De ceva vreme, micul terorist al casei s-a reîndrăgostit de mă-sa. Asta înseamnă că stă lipit de mine ca timbrul de scrisoare, asfel încât şi mersul la baie a devenit o chestie gândită şi planificată atent.

Da, noaptea doarme singurel în camera lui, ca un băiet mare ce (încă nu) este, dar de adormit adoarme în braţele mumei. Astfel, braţele materne au devenit un fel de sine qua non.

Ştiiiiiiiu, copilul NU TREBUIE învăţat în braţe! Aşa, şi când urlă de zic că leşină, ce să fac? Am încercat să-l las să plângă (mâncase, Pampers nou, nici o durere) vreo 10 minute, gândindu-mă că poate va obosi/se va plictisi de urlat şi gata. Nope! Copilul meu e în stare să urle până rămâne fără aer, iar mă-sa cedează psihic.

Aşadar mă adaptez şi încerc activităţi cu braţele ocupate:

1. Cumpărăturile online, de pe telefon eventual, că mâinile nu pot ajunge la tastele laptopului de lângă mine.
2. Cititul unei cărţi tare faine, începută acum un secol, pt că domnul nu permite această activitate mai mult de jumătate de oră.
3. Liste peste liste, de la cumpărături la lucruri de făcut prin casă. Săracu’ tat-su!
4. Mailuri şi social media de pe telefon – în general cu un singur deget!
5. Răspuns la telefon în şoaptă, sau vorbit scurt şi la obiect, până începe “mârâiala”
6. Apostrofat pesicile ÎN ŞOAPTĂ! Frustrant tare.
7. Scris articole pentru Belva în notes, pe telefon, pe principiul “le-oi urca eu cândva”
8. Pupat copilul care s-a trezit taman acum, când scriu (cu un deget) articolul.
9. Hrănit copilul, care azi nu vrea biberon, ci ţocăie până adoarme la piept.
10. Urmărit (cu pauze active) seriale cap-coadă, pe laptop. Noroc că pot naviga doar cu mouse-ul.

Şi ar mai fi mult de scris, doar că am nevoie şi de degetul scriitor.
Trăiască tehnologia, cu laptopuri şi telefoane deştepte, cu touchscreen!

6 luni later edit: Cel mai bun exemplu pe care îl pot da ca să vă faceţi o idee de cam cât de mult timp vă ocupă un copil, este acest articol, scris acum un secol şi publicat abia azi!

Sursa foto: holdinholden.com