“My name was Salmon, like the fish; first name, Susie. I was fourteen when I was murdered on December 6, 1973.”, așa începe romanul semnat de Alice Sebold. Da, și eu am fost puțin reticentă la început, mai ales că după această frază este detaliată scena violului și a omorului. Vârsta personajului principal, trauma prin care aceasta trece, tragedia în sine nu este ușor de digerat.

Mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam această carte, deși recunosc că unele fragmente erau atât de macabre încât abia le-am putut citi. Micuța Susie, violată și ucisă de vecinul de cartier, devine naratorul acestei povești incredibile care se concentrază pe drama prin care trece familia după dispariția ei.

Ajunsă într-un fel de rai, Susie rămâne în continuare să-i observe pe cei pe care i-a lăsat pe Pământ, inclusiv propriul ucigaș. Am crezut că lectura va aduce o sumedenie de întâmplări prin care Susie își ajută familia să-i descopere ucigașul și să o răzbune, punând astfel capăt unor resentimente chinuitoare. Am regăsit în schimb o Susie care și-a acceptat tragedia cu un singur sentiment: îngrijorarea pentru familia ei. Drama prin care trece familia după dispariția ei devine singurul motiv de îngrijorare pentru Susie: tatăl obsedat de ucigașul său, mama care iși părăsește familia, sora pe umerii căreia cade întreaga responsabilitate și fratele care crește într-o familie mult prea îndurerată.

Mai multe nu vă spun. Vă las să descoperiți singuri una dintre cele mai triste povești din câte am întâlnit, dar în același timp, cea care conturează cel mai frumos speranța și bucuria de a trăi. Face parte din seria cărților pe care trebuie să le citiți!

Cartea a avut și o ecranizare despre care puteți citi aici.

Sursa foto: okazii.ro

March 13, 2012

Minunatele oase

“My name was Salmon, like the fish; first name, Susie. I was fourteen when I was murdered on December 6, 1973.”, așa începe romanul semnat de […]
March 8, 2012

Salată de conopidă

Conopida este una din legumele mele preferate. În ultima perioadă încerc din ce în ce mai multe rețete care au ca principal ingredient conopida: sufleu, omletă, […]
February 17, 2012

Am refuzat rolul de victimă

1 an de zile (nu exagerez) am plâns și m-am plâns. În articole, prietenilor, necunoscuților din tren, mie, pereților din cameră. Nu am ratat nicio situație […]
February 16, 2012

Fără vânătăi

S-a întâmplat vreodată să fiţi lovite fără implicarea unei atingeri fizice?  V-aţi simţit umilită, denigrată, hărţuită sau ameninţată de partener sau chiar de fostul partener? Dacă […]