Uitându-mă în jur, observ destul de multă lume care se gândește sau care urmează să facă copii. Și eu îmi doresc copii, dar îmi este frică. Foarte frică. Pentru că…

1. Se vor juca stând în fund

Copilăria noastră a fost petrecută pe coclauri. Am zburdat prin parcuri și „la bunici”, am urcat munți și dealuri și copaci, am mâncat pământ și tot rodul lui, ne-am fugărit și bătut cu alți copii, am condus toate mijloacele de transport cu roți și fără motor, am mângâiat toate animalele domestice existente. O zi de joacă fără o vânătaie și/sau măcar o pată era o zi ratată.

Copilăria lor va fi petrecută în casă. Vor zburda prin universuri pixelate, vor urca scări (cu greu) privind mereu spre un ecran, vor mânca fructe de plastic, vor conduce mașini de mare viteză cu degetul, vor mângâia pisici virtuale. O zi de joacă fără oboseală oculară va fi ratată.

iPotty012. Vor crede că bibioteca este un obiect decorativ

Copiii noștri nu vor ști de ce când deschidem o carte nouă o mirosim și o atingem. Ei nu vor ști ce caută cartea la noi în mâini. Ei vor căuta butonul de search într-o enciclopedie și butonul de next într-o carte cu benzi desenate. Ochii lor nu vor obosi, lanternele lor nu vor rămâne fără baterii, ei nu se vor milogi pentru încă două pagini, ei nu vor avea amprenta cotorului pe obraz. Ei vor da click-uri sterile pe news-feed-uri și vor citi rândurile dintre două scroll-uri.

3. Vor fredona aceleași 32 de cuvinte

Orice formă de pop mizerabil pe care noi am ascultat-o în copilărie, va fi predată în universitățile viitorului ca formă supremă de artă inteligentă. Deja de câțiva ani buni muzica a luat-o la vale. Acordurile se simplifică, versurile devin din ce în ce mai stupide, imaginile din ce în ce mai provocatoare. Muzica se ascultă acum cu creierul din pelvis (fenomen ilustrat evocator în acest link). Pentru noi, instrumental însemna o simfonie sau solo-ul de chitară din Shine On You Crazy Diamond. Pentru ei, va însemna o piesă cu prea multe bătăi pe minut, cu sunete sintetice scoase de o cutie cu butoane.

4. Meme-ul va fi singura formă de artă pe care o vor cunoaște

Târîți după noi într-o galerie de artă, vor privi nedumeriți de ce cineva s-ar obosi să pună vopsea pe o pânză când este mult mai ușor să faci poze. Ne vor întreba de ce nu sunt pisici cu picioarele lungi în tablourile lui Dali. Nu vor înțelege de ce cineva și-ar răpi din timp pentru a „basoreliefa” o friză sau a sculpta o lingură sau a broda o pernă. Copiii noștri vor trăi într-o lume plină de cuburi practice și poze cu un mesaj „amuzant”.

5. Vor reduce corpul la un vehicul pentru minte

De mici, ei vor fi protejați de interacțiunea umană în spatele unui ecran. Își vor crea paveze virtuale și vor evita contactul cu alți oameni. O îmbrățișare îi va speria, se vor crispa când vor simți o altă palmă caldă în a lor, vor deveni violenți când vor vedea mai multe corpuri umane adunate. Ei vor sta cu un telefon într-o mână și cu furculița în cealaltă, ei nu vor ști că membrele se pot și mișca când urechile aud muzică, ei se vor săruta cu un monitor.

Ramen-bowl-invites-your-phone-to-dinner

6. Copiii noștri vor fi o combinație nefericită dintre un zombi și un vampir.

Vor fi slabi fizic de la lipsa de efort și vor fi slabi mental de la lipsa de stimulare. Vor fi translucizi aproape de la lipsa de soare. Nu vor învăța cum să interacționeze cu alți oameni. Vor fi niște monștri inculți, ignoranți, fragili și foarte foarte aroganți. Vor crede că sunt mai buni pentru că au acces la informație rapid. Dar neavând cu ce să compare, nu își vor da seama că informația deschisă cu un click este în mare parte non-informație. Ei nu vor ști să deosebească, ei nu vor căuta cunoașterea. Secolul acesta le răpește posibilitatea înțelepciunii. Secolul acesta le construiește o caroserie magnifică dar extrem de fragilă în fața vieții.

Îmi este frică de copiii noștri. De acești monștri pe care viitorul îi crează. Mi-e frică pentru că nu știu dacă voi fi capabilă să stăvilesc monstrul, să dirijez puiul de vampir spre un adult de om.

Surse foto: pinterest.com

June 1, 2014

De ce îmi este frică să fac copii

Uitându-mă în jur, observ destul de multă lume care se gândește sau care urmează să facă copii. Și eu îmi doresc copii, dar îmi este frică. […]
February 9, 2014

În aprilie, toți părinții merg la Baby Boom Show

Continuăm tradiția de anii trecuți și suntem și anul acesta parteneri media ai târgului pentru copii și mămici Baby Boom Show, mai ales că de anul […]
May 3, 2013

Două biciclete și un instinct

De când lucrez de acasă, mi-am instalat biroul în așa fel încât să am o priveliște liniștitoare și inspirațională, atât indoor cât și outdoor. Mă simt […]
March 25, 2013

Mamă sau viitoare mamă?

Baby Boom Show, cel mai simpatic târg pentru copii din Romania, despre care ți-am povestit deja, te cheamă la concurs! Dacă ești o graviduță frumoasă și […]