Începutul verii a fost destul de agitat şi aproape am regretat că nu mi-am dus rolele la serviciu. Asta ca să nu zic la ce oră ajungeam acasă.

Însă nu-mi pare rău, am lucrat cu o bună colegă, o tipă foarte ok şi simpatică, astfel încât timpul a trecut uşor şi treaba a mers strună. Iar ceea ce ni s-a întâmplat într-o joi seara ne-a făcut să zâmbim şi să ne pară bine că eram la serviciu chiar şi la ora 20.

Dat fiind că începuse căldura (precum şi războaiele privind pornirea/oprirea aerului condiţionat în birouri), colegii mei mai lăsau din când în când geamurile deschise, pentru aerisire. Destul de crăpate, încât să intre o vrabie. Bine, în cazul nostru, un papagal! Şi nu orice fel de papagal, ci un papagal Agapornis (sau papagal amorez).

Între camera în care ne aflam şi cea în care a poposit musafirul nostru, este un perete fals, lucru ce face foarte uşor de auzit ce vorbesc cei din cealaltă cameră, ca şi cum ar fi foarte aproape sau chiar în aceeaşi cameră. Aşa că prima dată am crezut că vreo vrabie s-a aşezat pe aparatul de aer condiţionat şi ne face o serenadă.

Prima dată nu a fost aşa de greu să îl prindem, era captiv între fereastra din interior şi cea care dă spre exterior. Bine, cred că este de prisos să vă spun cât ne-a alergat a doua oară, când ne-a scăpat !

Cred că dacă astfel de lucruri s-ar întâmpla mai des, nu ar mai fi nevoie nici să merg la sală!

De ce am scris despre această întâmplare? Pentru că mereu se întâmplă lucruri care ne fac să zâmbim, indiferent de starea în care ne aflăm!

September 8, 2010

Întâmplări care ne fac să zâmbim

Începutul verii a fost destul de agitat şi aproape am regretat că nu mi-am dus rolele la serviciu. Asta ca să nu zic la ce oră […]
September 8, 2010

Micii „îngeri” din viaţa mea

De cele mai multe ori, felul în care ne vedem noi pe noi nu are nici o legătură cu realitatea. Subconştientul nostru este influenţat de părerile […]
September 8, 2010

Cum am cheltuit 700 RON în 2 săptămâni de vacanță

Ador călătoriile și spun întotdeauna DA oricărei plecări, cât de mică. Dar pentru a putea călători atât de des, este necesar și un buget pe măsură. […]
September 8, 2010

Sărbătoresc Sf. Maria

Cel mai comun nume feminin din România este sărbătorit astăzi. Deși sărbătoarea legală a fost pe 15 august, toți cunoscuții mei cu nume sau derivate de […]