Mă întreb oare ce era înainte de rețelele de socializare? Înainte de Instagram oare avea aceeași valoare albumul de fotografii din bibliotecă? Părinții noștri îl scoteau totuși la „ocazii” și arătau invitaților momente suprinse din viața lor de până atunci cu o mândrie ieșită din comun. În pozele alb-negru se vedeau frânturi din evenimente frumoase, concedii mult dorite, iubiri apuse. Ciudat sau nu, în pozele vechi se putea observa emoția. „ A sta la pozat” nu era un sport național ci mai degraba o corvoadă. Până ce își fixa aparatul fotograful îți dispărea și zâmbetul tâmp pe care ai fi vrut să îl afișezi ca să vadă nașa că ți-a plăcut la mare. Acum simplul click! face poza atât de repede pe cât de efemeră e și veselia ta.

Înainte de facebook cum aflau vecinii că îți este bine în casă și ai lenjerie din mătase? Pai, ne amintim că la fiecare balcon erau înșirate toate hainele (de firma în față, chiloții în spate) pentru ca ceilalți să vadă că avem cu ce și suntem gospodari. Acum, nu mai e nevoie căci poți înșira totul pe o pagină și nu ai nevoie de cârlige.

O prietenă îmi spunea că nimeni nu vrea să pară nefericit în public. Oare așa să fie? Afișăm familia perfectă, concediul perfect, viața minunată pentru că nu mai dorim compasiunea celorlalți? Mândria nu mai e un păcat ci e o calitate? Oare de ce însă pe stradă mergem încruntați iar la Palas zâmbim pe lângă florile colorate în timp ce prietenul face un instantaneu?

Probabil avem nevoie de un perete între realitatea pe care o suportăm zi de zi și ce vrem să vedem pe ecranul monitorului. Măcar în fața noastra totul să pară minunat căci în interior e cam putred. Nu zic că e o soluție să renunți la a mai fi prezent online. E normal, firesc, benefic să profităm la maximum de tot ce are să ne ofere tehnologia. Poate doar să fim mai sinceri și să preferăm să îi zâmbim celui de lângă noi când ajunge acasă mai degrabă decât să le zâmbim celor 1000 de prieteni. Să îi urăm mai întâi lui/ei o zi bună și spor în toate decât să postăm un astfel de mesaj pentru 20 de necunoscuți care dau Like. Dacă tot suntem atât de atenți virtual, să învățăm să fim și în realitate căci poate nu ne dăm seama, dar la un moment dat ne întrebăm unde s-au dus anii? Răspunsul ar fi simplu: vezi pe facebook! Ce ai făcut pe 22 august, 2011? Erai la masă, la un restaurat bun și parcă și acum simți gustul mâncării pe care ai pozat-o și postat-o în timp ce ea își dorea să o privești și să o ții de mână. Cum să mai ții pe cineva de mână când ești ocupat cu touchscreen-ul?

Suntem plini de touch fără a mai ști să fim de fapt, in touch!

Sursă foto: Personal

September 25, 2014

Atenție, se fac poze!

  Mă întreb oare ce era înainte de rețelele de socializare? Înainte de Instagram oare avea aceeași valoare albumul de fotografii din bibliotecă? Părinții noștri îl […]
September 19, 2014

Roots Revival sau redescoperirea muzicii românești

Sau cum muzica românească farmecă inimile străinilor. Roots Revival Romania este ideea și conceptul lui Mehdi Aminian, un tânăr muzician iranian cucerit de muzica românească. Atracția […]
June 16, 2014

Invitații personalizate, pentru o nuntă de poveste

Pe vremuri, românașul cu viitoarea lui soție, ”înarmați” cu o ploscă de vin și una de țuică, practicau cu succes ”chemarea la nuntă”, mergând prin sat […]
May 29, 2014

Mai ieftin, mai bun și mai convingãtor decât Avatar 3D

A început B-FIT in the Street. Un festival de stradã fãrã mici, fãrã tarabe care vând tot felul de lucruri dubioase cu pretenţii de autenticitate româneascã, […]