M-am ținut de cuvântul dat în primul rând față de mine și am demarat Proiectul Jane Austen conform planului. Așadar, prima carte propusă pentru lecturare a fost Rațiune și simțire. Pentru cei ca mine cu o oarecare formă de OCD a fost perfect: prima carte din proiect, am început să o citesc pe 1 decembrie, început de lună, care mai era și luni, început de săptămână și în plus zi liberă. Nu se putea mai bine de atât. Vă dați seama ce “nenorocire” a fost când am continuat cu a doua parte a proiectului, cartea cu numărul doi, că am început-o într-o zi de joi! Glumesc, evident!

Nu am crezut că voi fi atât de prinsă și atât de încântată, nerăbdatoare să descopăr în roman cine, ce, cum, când și mai ales unde se întâmplau toate! Inițial am fost puțin cam reticentă la toate îndeletnicirile clasei sociale și mai ales la toate politețurile și conduitele respectate cu sfințenie, iar tot acel “small talk” pe care toată lumea îl practica, indiferent de situație, m-a iritat în primă fază, dar pe măsură ce înaintam cu lectura, a început să mă amuze.

Sunt convinsă că operele romancierei Jane Austen sunt arhicunoscute, iar eu NU îmi propun să fac o recenzie, ci doar, îmi închipui ca ar trebui să îmi dau cu părerea atât despre carte, cât și despre ecranizarea ei, odată ce am lansat acest proiect.

Tot romanul urmărește viața domnișoarelor Dashwood, fiicele doamnei Dashwood, care, în urma decesului soțului ei, a rămas doar cu speranța ca fiul ei vitreg să își sprijine surorile, întrucât acestea nu au moștenit o avere prea impresionantă de la tatăl lor. Ajutorul s-a lăsat, bineînțeles, mult așteptat, în zadar, până ce, un văr al doamnei Dashwood i-a propus acesteia să se mute împreună cu fiicele ei într-o vilă mică, de pe domeniul pe care îl deținea, chiria pentru aceasta stabilind-o la un nivel corespunzător veniturilor lor.

Cele trei domnișoare erau deștepte, bine educate și sensibile, însă aveau caractere foarte diferite. Elinor, cea mai mare dintre ele, la cei nouăsprezece ani ai ei era rațională, politicoasă și foarte cu picioarele pe pământ, nepermițându-și să viseze aproape niciodată, cu un autocontrol și un calm atât de bine pronunțat, încât era sfătuitoarea mamei ei. Sora ei mai mică, Marianne, la șaptesprezece ani era plină de simțire, exuberantă, cu capul în nori, punând pasiune în tot ceea ce făcea și nu se ferea niciodată să își exprime sentimentele și gândurile, uneori chiar încălcând anumite conduite sociale. Mezina familiei, Margaret, era o fată veselă și plăcută, curioasă și dornică de cunoaștere, cu o mare pasiune pentru atlasul geografic, niciodată ratând vreo ocazie să pună întrebări oricui se întorcea dintr-o călătorie despre tărâmurile vizitate și mai ales cultura și obiceiurile locuitorilor de acolo.

Odată mutate în vila rudei lor, din Barton, cele trei domnișoare, împreună cu mama lor descoperă o societate diferită de ceea ce cunoscuseră până atunci. Au parte de multe forme de divertisment și socializează cu persoane noi, fiecare domn ce făcea parte din grupurile în care își desfășurau activitățile culturale și sociale, fiind, în viziunea doamnei Dashwood un potențial pretendent la mâna oricăreia dintre fiicele ei mai mari. Evident că și prietenii mai în vârstă ai lor, ai căror copii erau deja căsătoriți, erau mai mult decât încântați să încerce să găsească noi pețitori atât pentru Elinor, cât și pentru Marianne, ajungând să facă din asta un țel de atins într-un anumit interval de timp.

