scrisoare catre mine la 70 de ani
Scrisoare către mine la 70 de ani
September 21, 2015
Cea mai scurtă dietă
September 23, 2015

Ce câștigi dacă mă judeci?

Nu mă cunoști. Îmi știi numele și modul în care reacționez în anumite contexte. Faptul că am aceeași atitudine în situații similare nu înseamnă că știi totul despre mine și că asta te transformă în judecătorul suprem. Înseamnă doar că am un comportament predictibil.

Dacă vrei să mă înțelegi putem sta la povești. Dar s-ar putea să fie inutil: perfecțiunea ta este diferită de a mea. Perfecțiunea e subiectivă, iar ceea ce e ideal pentru mine, s-ar putea să fie de neacceptat pentru tine.

Îți văd mirarea din privire. Hai să îți explic. Nu înțelegi de ce mănânc friptura de miel alături de cozonac. Pentru tine friptura e fel de mâncare și cozonacul e desert. Deci, clar se mănâncă separat. Pentru mine, combinația e gustul Paștelui. E amintirea zilei de sărbătoare petrecută în căsuța bunicilor. Cum ți se pare explicația? Greu de înțeles? Da. Pentru că tu nu ai avut bunici. Când tu te-ai născut, ei erau deja trecuți în neființă. Îmi pare sincer, sincer rău.

Hai să încercăm un alt exemplu. Ce nu îți mai place la mine? Că nu sunt vorbăreață? Ha, ha. Da, știu. E din cauză că mi s-a spus să nu vorbesc neîntrebată. La mine la țară toți oamenii se știu cu toți oamenii și să câștigi respectul satului e idealul care îți lasă conștiința liniștită. Trebuie să ai grijă ce spui pentru că dacă vorbești necuviincios e semn de proastă creștere și îți faci părinții, familia, de râs. Apoi vine vremea când părăsești lumea satului. Și ajungi la Iași. Pam, pam! Stai liniștit, nu era prima dată când vedeam trenul. Vacanțele le petreceam frecvent la Iași. Era orașul visurilor mele. Un fel de tărâm al făgăduinței. Și ca orice ideal, părea așa, de neatins, cu oameni educați, care au studiat la școli de prestigiu. Ce să le spui tu, care vii dintr-o localitate pe care nu ar ști-o nimeni dacă nu ar fi parte din povestirile lui Nică? Mai bine îi asculți și înveți de la ei. Și pe măsură ce trece vremea și cu cât asculți mai mult, îți dai seama că a fost o lecție bună aia cu ”să nu vorbești neîntrebat”. Chiar nu e plăcut să obosești pe oricine cu părerea ta despre vreme, doar de dragul de vorbi. Nu e un câștig pentru nimeni să vorbești nimic. Prefer să tac dacă e cazul și, crede-mă, dacă să spun ce gândesc face vreo diferență, o fac fără ezitare.

Tot persistă ceața? Crezi că exagerez? Da, ai dreptate. Nu e foarte trist să te judece oamenii pentru o felie de cozonac pe care o mănânci cu o bucată de carne friptă, sau să se facă liniște atunci când scoți un sunet și să citești pe chipul persoanelor ceea ce unele exprimă și verbal: ”Wow! Vorbește!”. Am exagerat intenționat pentru a înțelege că așa cum ne irosim judecând nimicuri de genul acesta, ajungem să avem atitudini nepotrivite în contexte extrem de importante.

Ce e cu adevărat trist și revoltător e că ne-am obișnuit să fim emancipați, să avem o părere despre orice și ne trezim punând oamenii la zid. De pildă, pe cei care fug de război purtând copii in brațe. Copilăria mea a avut sunet de 3 Sud Est, iar în adolescență i-am descoperit pe Vaya Con Dios și pe Demis Roussos. Nu știu cum a fost sunetul copilăriei tale, dar dacă ar fi fost cel de bombardament, cu siguranță te-ai gândi mai bine înainte să îi consideri pe toți una.

Te enervează și tipul ăla de pe vânzări care e argint viu și ți-ar da-o și pe zâna Măseluță bonus numai să te convingă să cumperi ce are el de vânzare? Tu cum te-ai întreținut în facultate? Te-au sprijinit părinții. Da, ești un caz fericit. Și eu. Doar că ai lui sunt ocupați să studieze diluarea sângelui cu alcool. El le finanțează studiul fără să vrea. Îi crede pe cuvânt că le trebuie bani de mâncare și pentru frații mai mici.

Și seria poate continua. Nu mă înțelege greșit. Mă bucur să știu că gândești și că ai o părere. Dar nu îți irosi energia cu judecăți inutile. Fiecare pădure are putregaiurile sale și dacă unii oameni aleg să fie ceea ce sunt, unii sunt victimele unor contexte nefavorabile. Există șarlatani, dar și oameni cinstiți care merită sprijin. Poate am fi mai câștigați dacă i-am ajuta, pe cei care vor asta, decât să ne irosim cu judecăți de valoare pe parcursul procesului de observare a imperfecțiunii umane. Ce ai spune să dăm dovadă de emancipare în încercarea de a construi clase și de a nu îi considera pe toți aceeași categorie? Încercăm să îi deosebim pe cei care sunt sinceri de cei care au interese și profită de context sau ne rezumăm la hobby-ul de a-i judeca pe alții pentru că nu sunt așa cum vrem noi să fie?

 

Sursa foto: http://csf.md

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.