Dacă mă întreabă cineva ce e normal într-o relaţie nu am un răspuns. Am învăţat în facultate că normalitatea este dată doar de cei doi care formează cuplul. Susţin această teorie cât pot şi cum pot însă e din ce în ce mai greu să dai un răspuns care măcar să îţi umple propria persoană de bucurie şi împlinire, nu să facă neapărat subiectul invidiei altora.

Că şi adult nu am fost şi nu sunt o persoană religioasă. Nu cred că doi oameni trebuie să rămână pe viaţă împreună indiferent de ceea ce face unul sau altul. Educată în democraţie şi în spiritul libertăţii de exprimare şi individuale, cred că fiecare persoană dintr-o relaţie e liber să gândească şi să acţioneze cum simte că e cel mai bine pentru el sau ea. Cu toate acestea cred uneori că era mai bine când soţul sau soţia, căsătoriţi în „faţă lui Dumnezeu” avea atât de multă frică de una dintre cele zece porunci care spune să nu preacurveşti încât famiile erau mai solide. Amintindu-mi că părinţilor mei le era recomandat să nu iasă din casă după ora 22.00 şi le era teamă să nu fie luaţi la întrebări dacă se plimbau noaptea pe stradă, mă întreb dacă nu cumva era mai bine când luam masa împreună, ne jucăm, urmăream la televizor doar ce era dat şi ne odihneam? E absurd, însă mă duc uneori cu gândurile la acea vreme deşi, recunosc, nu a fost suficient să îi ţină pe ai mei împreună.

Cu ce e mai bun accesul la tehnologie şi la tot ceea ce se întâmplă în lume dacă el se trezeşte la ora 1 noaptea în timp ce ea doarme în patul lor şi se conversează cu domnişorica ce nu are somn căci îşi caută marea iubire pe facebook postând citate motivaţionale despre cât e de deşteaptă în timp ce îşi aşează decoletul pentru un nou seflie? Cum mai apelăm la moralitate ca la un principiu după care ne guvernăm existenţa dacă ea aşteaptă ca omul căruia îi spune zilnic că îl iubeşte să adoarmă pentru a se plânge altuia pe facebook ce relaţie nefericită are? Cum să mai credem în durabilitatea unei familii când ne săturăm prea repede de cel de lângă noi căci vedem zilnic feţe noi, corpuri din ce în ce mai expuse, oameni care suferă ca să trezească compasiune şi instinctul de salvator în bărbaţi ori de cloşcă apărătoare şi acaparatoare în femei? Cum să îţi creşti copilul fără complexe şi nevoia de a evada în propria lume deoarece eşti obosit şi satul de fapt, de tot conceptul de familie?

Tentaţiile sunt pentru cei slabi şi din nefericire, condiţia noastră de simpli muritori ne acaparează oricât de smart ar fi tot ce ne înconjoară. Nu ştiu dacă a existat vreodată bărbatul care îşi apară femeia şi familia cu orice preţ. Nu ştiu dacă a fost vreodată femeia care era împlinită de el, copil şi serviciul la care mergea zilnic. Am deseori impresia că trăiesc într-o altă lume în care din nefericire sunt doar eu şi cu o serie de principii ce nu îşi regăsesc corespondenţa în ceea ce văd zilnic. Mă întreb dacă nu cumva normalitatea este aceasta şi nu ceea ce cred eu că e firesc? Nu pot să nu îmi fac procese de conştiinţă că de fapt, am rămas prinsă în poveştile din copilărie căci până şi propria-mi familie a fost disfuncţională deci nu am avut un model de stabilitate şi iubire. Cu siguranţă însă nu am atât de multă energie pentru a mă preface şi a mă conversa în miez de noapte cu tot felul de străini şi îmi asum singurătatea dacă asta mă izolează de societatea actuală.

Sursă foto: thechaseplace.wordpress.com

November 14, 2016

Normalitatea unei relaţii

Dacă mă întreabă cineva ce e normal într-o relaţie nu am un răspuns. Am învăţat în facultate că normalitatea este dată doar de cei doi care […]
November 14, 2016

Gustul sărat

Te iubesc ca sarea în bucate. Da? Bine, dacă spui tu, așa o fi. O figură de stil mai sugestivă nu putea găsi și Ispirescu? Era […]
October 31, 2016
barba

Barba – de la neglijență la virilitate

Barba. Acest element care a devenit mai mult decât un accesoriu. Barba, această extensie a ființei umane. Vorbim, evident, de barba bărbaților, că doar în cazul […]
October 9, 2016

Femeile și romantismul

Mulți zic despre noi femeile că suntem romantice, niște ființe plăpânde pe care nici cu o floare nu le atingi. Eu una mă consider o romantică, […]