Să fim polonezi pentru o zi!
May 9, 2012
Doza săptămânală de râs – 2 Broke Girls
May 10, 2012

Conduc regulamentar – puteți să râdeți de mine cât vreți!

Unii ar spune că, de fapt, conduc încet. Eu spun că respect regulile de circulație care se desfășoară în fața ochilor mei.

Da, eu sunt șoferul acela în spatele căruia te instalezi, dându-i flashuri cu disperarea tipică procentului de 90% a șoferilor grăbiți de pe străzile patriei. Da, eu sunt cel pe care îl claxonezi insistent la intersecție, atunci când mă asigur că pot face stânga în siguranță. Da, eu sunt cel de care probabil râzi, atunci când te întâlnești cu prietenii tăi, șoferi grăbiți, înjurându-mă puțin printre dinți pentru că am îndrăznit să păstrez limita vitezei în interiorul localității, deși nu era nici un radar acolo.

Nu i-am înțeles niciodată și nici nu vreau să-i înțeleg pe cei care merg cu detectorul de radar activat și, dacă acesta nu țipă, își permit să o ia la goană prin interiorul localităților, grăbindu-se nu se știe unde; sau pe cei care sunt familiarizați cu un anumit traseu și știu că pe acolo nu vor vedea niciodată Poliția iar logica le spune că o pot lua la fugă, ignorând toate restricțiile de viteză, de parcă semnele de circulație au fost instalate pentru a-i amenda pe șoferi.

Poate că eu nu am atât de multă încredere în reacțiile mele, poate că procentul de 90% de șoferi grăbiți pentru a ajunge undeva se cunosc mult mai bine și știu cu certitudine că, spre exemplu, dacă le-ar sări un copil în față, în interiorul unei localități, ar fi capabili să-l evite, eventual să scoată și mâna pe geam și să-l mângâie pe creștet.

Eu nu sunt sigură de asta. Eu nu m-am antrenat pentru toate lucrurile rele care mi se pot întâmpla și pe care, dacă nu aș respecta viteza regulamentară, mi-ar fi mult mai greu să le evit. Poate că ceilalți 90% au făcut-o. Bravo lor!

Sursa foto: desktopwallpaper-s.com

Share

6 Comments

  1. Keep calm and drive safely :>

  2. Andreeea says:

    Felicitari pentru maniera de a conduce! Mai rar vedem astazi soferi prudenti, desi e mare nevoie de astfel de persoane. Cu siguranta ne-am simti mai bine sa mergem strada stiind ca toti soferii gandesc si procedeaza astfel. 🙂

  3. Catalina says:

    ai dreptate, Ines, dar (eu nu am carnet, dar îmi dau cu părerea) uneori când ai drum lung suceava-constanța sau iasi-timișoara, etc, dacă respecți toate restricțiile de viteză ajungi peste 3 zile 🙂 tata e vitezoman și, deși noi aveam impresia că ne vom lua zborul, el știe de fiecare dată ce face și sunt convinsă că nu ar pune viața nimănui în pericol!

  4. Ines Prodan says:

    Conform Google Maps, de la Iași la Timișoara faci 9h și 30 min, calculat cu toate limitele de viteză, din câte știu eu. Deci, probabil eu voi facem cam 12 ore :). Nu e chiar așa de mult și probabil că am și peisaje de admirat.

  5. Wootering says:

    Uhm, … știi că e neregulamentar să mergi cu 20km/h unde limita e 50, da? 🙂

    Cât despre „Nu i-am înțeles niciodată și nici nu vreau să-i înțeleg pe cei care merg cu detectorul de radar activat… […]” e vina autorităților 90% (ca să folosesc și eu un procent fictiv, dar probabil aproape de realitate) pentru accidentele din cauza vitezi/infrastructurii și doar 10% a șoferilor. Dacă am avea șosele de centură (ca să nu zic autostrăzi), nu am fi nevoiți să facem 10 ore în secolul 21 de la Iași la Timișoara. 12 ore faci Iași-Oradea, iar Oradea-Milano în interval.

  6. Ines Prodan says:

    Da, știu că e neregulamentar. Nu am zis că sunt melc, am zis doar că respect restricțiile de viteză :).