Dar fiecare din fete, avea deja sufletul dăruit câte unui tânăr, iluzionându-se, în măsuri diferite, după caracterele lor la fel de diferite, că cel la care visează îi va cere mâna și vor fi fericiți până la adânci bătrâneți. Inima lui Elinor, îi aparținea lui Edward Ferrars, fratele cumnatei ei și fiul unei doamne din înalta societate, ce avea un ego pe măsura averii impresionante pe care o deținea, și care era foarte hotărâtă să își căsătorească ambii băieți cât se poate de bine și de profitabil. Marianne în schimb, s-a îndrăgostit iremediabil de salvatorul ei John Willoughby, nepotul unei doamne foarte în vârstă și avută, a cărei avere spera să o moștenească atunci când va veni momentul.

Cele două surori trec prin multe încercări, confuzii, exaltări și dezamăgiri, au parte și de multe surprize, toate pentru ca în final, fiecare din ele să își dea seama cine are sentimentele cele mai adevărate și loiale față de ele, cine le iubește sincer, cine se lasă influențat de situația lor financiară și cine doar se joacă, fără vreo urmă de remușcare, cu sentimentele lor.

Dacă există un happy end și cum se ajunge la el, vă las să descoperiți intrând în lumea fascinantă pe care Jane Austen a surprins-o cu lux de amănunte și cu o mare atenție la detalii.

Ecranizarea romanului, cea din 1995, a fost o altă surpriză plăcută, datorită distribuției. A fost o plăcere să le revăd pe Emma Thompson și Kate Winslet, foarte tinere, dând viață personajelor Elinor și Marianne Dashwood, iar Hugh Grant promitea multe încă de pe atunci în rolul timidului Edward Ferrars. Alan Rickman care îl interpretează pe Colonelul Brandon, un personaj despre care nu v-am vorbit, tocmai pentru că e mult mai savuros să îl descoperiți fie în carte, fie în film, are o misiune pe care pare că o îndeplinește cu destul de multă ușurință, în stilul caracteristic și inconfundabil, cu același calm și totodată pasiune ca atunci când a interpretat rolurile din Harry Potter (Professor Severus Snape).

Recunosc, am trișat un pic, pentru că după ce am parcurs aproximativ o treime din carte, am văzut o jumătate din film. M-am oprit la momentul la care începeam să îmi dau seama că evenimentele din ecranizare se apropiau de punctul la care ajunsesem cu lectura. Să fim serioși, e mai antrenant să descoperi în filele cărții firul poveștii, cu altfel de detalii decât pot fi redate în film. Nu știu să existe vreo ecranizare de carte care să fi depășit calitatea acesteia, dar chiar și atunci când îți plac ambele, fiecare are o savoare aparte.

Nu mi-a părut rău că am văzut o parte din film, pentru că identificând personajele cu fiecare din actorii din distribuție, m-am amuzat mult mai mult pe măsură ce înaintam în filele romanului, având deja posibilitatea de a asocia fețe celor implicați în evenimente, cu atât mai mult cu cât actorii îmi erau foarte cunoscuți din alte producții și îmi puteam îmagina gesturi, grimase și reacții reale.

Sper că v-am făcut curioși și că veți căuta atât cartea cât și filmul, iar odată parcurse, sunt convinsă că vă veți identifica în cel puțin una din dilemele apărute în viața personajelor, evident, actualizate în contextul social de acum și poate vă veți întreba “Ce ar face Jane ?”.

Sursa foto: arhiva personală

January 7, 2015

Rațiune și simțire – Proiectul Jane Austen – partea I

M-am ținut de cuvântul dat în primul rând față de mine și am demarat Proiectul Jane Austen conform planului. Așadar, prima carte propusă pentru lecturare a […]
January 6, 2015

Salvează-mă!

După ”Chemarea îngerului” și ”Ce-ar fi fost dacă”, m-am ”întâlnit” pentru a treia oară cu Guillaume Musso. De data aceasta, am ales o carte nu la […]
November 20, 2014

Proiectul Jane Austen

Îmi propun să demarez un proiect dedicat  îndrăgitei romanciere britanice Jane Austen. Ideea nu îmi aparține, dar intenționez să o duc un pic mai departe decât […]
May 7, 2014

Despre dragoste și umbră

Am ezitat de multe ori să o citesc pe Isabel Allende, pentru că mi se părea prea romantică pentru gustul meu. Asta, bineînțeles, din auzite și […]