Pe tocuri la marginea lumii
September 30, 2010
„Viaţa surorilor Walsh” – Marian Keyes
October 1, 2010

Conversaţii “uşoare” la salon

Unul dintre motivele pentru care îmi place să merg la salon, pe lângă relaxarea oferită de masaj/schimbarea de look oferită de coafor şi toate celelalte activităţi specifice, sunt conversaţiile de care am parte.

Şi ştiţi de ce? Pentru că sunt nişte conversaţii uşoare care vin numai bine după o zi de lucru în care ai stat cu capul în tabele excel, în comunicate de presă, în contracte şi în câte şi mai câte (plăcute, de altfel, dar multe).

Conversaţiile sunt uşoare nu pentru că pe persoanele care le initaza nu le duce capul, ci pentru că saloanele sunt făcute pentru relaxare, nu pentru filosofii şi calcule matematice.

Eu recunosc: abia aştept să vină ziua aia din săptămână în care mă duc la masaj şi aflu episodul următor din viaţa tumultoasă a maseuzei mele. Pentru că trebuie să ştiţi că fata asta are o viaţă întortocheată şi palpitantă, cu iubiţi în Italia şi nunţi şi concedii şi mame geloase de iubiţi şi spălat oalele pe toate părţile şi profesoare care ghicesc viitorul în palmă şi foste prietene ale iubiţilor din Italia care mănâncă în Anglia şi ţipă în telefon că li se termină creditul şi magazine de rochii şi reţete de borş şi de şniţele şi, mai ales, cu multe întrebări.

Este propria mea telenovelă pe care o aştept cu sufletul la gură şi, dacă cumva trec două săptămâni fără să mă duc la masaj, încep să mă îngrijorez pentru că ştiu că o oră (cât ţine masajul) este mult prea scurtă pentru un episod de viaţă atât de lung.

Ok, that was my guilty pleasure. Voi aveţi din astea?

Share

4 Comments

  1. Andreea Marc says:

    Avem, cum să nu 🙂

    Cosmetică, masaj, coafură, sală … sunt locurile perfecte pentru relaxare, sau răsfăț cum spunem noi. Sunt acele momente în care lași toată munca la o parte și îți acorzi ție un moment de liniște.

    Locul meu preferat este la epilat. Nu vă gândiți că sunt sadică și iubesc durerea provocată de ceara fierbinte. Pur și simplu, mediul acela și discuțiile cu Anto, cosmeticiana mea, îmi dau energie și mă fac să plec de acolo cu zâmbetul pe buze, uitând complet de chinul epilatului.

  2. maura anghel says:

    Povesti din astea are fiecare. Le primeste fie din partea maseuzei, fie de la vinzatoarea de la magazinul din colt (nu rideti, ca in cartierul meu inca mai sunt pravalii), ba chiar si de la vecinul pensionar care s-a trezit de la 7 sa achite gazul la banca desi el stie ca abia la 9 se deschide ghiseul. Nu-i nimic, pina atunci mai sta de vorba si mai “share” cite o poveste din trilogia “Pe vremea mea…”

  3. miki says:

    ce bine e la salon!!!
    eu chiar lucrez intr-un salon,si asa-mi place sa clevetesc verzi si uscare si sa povestesc cu toata lumea…partea buna e ca-mi aduc aminte de fiecare clienta in parte de tot ce povesteste:de caine, de prieten de celalalt prieten si dupa o zi cu cu persoane cunoscute plec acasa incarcata cu energie poziriva ( nu mereu…)dar imi place f.tare .

  4. Ines Prodan says:

    Ce tare esti! 🙂

    Eu chiar m-am intrebat de multe ori daca fetele care lucreaza la salon chiar tin minte, pentru fiecare client in parte, ce a povestit, despre cine, ce i s-a mai intamplat.

    La inceput chiar credeam ca fac conversatie numai pentru a fi dragute cu clientii.

    Dar acum ca ai lasat comentariul, mi-am schimbat parerea :). Plus ca ieri la masaj am fost intrebata despre ceva ce povestisem cu vreo doua saptamani in urma, deci fetelor chiar le pasa de viata clientilor lor :D.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.