Azi nu mă plâng
January 7, 2015
Je suis Charlie!
January 8, 2015

Cine salveaza salvarea?

 

20 ianuarie 2014 – prăbuşirea avionului în care se afla echipa de salvare din care făcea parte studenta la medicină Aura Ion şi pilotul Adrian Iovan.

15 decembrie 2014 – prăbuşirea în lacul Siutghiol  a elicopterului SMURD – întreg echipajul decedează.

Două evenimente, ambele misiuni de salvare din locuri izolate, greu accesibile.

În ambele vorbim de oameni care-şi fac datoria orice ar fi, în condiţii pe care majoritatea dintre noi nu le-am accepta prea uşor, din dorinţa de a ajuta. Şi iată că, uneori şi salvatorii au nevoie să fie salvaţi. Din păcate, ambele situaţii au un final trist, chiar dacă în primul caz o parte a echipajului a reuşit să scape.

În ambele situaţii, comunitatea locală a fost mai promptă şi mai bine pregătită – având avantajul cunoaşterii locurilor – decât echipele de intervenţie , însă nu au fost printre primele opţiuni ale celor care coordonau operaţiunile de salvare.

Nici nu ştiu ce-i mai trist: slaba gestionare şi coordonare a echipelor de intervenţie, lipsa unor echipamente care să permită intervenţia şi salvarea promptă, sprijinirea echipelor de salvare  sau…toate la un loc ? Şi mai ales de ce nu se schimbă nimic? Autorităţile regretă, noi rămânem şocaţi, iar cei care au nevoie de salvare se gândesc cel mai probabil să meargă pe jos până la spital….

Oricum, a condamna sistemul medical  nu este o soluție. Sunt sigură că nu este singurul vinovat, dar aşa este mai comod şi la îndemână, să-i înjurăm pe cei din linia întâi, în loc să privim în profunzime  şi să ne punem întrebări .

Poate sună aiurea, însă cred că aceste două tragedii au mai schimbat oarecum felul în care este privit sistemul medical , respectiv cel de ambulanţă în România.

Nu zboară ambulanţa să ajungă în 5 secunde?<<Vai , în ce ţară trăim>> . Nu au bandaje în spitale?

<< Normal, asta susţinem noi din salarii >>. Nu avem medici? <<La ce salarii au…>> . Da, am fost sarcastică, dar în scopul de a sublinia prejudecăţile pe care majoritatea le avem cu privire la medicină şi medici. În nemulţumirea şi goana noastră de a găsi vinovaţi pentru orice, uităm că şi ei sunt oameni, omitem să vedem problemele în adâncimea lor şi ne mulţumim să tragem concluzii superficiale.

Aş fi vrut să am o concluzie mai profundă la cele scrise  în articolul de faţă, dar n-am . Singura concluzie aproape de un asemenea standard este că dacă n-am fi atât de obişnuiţi să criticăm şi să aruncăm cu pietre şi injurii, dacă am înţelege că problema nu sunt oameni ci proasta administrare a unui sector important pentru societate (şi aici mă refer la alocări bugetare pentru dotări, echipamente, salariile medicilor, organizarea sistemului medical în mediul rural – spitale, personal medical, infrastructură – etc), poate am reuşi să găsim şi soluţii care să se ridice la înălţimea pretenţiilor noastre.

În încheiere vă propun un exerciţiu , înainte de a critica sistemul medical din ţară – apropos, universitatea de medicină şi în general şcoala de medicină din România este încă printre cele mai cautate de studenţii străini şi dă în continuare medici dedicaţi profesiei -, încercaţi să (vă) răspundeţi sincer la această întrebare : <<Eu ştiu să acord primul ajutor? >>

 

Share
Nancy Samargiu
Nancy Samargiu
Lumea din detalii. Detaliile din oameni. Dacă vrem să schimbăm ceva, să privim întâi în noi. Scriu despre ce simt, văd sau mă provoacă: societate, hobby-uri, origini.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.