80c4d57923d0b59723d1c3deb9574981“Cafeaua îți ajunge în stomac, și imediat are loc o tresărire generală. Ideile încep să curgă asemenea batalioanelor pe câmpul de luptă și începe bătălia. Amintirile vin în galop, în bătaia vântului. Cafeaua ți-e aliat și brusc, scrisul încetează să mai fie o luptă.” (Honore de Balzac)

De curând mi-au ajuns în fața ochilor rândurile de mai sus și m-a lovit o serie de întrebări: Inspirația – de unde vine? Ce o declanșează? Există undeva și e chemată de ceva anume?

Marii scriitori, romancierii, poeții, prozatorii, autorii de best sellere, de unde s-au inspirat? Ceea ce s-a scris a fost doar pură inspirație sau mai curând sunt amintiri, experiențe de viață? Pentru unii dintre ei, diverse licori (alcoolice sau nonaclcoolice) au servit pe post de inspirație sau doar au ajutat la dezvăluirea tăirilor și sentimentelor lor, au dat un impuls? Inspirația asta e un fel de fata morgana? Sau e nevoie de o muză?

Cred că e nevoie de un pic din toate! Experiența de viață, întâmplări reale, care stau în picioare ca fapte de sine stătătoare, sau ficțiuni care ies dintr-un colț întunecat al subconștientului luând forma unui vis sau coșmar, toate pot fi surse de inspirație. Licoarea magică la care apelează fiecare din noi e doar un adjuvant, care dezinhibă, eliberează sufletul și mintea. Păi cum altfel? Eu scriu pentru că altfel vocile din capul meu nu tac.

Nu știu câți o recunosc sau câți își dau seama că înainte de orice e licoarea magică. Înainte să așezi pe hârtie ceea ce gandești și ce simți, îți iei cu tine o cafea, un ceai sau un pahar de vin și multă sinceritate. Parcă altfel curg ideile, nu?

Sursa foto: http://www.pinterest.com

October 23, 2014

Suplimente pentru minte și suflet

“Cafeaua îți ajunge în stomac, și imediat are loc o tresărire generală. Ideile încep să curgă asemenea batalioanelor pe câmpul de luptă și începe bătălia. Amintirile […]
October 23, 2014

Fapte, nu vorbe!

Cred că cel mai mult dintr-o campanie electorală îmi plac sloganurile. Mă amuză teribil să aflu cât e de bună cineva sau cât e de potrivit […]
October 15, 2014

Tunsoarea rândunică

În cazul în care ești o femeie fără angajamente și planuri de a petrece weekendul cu prieteni căsătoriți, faci ce fac și celelalte domnițe singure: ieși […]
October 8, 2014

Pe unde fugim de-acasă: 1. Cu moto la Chişinău

Prima dată când am fost doar noi doi la Chişinău (bărbosul şi cu mine, adică) am intrat din întâmplare într-un restaurant uzbek de care ne-am îndrăgostit, […]