah, ce binevoitoare e câteodată întâmplarea! Se nimerise tocmai unul dintre elevii al cărui nume îl reţinusem:

— Ce doreşti, domnule Dumitriu?

Stupoare generală şi-un freamăt de uimire.

— Au avut dreptate puştii dintr-a IV-a!

Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi, mă prefăcui eu nedumerit.

Îmi răspunse cel care se ridicase:

— Că aveţi o memorie!…

Bine, acum a te apropia de ei, a-i face să te perceapă ca un frate/soră mai mare , nu înseamnă să-i laşi să ţi se urce în cap, sau să uite că le eşti profesor..

Nu ştiu de cine îmi este mai dor din perioada şcolii/liceului: de colegi sau de profesori, însă concluzia este că am învăţat câte puţin de la fiecare!

Sursă foto 1&2

Share

4 Comments

  1. Ines Prodan says:

    Am citit și eu cartea și mi-a plăcut foarte mult, deși nu mi-am regăsit atât de mult anii de liceu în ea.

    Totuși, problemele ridicate de tine (acelea de a te face plăcută, dar și respectată de elevi) le-am avut și eu cu vârf și îndesat, atunci când le-am predat studenților. Le spun ”probleme” pentru că tendința mea este de a-i trata pe toți ca pe prietenii mei iar unii (mai ales de sex masculin) au impresia că asta le dă lor posibilitatea de a ”fraieri” sistemul. Și nu prea le-a mers :).

  2. Hehe, pai de asta trebuie sa existe o limita clara

  3. Cezara Popescu says:

    Şi eu am citit cu plăcere Cişmigiu &Co., la vremea ei, dar mi s-a părut a creiona o adolescenţă mai idilică decât am trăit eu, în liceu.

    Am lucrat ca profesor de eng. imediat după ce am ieşit de pe băncile facultăţii, pentru că aşa mi-a venit la îndemână, nu pentru c-aş fi vrut neapărat… Dar am învăţat foarte multe în perioada aceea, deşi nu nu mi-a fost deloc uşor sa mă integrez în ‘sistem’.(Eu am numit-o botezul focului;) In primul rând treci prin alt filtru cunoştinţele acumulate, pentru ca să fii înţeleasă de elevi, înveţi lucruri noi, şi în timp capeţi mai multă încredere în tine. Şi da, satisfacţiile pot fi un motor in profesia asta, si n-au nimic de a face nici cu salariile mici, nici cu statutul de bugetar sau stresul meseriei.

    Şi am rămas cu microbul.

  4. Orice experienta ne foloseste mai devreme sau mai tarziu. Niciodata nu stim ce putem invata din orice situatie.
    Sincera sa fiu, motivul cel mai solid pentru care nu mi-am dorit sa devin profesor a fost dificultatea de a ma desparti de copiii.
    Satisfactiile reprezinta un motor in orice profesie, insa cand te lovesti de realitate, nu poti sa nu vezi si dezavantajele…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.