Imaginați-vă pentru o secundă că așteptați cu entuziasm un copil, că îl simțiți crescând în interiorul pântecului timp de 9 luni pentru ca mai apoi să-i dați viață și să-l observați mai departe cum crește.

Ce bucurie la primii pași, la primele cuvințele, râsete și așa mai departe. Toate acestea sună a clișeu, dar fiecare mamă din lumea asta se poate regăsi într-un fel sau altul în aceste cuvinte, mai ales dacă acel copil a fost așteptat cu entuziasm.

Imaginați-vă apoi că micuțul sau micuța voastră se plânge într-o dimineață ca oricare alta de dureri de burtică. Inițial vă gândiți că poate fi o mică indigestie, dați vina pe mâncarea poate prea greoaie, pe viermișori sau pe orice alt lucru mărunt cu care se confruntă copilașii la vârste fragede. Nimeni nu s-ar gândit vreodată că un bebe născut absolut sănătos și care s-a bucurat de o evoluție lină până în acel moment, ar putea suferi de fapt de o boală necruțătoare, de care până și cei mai în vârstă vorbesc cu groază.

Nici mama Ioanei nu s-a gândit că fiica ei suferă de fapt de cancer de colon atunci când micuța a început să se plângă de dureri tot mai acute de burtă.  Ce a urmat este scos parcă dintr-un coșmar și sunt sigură că orice părinte ar citi cu groază următoarele rânduri:

Durerile erau din ce in ce mai mari așa că mama speriată s-a dus cu Ioana la spital. Acolo în câteva ore a primit cea mai cruntă veste: Ioana avea o tumoră localizată pe colon, o tumoră de 6 centimetri poziționaă extrem de dificil, lipită de șira spinării. Medicii au intrat îndata în sala de operație, iar Ioanei i-a fost îndepărtată 95 la sută din tumoare. Nu au putut să o scoată pe toată din cauza poziționării acesteia. A urmat chinul chimioterapiei, dureri cumplite care au țintuit-o pe Ioana la pat. Nu a mai mers zile întregi. Spitalul devenise a doua ei casă. Din iunie până în septembrie, puiul de numai 2 anișori nu mai fusese acasă. Acele, durerea și frica au fost dușmanii Ioanei în tot acest timp. Chiar dacă micuța a urmat chimioterapia în toata aceasta perioadă, restul acela de tumoare rămas a crescut și a ajuns la 3 centimetri. (preluare de pe site-ul funației Mereu Aproape).

Ce urmează vă puteți deja închipui. Ioana sau Yaya, cum e alintată în familie, are nevoie de bănuți pentru a merge în Germania la o operație ce, din păcate, nu se poate realiza la noi.

Cazul a fost preluat de Fundația Mereu Aproape, iar banuții pot fi donați fie prin SMS (2 Euro la nr. 8848), ori în următoarele conturi, cu mențiunea Ioana Chițigoi:

CIF 18212553:

în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500,

în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500

deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU.

De ce vă rog să o ajutați? În primul rând pentru că niciun copilaș de pe suprafața Pământului nu ar trebui să mai sufere, în al doilea rând pentru că Ioana îmi este rudă îndepărtată prin alianță, iar familia ei m-a rugat din tot sufletul să o ajut așa cum voi putea.

Orice bănuț adunat pentru Ioana este de un real folos, așa că haideți să fim solidari! Fetița ar trebui să poată pleca luna viitoare în Germania pentru a doua operație.

Foto: Fundația Mereu Aproape

September 23, 2014

Să o ajutăm pe Ioana să trăiască!

Imaginați-vă pentru o secundă că așteptați cu entuziasm un copil, că îl simțiți crescând în interiorul pântecului timp de 9 luni pentru ca mai apoi să-i […]
August 12, 2014

Bebelușii și Legile lui Murphy

Când ai un bebeluș, înveți pe propria piele că termenii ”program”, ”planificare” și ”agendă” dispar pur și simplu din viața ta. Te trezești dimineața cu gândul […]
June 23, 2014

Petrecere, nu serbare!

Când eram eu de dimensiunea unui pișcot, serbarea consta într-o poezie, un cântecel, un dans și un buchet de flori pentru educatoare. Iar când mai creșteai […]
June 2, 2014

Fii patriotă, procrează!

2014 va fi al 22-lea an consecutiv de declin populațional. Practic, anul acesta vom avea aceași populație ca acum 45 de ani. Acest fenomen se datorează […]