De fiecare dată când văd reduceri la bilete avion Londra inima îmi tresaltă de emoție și mă gândesc cu nostalgie la orașul meu de suflet și la experiențele frumoase trăite acolo. Londra este de departe orașul care îmi place cel mai mult, din toate punctele de vedere. Este o metropolă cosmopolită, în care găsești din plin educație, bun simț, toleranță, organizare și multă istorie foarte bine pusă în valoare. Este orașul cu un sistem de călătorii urbane foarte bine pus la punct, motiv pentru care m-am putut deplasa în voie peste tot, fără să mă pierd sau să nu știu încotro să o iau.

Mi-a plăcut enorm ideea de diversitate culturală, de îmbinare de culturi și obiceiuri, de lipsa judecăților și a privirilor cu sprâncene ridicate, cum e la noi. Din centrul Londrei până în cartierele mărginașe, iubesc pur și simplu orașul ăsta, cu tot ce are el de oferit.

Am fost în Londra în iulie 2005. La acea vreme aeroportul din Iași era ca un fel de mini-aeroport, mini-gară, mini… haltă. Mi-am luat bilete de avion și m-am prezentat cu ele în clădirea minusculă ce ținea loc de aeroport local. Iar când am ajuns pe Heathrow, cel mai aglomerat aeroport din Europa, parcă intrasem într-o altă lume. Nici măcar cel mai mic terminal al lor nu era cât aeroportul din Iași. Despre condiții, nici nu mai are rost să mai zic. Magazine și restaurante întregi la tot pasul, securitate, organizare, curățenie… Și la noi nu exista nici măcar bandă rulantă pentru bagaje. Ți le aduceau niște muncitori și ți le dădeau în mână. Oricum, asta era acum 10 ani. S-au mai schimbat lucrurile și pe aici.

Șederea la Londra timp de 10 zile mi-a confirmat că există foarte multe mituri despre acest oraș minunat. Când am plecat acolo aveam o cu totul altă imagine despre el, pe baza filmelor, documentarelor, povestirilor din cărți și a unor cunoscuți care fuseseră acolo doar în vacanță. Dar să explorezi Londra la picior timp de 10 zile, să îi descoperi toate dedesubturile, să mergi și în afara zonei centrale… asta înseamnă să înțelegi cu adevărat ce înseamnă de fapt cultura londoneză.

Este un oraș destul de scump, fie că ești turist, fie că ești localnic. Dar ți-e mai mare dragul să îți cheltuiești banii acolo. Iar vizitele la muzeu, la teatru și la tot ce presupune artă și cultură londoneză… e fără cuvinte și fără termen de comparație.

Și cum au trecut 10 ani de când am fost în Londra, cred că se cuvine să merg din nou acum și să văd pe pielea mea ce schimbări s-au mai produs și ce oferte mai are Londra pentru mine. Bilete de avion la preț foarte bun se găsesc pe Aerolines.ro. Cine mai merge?

Foto: imovingtolondon.com

November 24, 2015
londra

Londra, orașul meu de suflet

De fiecare dată când văd reduceri la bilete avion Londra inima îmi tresaltă de emoție și mă gândesc cu nostalgie la orașul meu de suflet și […]
November 23, 2015

Și bărbații trebuie să aibă grijă de ei!

Mulți oameni au impresia că vestimentația femeilor este mult mai complicată, la bărbați presupunându-se automat că e mult mai simplu. Dar, nu e deloc așa! Nu […]
November 23, 2015
lenjerii de pat

Patul meu vrea lenjerii de pat noi

Se apropie sărbătorile de iarnă, adică acea perioadă când vom avea musafiri și trebuie să ne punem un pic casa la punct. Adică, pe lângă curățenia […]
October 20, 2015

Ziua porților deschise la Clinica Oftaprof

Nu am fost niciodată la un blogmeet, iar Andreea mi-a dat ocazia când m-a invitat să particip împreună cu alți bloggeri din Iași la un fel […]