Azi facem sex!
May 22, 2015
Doamna Paiaţă
June 23, 2015

Crede și cercetează!

Copil fiind biserici cureieram…. alături de bunica mea în vacanţele de vară pe care le petreceam la ea. Fiecare sâmbătă era încheierea unei săptămâni de muncă şi pregătirea pentru duminică. Dimineaţă mergeam cu toţii la biserică unde stăteam câteva ore bune şi ascultam ce spune preotul. Nu ştiu câte înţelegeam pe vremea aia dar cu siguranţă “nu ai voie!” am priceput.

După ce am crescut şi am cunoscut oameni diferiţi cu religii diferite, am citit ceva mai mult şi am înţeles şi eu o fărâmă din ce înseamă această existenţă, am renunţat la practica religioasă. Nu sunt împotriva ei şi nici a oricărui om care crede într-o instanţă superioară. Avem cu toţii nevoie de raportarea la autoritate, de întâlniri frecvente cu sufletul şi cu spiritualitatea noastră. Indiferent că se întâmplă asta în biserică, templu sau pe un vârf de munte, important e ca fiecare să îşi găsească sensul şi pacea. Ar trebui să îi pună semne de întrebare credinţa lui doar atunci când îi stârnește agresivitatea şi dorinţa de a o impune celorlalţi. Nu avem dreptul să spunem nimănui în ce să creadă. Poate ni se pare amuzant că sunt oameni care venerează plantele sau consideră sacru un animal din care noi ne înfruptăm cu poftă la masă; ciudat că sunt oameni care fac sacrificiul de a ajunge la o clădire în care îşi găsesc vindecarea sau la un om care le poate da încrederea în mântuire; interesant să ştii că sunt oameni care se pun în genunchi în mijlocul străzii şi se închină sau că trebuie să facă cel puţin o dată în viaţă un pelerinaj către Mecca; naiv să crezi că zeciuiala e suficientă şi îţi răscumpără greşelile pe care le repeţi fără a fi învăţat nimic din ele. Oricum ar fi, oamenii sunt diferiţi şi liberi… în a crede în orice le face bine.

Probabil ar trebui să trecem orice lucru care ne înconjoară prin celulele noastre şi să vedem ce păstrăm şi ce aruncăm. Am putea considera lumina de Paşte un simbol al faptului că putem merge înainte fără resentimente pe un drum pe care ni-l construim zilnic şi pe care nu îl datorăm nimănui altcuiva decât nouă. Poate lumina din noaptea de Înviere ar trebui să ne trezească şi să ne facă să nu ne mai dorim să ne pice din cer, să ne aducă altcineva, să ne răsplătească pentru cât de smeriţi suntem. Orice simbol religios ar trebui înțeles în sensul spiritual şi individual.

Recunosc, nu fac cruce când trec pe lângă o biserică în care nu mai intru oricum demult să îmi caut liniştea; nu fac rugăciuni ori mătănii pentru absolvirea păcatelor; nu citez din cei 151 de psalmi ai regelui David şi nici nu cred că un om e mai pur decât altul; nu ţin post şi nici nu consider că “Cel de sus” îmi este dator şi că ar trebui să aştept să aibă grijă de mine. Cred în schimb că, dincolo de orice este palpabil, avem o capacitate uimitoare de autovindecare sufletească şi fizică. Cred în puritatea, smerenia, onestitatea, cinstea, respectul şi iubirea de care este capabil orice om. Cum ajunge la aceste “daruri” e treaba lui.

Oamenii buni se cunosc din priviri şi vreau să fiu printre ei indiferent de credinţă dar mai ales de religia pe care o au.

Sursă foto: www.nhccssf.org

Share

1 Comment

  1. Andreea Cretu says:

    Mi-a placut articolul. Scris asa, ca pentru mine.;)
    Astept pe urmatorul, cel cu puterea de vindecare a fiecaruia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.