Cum am petrecut de cancerul asta? Partea a VII-a
April 12, 2018
Întreținem-pielea-cu-produse-de-frumusețe-din-cămară
Întreținem pielea cu produse de frumusețe „din cămară”
April 19, 2018

Cel mai ciudat loc unde mi-am făcut amiaza!

Care a fost cel mai ciudat loc unde ai adormit ever? Ei, nu o să-ți vină să crezi unde am adormit eu azi!

De vreo două nopți încoace, mai mult moțăi decât dorm, fără să descopăr un motiv anume. Și nu mă ajută nimic. Cititul, televizorul pe fundal, ceaiul cald de tei, muzica de dormit de pe youtube în căști – nimic nu funcționează. Cu pastile încă nu am încercat.

În fine, am o săptămână de când am început și chimioterapia. Or fi având pastiluțele alea mici și roz ceva energizant în ele, că ziua chiar sunt perfect funcțională. Ieri am fost pe baricade la atelier, azi la fel.

Azi, fix AZI, mă trimite datoria de administrator la ANAF, ca să împing niște hârtii către și prin ghișeul numărul 5, cel mai aglomeral dintre toate. Pe la orele 13:00. Îmi iau biletul 0233 și văd, pe ecranul cu rânduieli, că la ghișeul 5 s-a ajuns pe la 0218. Buuun! Îmi găsesc un scaun, dau toate telefoanele, iau toate notițele restante și ajunge rândul pe la 0224.

Deodată, ca un făcut, mă cuprinde o chicoteală. Pun mâna oblon la ochi, ca cetățeanul preocupat, și închid ochii. Cu ruxacul alături, cu mapa cu foi și numărul în mână. Doar puțin! Subtil, discret. Dar nu știu cum se face, că ajung în poziția cu capul pe spate, ușor într-o parte, cu mapa și numărul lângă mine, cu o băluță discretă pe dreapta și aud ca prin vis 0234!

0234! Ăsta e-al meu!

Ba nu-i al meu, al meu e 0233. Adică… am pierdut rândul!!!! 

Mă fac arc, scap numărul, găsesc numărul, și mă duc praștie spre ghișeul 5.

Știți, eu am 0233, nu am auzit când m-a strigat, vă rog, dacă aș putea să mă lăsați să depun dosarul – eu către cei cu numărul 0235 cred, că cel cu 0234 era deja la o gâlceavă mică cu doamna de la ghișeu.

Da, sigur, am văzut că dormeați și… v-am și invidiat puțin – era un domn cam de vârsta mea 🙂

Ajung la doamna care era vădit enervată de predecesorul meu care, printr-o clemență chinuită, mi-a luat hârtiile.

Meșterul de perne SRL? Da ce faceți, doamnă? Perne?

Iată cum am salvat ziua cu denumirea firmei mele!

Și uite așa mi-am făcut eu amiaza pe scaunul din holul de la ANAF, loc unde nimeni nu cred că și-a imaginat că se poate dormi atât de profund! 

PS: aveam și vreo 3 apeluri pierdute pe telefonul pe care nu-l auzisem… iar băluță nu aveam, că am verificat 🙂

Tu unde ți-ai petrecut cel mai ciudat moment de adâncă relaxare al zilei?

 

Share

3 Comments

  1. Alex Ciprian Balan says:

    Era intr-o zi de vara, intr-un august de Romania unde dimineata e racoare si dupamiaza te coci. Anyway proaspat sofer, cu masina destul de proaspata si ea, plecam din Torino spre tara noastra mica frumoasa si rusinata de lacomi … (nu deviem). Intr-un final de noapte intram in Romania si mai apoi continuam sa o traversam ca niste cocori interesati de locuri mai calde. Mai apoi cand dimineata se ingana cu lumina unui soare ce nu se vedea din cauza unei ceti nebune, ne-am gandit sa ne oprim UNDEVA unde gasiram oparcare. Zis si facut. oprim motorul, inchidem farurile, intr-o zona de munte … undeva in Romania. Gand ce ne dadu pace. Adorm bustean cum adorm eu de obicei “ursu style” … (si nu berea), c-a mai apoi dupa o perioada (fractiune de secunda dupa mine) sa ma trezesc in mijlocul unei multimi cu gura cascata la gura mea cascata din masina (in timp ce dormeam) … eram la Manastirea Sucevita, in parcare chiar la intrare. Rusinat un pic de jena provocata, opresc sforaitul prin diafragma, am ridicat scaunul … si am repornit catre o “statie de dormit” mai interesanta chemata casa.

  2. Elena-Roxana Asandoae says:

    Era o zi calda de vara dupa servici si trebuia musai sa merg in Chalkidiki sa imi iau parintii. Am inceput eu sa conduc frumos si usor, cu muzica data la maxim, pe drumul serpuitor spre Nikkiti, apo in dreptul localitatii Psakoudia incepeau sa mi se inchida ochii. Efectiv nu ii mai puteam deschide. Mergea masina singura, cred ca stia drumul deja…..Incercand a treia oara sa redeschid ochii si sa fiu atenta la drum, am vazut un arici care trecea strada tacticos spre faleza din dreapta, unde exista un spatiu neamenajat dar plin de umbra si verdeata. Atunci am inteles expresia…”in loc cu verdeata, in loc cu odihna”…, dar era mai frumos decat cel de pe lumea ailalta!
    In secunda doi, am tras pe dreapta, am parcat, am blocoat usile si pe muzica de la postul de radio 150,5 Rock cu aerul conditionat aprins in masina (tin sa mentionez ca afara erau 45 de grade inca) am tras un pui de somn pufos cu vise flausate de vreun sfert de ora.
    M-am trezit de zgomotele unor turisti care vroiau sa faca fotografii. I-am ajutat eu sa isi faca una, doua fotografii cu Peninsula Kassandra pe fundal.
    Am ajuns apoi si la parintii mei care ma asteptau linistiti la malul Marii Egee pe scaune pliante, asezate pe nisipul sclipitor ca doi pensionari in vacanta, fara nici o grija.
    Sa aveti o zi frumoasa si insorita! Cu drag, Rocksana.

  3. Daniel Dia says:

    Eu am avut un somn lin cu capul pe tastatura, in ora de informatica, in clasa a XII-a. Venisem dupa o lunga noapte in care am consumat doar bauturi alcoolice permise unui licean (gin sec, nu am mai avut bani de tonic :)) ).. M-a trezit proful la sfarsitul orei si au ras cam toti de mine ca aveam imprimate cateva taste pe fata..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *