Suntem femei, aşa că stă în firea noastră să visăm la cai verzi pe pereţi, la Feţi-Frumoşi călare pe cai albi şi la tot felul de întâmplări de vis. Ne dorim întotdeauna altceva, pentru că lucrurile pe care nu le avem devin instant atractive. Bineînţeles, asta nu înseamnă că ele sunt mai bune, însă aşa ne place nouă să ne zboare mintea la „Cum ar fi dacă … ?”.

Tot despre femei care visează la aşa ceva este şi cartea „Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei”, de Stefan Zweig, în care am găsit puternice asemănări cu Doamna Bovary a lui Flaubert. Autorul se află într-unul din frumoasele hoteluri franţuzeşti când, în miez de noapte, unul dintre clienţi are o criză personală: soţia sa şi mamă a doi copii îl părăseşte şi fuge cu un bărbat şarmant şi mai tânăr decât ea, un alt client al hotelului pe care îl cunoscuse cu o zi înainte. Toţi oaspeţii se adună în holul hotelului pentru a-l linişti pe bărbat şi pentru a găsi soluţii. Inevitabil, toţi clienţii o învinovăţesc pe femeia fugară şi o coboară pe scara respectului cuvenit în societate. Toţi, cu excepţia autorului, care consideră că e un fapt absolut normal pentru o femeie care a stat fidelă atâţia ani unui bărbat lângă care nu este fericită să plece cu primul bărbat charismatic.

Aşteptarea mea era să aflu cum a decurs escapada fugarei cu bărbatul atractiv, crezând că cele 24 de ore menţionate în titlul cărţii sunt de fapt despre relaţia lor nebună. Însă, lucrurile devin şi mai bune când în peisaj îşi face apariţia Doamna C., o englezoaică în vârstă, care, uimită de modul în care autorul îi ia apărarea fugarei, hotărăşte să îl cheme într-un cadru privat şi să se destăinuie cu privire la un fapt intim ce o apăsa de ani de zile.

De fapt, cele „24 de ore din viaţa unei femei” nu sunt despre cea care şi-a părăsit bărbatul în miez de noapte pentru un tânăr atractiv, ci despre Doamna C., care, la 42 de ani, după 2 ani de la moartea bărbatului ei, cade pentru prima dată pradă „vrăjilor” unui alt bărbat. Femeie respectabilă, cu doi copii mari, la casele lor, pleacă la Monte Carlo pentru a mai uita de durerea pricinuită de moartea soţului ei. Aici intră într-un cazino, unde îşi pune în practică o pasiune inedită: să urmărească jucătorii de cărţi după mişcările mâinilor. În nebunia mişcărilor, observă două mâini care ies din decor şi care joacă cu o foarte mare determinare, fiind de altfel şi extrem de frumoase. Când îşi ridică privirea asupra chipului jucătorului, vede un chip tânăr care o atrage din ce în ce mai mult şi o obsedează. Îşi dă seama, după comportamentul jucătorului, că tocmai a pierdut totul şi că urmează să se sinucidă.

Simte că destinul i l-a scos în cale pentru a-l salva, aşa că face tot ce îi stă în putinţă pentru a-l ţine în viaţă. Ajunge chiar să se culce cu el într-un hotel ieftin şi să îi dea bani pentru a se putea întoarce acasă, comportându-se ca o adoloscentă gata să dea orice numai să aibă un bărbat fericit lângă ea. Deja începe să viseze la o viaţă frumoasă alături de el şi e pregătită să renunţe la viaţa şi la familia ei pentru acest bărbat şarmant mai tânăr decât ea. Bineînţeles, totul se năruie când îşi dă seama că fantezia ei nu e deloc realistă şi că bărbatul la care visa nu e deloc exact aşa cum şi-l imagina.

Şi dacă tot am ajuns la imaginaţie, vă las pe voi să descoperiţi singuri care este finalul cărţii, pe care o puteţi cumpăra online la reducere de pe Libris.ro

November 2, 2012

Când femeia visează la cai verzi pe pereți

Suntem femei, aşa că stă în firea noastră să visăm la cai verzi pe pereţi, la Feţi-Frumoşi călare pe cai albi şi la tot felul de […]
June 14, 2012

Suflete în culori sau Cum să urci în fiecare zi

La începutul anului 2011 citisem pe NewsIasi.ro despre o ieșească pusă pe fapte mari pentru fiul său diagnosticat cu autism. Era vorba de Carmen Ghercă, ajunsă […]