De pe la 15 ani, mama a început să-mi explice cam cât de important e pentru o domnişoară să ştie să gătească şi să ţină o casă. Între multe poveşti despre cât de greu i-a fost ei să înveţe să fie gospodină şi repetiţia mesajului anterior, am dat startul la iniţierea mea într-ale gospodăriei.

Mult timp n-am recunoscut importanţa mâncărurilor noastre tradiţionale şi, în continuare, nu pricep de ce m-ar iubi “bărbatul ” mai mult din simplul motiv că ştiu să fac borş, sarmale sau răcituri. Mai ales în contextul în care eu nu mănânc aşa ceva decât foarte rar şi mânată fiind de cârdul de rude anexate familiei.

Aşa încât, orgolioasă fiind, am încercat să fac mâncare. De toate felurile. În toate combinaţiile. Fără niciun fel de reţete. Pentru că am învăţat încă de la început că gătitul necesită un ingredient esenţial, fără de care nu îţi iese nici cea mai simpla reţetă din lume. Dragoste.

Cu multă pasiune, am gătit de la salate în toate combinaţiile posibile (am să vă scriu despre Salata Campionilor, pe care am furat-o de la un prieten) până la supe de legume cu carne de pui pentru serile răcoroase de vară. Devenise o adevărată aventură să schimb impresii şi condimente cu iubitul sau să-mi surprind constant părinţii cu câte un fel de mâncare în fiecare zi la ora 5. Nici măcar bombăitul tatei ce nu înţelegea ce caută orezul şi cartofii prăjiţi în aceeaşi farfurie nu m-au oprit.

Acum, ştiu ce-mi pot mânuţele astea două şi am început să-mi investesc timpul în alte activităţi, dar mă bucur la fel de tare de un cooking night cu prietenii. Ne amestecăm cu toţii mâinile în aceeaşi tigaie, ne ridicăm intrigaţi sprâncenele când nu înţelegem de unde iese tot fumul, înjurăm cu patos prima clătită care se lipeşte de tigaie, dar în final, ne lingem cu toţii degetele şi ne promitem să facem asta mai des.

September 1, 2010

Gătesc cu dragoste

De pe la 15 ani, mama a început să-mi explice cam cât de important e pentru o domnişoară să ştie să gătească şi să ţină o […]