Când eram la școală, nu aveam voie să ne machiem. Nu trebuia să ieșim deloc în evidență, ci să fim niște bastonașe ascultătoare făcute toate pe același tipar. Pentru noi, fetele, lipsa cochetăriei era moarte curată, mai ales că singurul motiv pentru care mergeam la școală, pe lângă cel că „așa trebuie”, era să ne întâlnim cu colegii, să ne arătăm noile achiziții și să ne îndrăgostim nebunește ca orice adolescent normal.

De abia așteptam sfârșitul orelor să ne dăm cu ceva machiaj pe față și să mai petrecem puțin timp cu colegii, așa cum voiam de fapt să fim. Alea erau minutele noastre de aur, pentru că, apoi, mergeam acasă și ne ștergeam în scara blocului de orice urmă lăsată de așa ceva. Evident, și acasă auzeam aceeași predică, cum că nu e frumos să te machiezi la școală, că e o lipsă de respect față de profesori, că trebuie să îmi trăiesc copilăria, că machiajul o să mă îmbătrânească și câte și mai câte asemănătoare. Și uite așa ne machiam pe furiș, așa cum făceam multe alte lucruri la vârsta aceea.

Ah, ce bine mai era în vacanțe sau în tabere, când ne făceam de cap și ne puneam pe față toate produsele posibile. Țin minte că într-o tabără făcusem în una dintre camerele fetelor un loc special de machiat, prin care treceam toate să ne „înfrumusețăm” înainte de petrecerile pe care le dădeam în fiecare seară. Schimbam între noi produse, sfaturi și experiențe, de parcă am fi fost în culisele unei prezentări de modă și ne pregăteam să defilăm pe podium.

Pe vremea aia oricum nu existau produse de super-calitate și nici nu existau atâtea branduri câte sunt astăzi. Și chiar de ar fi existat, noi oricum ni le cumpăram din banii de alocație, că doar n-ar fi dat părinții noștri bani pentru machiajul nostru. Sau pentru „tencuială” și „spoială”, așa cum îi zicea tata tot timpul. Și, ce-i drept, prima dată când m-am dat cu fond de ten, chiar așa l-am simțit, ca o tencuială pe față. Nah, cum ziceam, ne descurcam și noi cu ce aveam și, oricum, pe atunci nu erau produse ca astea. Nici nu am fotografii din acea perioadă cu mine machiată, ca să le compar sau să râd de cum arătam, dar analizând acum, îmi dau seama că arătam toate ca niște semi-clovni. Deh, habar nu aveam să ne machiem și aveam impresia că cu cât e mai mult cu atât e mai bine, motiv pentru care turnam în exces pe fața noastră de la fond de ten și pudră până la dermatografe, rimeluri și rujuri. Și, Doamne, ce zeițe superbe ne mai credeam pe atunci! Nah, asta era bucuria noastră, a fetelor tinere, și ăsta era singurul mod prin care știam să o trăim!

Ce am învățat din toată această lecție a vieții despre stimabilul machiaj? Că nici ajunsă la vârsta asta nu știu să mă machiez, așa că vreau măcar să îmi învăț fiica să știe de mică cum stă treaba cu frumusețea, cum să folosească corect machiajul și cum să își pună în practică creativitatea, fără să dea în cealaltă extremă. Să știe să aprecieze toate bucuriile pe care i le oferă viața la orice vârstă și să le trăiască la maxim. Pentru că un strop de machiaj de calitate, aplicat corect de la adolescență încolo, chiar te poate face să ai mai multă încredere în tine și să te simți mai frumoasă, fie că o faci pentru tine, fie că e pentru băiatul ăla care îți stârnește stolul de fluturi în stomac! Așa e dragostea, mai ales în adolescență! E mai frumoasă cu un pic de ruj!

Foto: Pinterest.com

June 4, 2017
machiaj

Mai ții minte când te-ai machiat prima-prima dată?

Când eram la școală, nu aveam voie să ne machiem. Nu trebuia să ieșim deloc în evidență, ci să fim niște bastonașe ascultătoare făcute toate pe […]
May 15, 2017
cadou brosa

Acel moment când un cadou nedorit naște o pasiune

Era petrecerea de ziua mea. Cu ceva ani buni în urmă. Toată lumea stătea în jurul meu și mă îndemna să deschid cadouri. Le luam pe […]
May 12, 2017
telefon mobil huawei

Tu la ce te uiți când îți cumperi un telefon mobil?

Ca să clarificăm lucrurile de la început: la capitolul telefoane mobile și tehnologie eu sunt o adevărată… femeie. Adică, atunci când mă interesez de un telefon, […]
May 3, 2017
vacanță bulgaria

Doi pași, două clickuri și hai în vacanță!

Ieri mi-am sunat cea mai veche prietenă să îi urez „La mulți ani!”, pentru că era ziua ei de naștere. Se pregătea să plece într-o binemeritată […]