Am avut o perioadă atât de cenuşie, până acum câteva zile, încât singura mea sursă de fericire, în timpul liber, era romanul „Soţia din Paris” de Paula McLain. Nu e vorba că ar fi fost o poveste de dragoste cu final siropos, în care cei doi depăşesc orice urmă de obstacol şi rămân fericiţi până la adânci bătrâneţi. Dar era izvorul meu de adevăr, linişte şi relaxare, la finalul zilei.

„Soţia din Paris” prezintă povestea de dragoste dintre Ernest Hemingway şi Hadley Richardson. Deşi el e mai tânăr decât ea, şarmul său o cucereşte din primele clipe şi o împinge către o relaţie ce, spre final, aproape că o va distruge. Plasată în Parisul anilor ’20, povestea lor trece prin etape pe care eu sigur nu le-aş fi suportat. Probabil, pe atunci, era ceva firesc ca soţul tău, fiind artist, să flirteze şi cu alte femei şi să îşi găsească amante… dar modul evident prin care Hemingway făcea aceste lucruri, pe mine m-ar fi îndepărtat complet de el. Însă, Hadley, prima sa soţie, îi acceptă orice moft şi vrea din tot sufletul să-i ofere tot sprijinul şi să-i fie alături în ascensiunea sa literară.

Citind acest roman, mi-am dat seama cam cât de dificil poate fi pentru partenerul unui scriitor să îi suporte toanele acestuia. Un scriitor are nevoie de linişte, ca să poată crea, are momente de furie şi ciudă, atunci când ideile parcă i se blochează, are crize de identitate şi este atras de noutate. Nu orice persoană poate să înţeleagă lupta interioară a unui om care creează. Nu oricine poate să accepte ca partenerul să-i plece, în miez de noapte, de acasă, pe motiv că are nevoie de alt spaţiu ca să gândească limpede şi să scrie.

„Soţia din Paris” este un roman inspirat din fapte reale şi tocmai acest lucru cred că m-a făcut să îl îndrăgesc atât de mult.  Cert este că mi-a stârnit interesul pentru autorul Ernest Hemingway. Sunt hotărâtă să-i citesc toate operele.

Sursa foto: altiasi.ro