Tocmai am terminat de citit singura carte a lui Alice Munro care a fost tradusă în română. Se intitulează ”Prea multă fericire” și este câștigătoare de Nobel în 2013. Uite așa se traduc și la noi autori care în mod normal nu ar fi traduși.

Care este primul cuvânt care îmi vine în minte acum, după ce am citit cartea? ”Tristețe”. Contrar titlului care te face să te aștepți la o carte plină de inspirație pentru fericire, opera lui Munro este una plină de tristețe. Sunt relatate 10 povestiri care aparent nu au nici o legătură una cu cealaltă. Însă, îți dai imediat seama că le leagă mai multe lucruri: necazurile de zi cu zi din viața unui om, viețile obișnuite ale unor oameni obișnuiți, povești de viață ale unor oameni triști în căutarea fericirii.

Mie mi s-a părut o lectură greoaie, dificil de digerat mai ales când ai nevoie să îți iei tot timpul doze de energie pozitivă, nu de tristețe. Vei găsi în carte enorm de multe detalii banale și sfârșituri care parcă nu sunt sfârșituri, dar vei aprecia realitatea cu care scrie Alice Munro.

Nu pot spune că am avut o poveste preferată din cele 10 expuse în carte, însă am luat de la fiecare lecția de care aveam nevoie și am trecut mai departe până la finalul cărții.

Nu am să expun aici rezumatul fiecărei povestiri. Dar te invit să le descoperi chiar tu pe toate și să le treci prin filtrul personal. Așadar, dacă vrei să citești și o altfel de carte, una în care să afli despre sentimentele și trăirile dureroase ale unor oameni simpli și nefericiți, încearcă ”Prea multă fericire” de Alice Munro.

Sursa foto: therumpus.net

February 27, 2014

Prea multă fericire

Tocmai am terminat de citit singura carte a lui Alice Munro care a fost tradusă în română. Se intitulează ”Prea multă fericire” și este câștigătoare de […]
January 25, 2014

Nu-mi place sexul ca la carte!

Înainte să treci mai departe de primele rânduri, trebuie să ne hotărâm asupra unui aspect: chiar dacă suntem iubitori de cărți, nu tot ce e ca […]
March 26, 2013

Extrem de tare și incredibil de aproape

Ești în căutarea unei cărți care să te emoționeze, să te țină cu sufletul la gură și să te dea pe spate? Atunci pune mâna pe […]
March 15, 2013

Mr. Pip – Realitatea doare

De curând am citit una dintre acele cărți care te țin cu sufletul la gură și pe care nu le prea poți lăsa din mână. ”Mr. […]