Sunt puţine momente din viaţa mea care m-au emoţionat. Plâng doar de nervi şi de dezamăgire (e tot o formă de a elibera furia). Poate sunt defectă.

 

Dar întâlnirea cu viaţa mi s-a părut mereu incredibilă. Mi se pare o minune să asişti la naşterea vieţii. Iar femeile care acceptă să dea naştere unei noi vieţi sunt demne de toată aprecierea din lume. Să porţi o sarcină nu e tocmai cea mai uşoară modificare produsă în organismul uman, dar despre asta voi fi în măsură să am o părere atunci când voi trece prin experienţă. Momentan sunt doar observator al acestui fenomen. Şi rămân la apreciere şi respect.

 

Însă momentul acela în care am făcut cunoştinţă cu micuţa fiinţă a fost o experienţă. Şi ce experienţă! Îmi doream să o simt, dar îmi era frică. Mi-o imaginam atât de fragilă şi de sensibilă, ca un vis. Şi totuşi mi-am făcut curaj. Am atins burtica şi am aştepat. Am simţit cum se încălzeşte palma mea şi ea, minunea, mi-a răspuns. S-a mişcat. M-am speriat şi am retras mâna. Prietena mea a râs.
Am încercat din nou, dar fără succes.

 

Ce am simţit? Ceva care a declanşat în mine emoţie şi nerăbdare. Abia aştept să te întâlnesc, să îmi spui Lalu, Lulu şi cu greu să ajungi la Ra-lu. Atât de dulce va fi R-ul pe care îl vei rosti. Şi o să îţi citesc poveşti, ne vom plimba ca fetele prin oraş, o vom lua şi pe mami cu noi să păpăm îngheţată.
Bebe mic, nu mai e mult! Eu te aştept nerăbdătoare!

Sursa foto: http://wallpaperscraft.com

February 13, 2017

Te-am cunoscut, minune!

Sunt puţine momente din viaţa mea care m-au emoţionat. Plâng doar de nervi şi de dezamăgire (e tot o formă de a elibera furia). Poate sunt […]
January 11, 2017

Doi e numărul magic dintr-o casă

Niște prieteni apropiați sunt în acea perioadă a vieții în care se mută împreună la casă nouă și sunt în febra cumpărăturilor și a amenajărilor. Evident, […]
January 11, 2017
uniforme

Sunt mai atrăgători bărbații în uniforme?

M-am întrebat întotdeauna dacă lucrurile sunt diferite sau nu în mintea femeilor și ale bărbaților când vine vorba de uniforme. De exemplu, un bărbat, atunci când […]
December 16, 2016

Fratele mai mare – primul protector al unei fete

Cei care sunt copiii unici ai unei familii nu știu cum e să ai un frate sau o soră sau mai mulți. Pot să își imagineze […]