Sibiu- oraşul de altădată
January 14, 2011
Secretariat – cursa vieţii
January 14, 2011

Covrigi calzi

Uneori mi se face o poftă aşa mare de câte un fel de mâncare, că n-am de ales şi sunt nevoită să intru în bucătărie ca să mi-o astâmpăr cumva. Că de pus pofta-n cui nici nu poate fi vorba. M-am născut într-o familie de gurmanzi; asta mi-a fost soarta: să fiu şi eu o mare pofticioasă.

Aşa că atunci când mi s-a făcut poftă de covrigi, mi-am luat laptopul în braţe pentru research şi, resemnată, m-am îndreptat spre bucătărie, pentru că în zona în care locuiesc eu nu există nici o simigerie pâna la care aş fi putut trage-o fugă.

Pentru reţeta pe care-am încercat-o eu, aveţi nevoie de: un cubuleţ de drojdie pe care-l amestecaţi cu o lingură sau două de zahăr, peste care se toarnă faină, puţin ulei, sare şi apă călduţă. Pentru added pufoşenie, se poate adăuga şi lapte. Aluatul se frământă până nu se mai lipeşte de mâini, se acoperă şi se lasă la crescut aproximativ o oră.

După ce creşte suficient, puteţi începe să modelaţi covrigii (eu i-am făcut împletiţi). Între timp, puneţi la fiert o oală cu apă. Când dă în clocot, puneţi covrigii în oală şi lăsaţi-i în jur de 30-60 de secunde pe fiecare parte. O să fie lipicioşi când îi scoateţi din apă, aşa că cel mai bine e să-i puneţi pe o farfurie până se scurg niţel, se presară peste ei puţină sare, mac sau ce vă trece vouă prin cap, după care se bagă la cuptor pentru 15-20 de minute.

Mie mi-au ieşit deliciosi. Sper să vă placă şi vouă!

Sursa foto

Share

7 Comments

  1. Andreea Marc says:

    Nu am mai mâncat covrigi de aproape un an. Dar de făcut nu am mai făcut niciodată. Și sincer, doar dacă aș fi undeva izolată de lume, nu aș avea acces la covrigi gata făcuți și aș muri de poftă aș începe să mi-i fac singură. Altfel, aș sări într-un taxi și mi-aș cumpăra instant câțiva 😀

  2. Clara says:

    de ce? e super usor; dureaza cam mult, ce-i drept, da` sunt asa buuuni facuti in casa; am fost foarte mandra de mine atunci :))

  3. Andreea Marc says:

    Te cred că ai fost mândră, dar eu de abia am timp să fac mâncare, d-apoi covrigi 😀

  4. lorelaylilu says:

    Faceam inainte covrigi,dar niciodata fierti si apoi copti.Suna bine.O sa incerc si eu.

  5. Clara Popescu says:

    😀 Nici eu nu stiam ca aluatul se si fierbe, dar au iesit foarte buni, pufosi.

  6. carmen says:

    Cand eram insarcinata(am nascut in august),imi era mare pofta de covrigi si tinand cont ca locuiesc in Italia si aici covrigii nu se gasesc,a trebuit sa ii fac singura.Trebuie timp dar pentru a satisface poftele cum sunt si cele din sarcina cand altceva nu mai reusesti sa mananci pana cand nu mananci ce poftesti se merita.

  7. Clara Popescu says:

    Asa zic si eu 😀 Felicitari pentru bebe, sa iti traiasca 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.