Când eram mică nu-mi plăcea să citesc. Din clasele primare mă ariceam la ai mei părinți și mă încruntam la a mea învățătoare, când mă întrebau de lecturile suplimentare. Mă lovea, brusc, o stare de somn de fiecare dată când încercam să deschid vreo carte.

Crescând, apoi, nu pot să spun că am avut profesori care m-au făcut să mă îndrăgostesc de cărți, prin felul în care vorbeau despre ele. Nu! Am avut profesori care spuneau „trebuie să citiți dacă nu vreți să rămâneți proști!”. Poate nu chiar cu aceste cuvinte dar ideea de bază rămâne aceeași.

Însă nu am întâlnit nicio profesoară care să intre în clasă cu un roman în mână și să mă convingă, cu adevărat, că acea carte merită citită. Să-mi descrie personajele și acțiunea cu atât patos, încât să-mi trimită fiori pe șira spinării și să mă facă să-mi doresc ca, la finalul orelor, să fug spre librărie.

Nu, toți ne spuneau că e bine să citim, că trebuie să citim, că o să măturăm șanțurile dacă nu citim… dar niciunul nu punea problema altfel. Niciunul nu încerca să ne facă să ne îndrăgostim de lectură.

Prima carte care m-a făcut să-mi schimb părerea despre citit a fost „Singur pe lume”, a lui Hector Malot. Am iubit cartea aceea și am zis atunci că sigur  nu există roman care să mă facă să plâng mai mult. Dar nu am citit-o la recomandarea vreunui profesor, părinte, cunoștință sau vecin… am citit-o pentru că mi-a atras atenția, într-o zi, pe când meditam la nemurirea sufletului, privind spre biblioteca din camera mea. Aveam o multitudine de cărți acolo și niciodată nu fusesem curioasă, măcar să le citesc titlurile. Însă, în ziua aceea, coperta albastră mi-a sărit în ochi, iar titlul m-a împins spre a-i răsfoi paginile.

Și de atunci citesc… când simt nevoia de o poveste nouă; când am nevoie de inspirație și simt că o pot găsi în faptele vreunui personaj; și când mi-e dor să fug de realitate. Nu citesc stil-maraton, nu-mi propun un anumit număr de cărți pe lună/an, nu citesc doar ca să mă laud prietenilor că am terminat o carte cât ei au fost la Mall și au mâncat la KFC.

Unele cărți le citesc dintr-o suflare, fără să mă ridic să beau apă, să mănânc sau să folosesc toaleta. Sunt poveștile care mă prind de la prima pagină și sunt atât de plăcute și ușurele, încât nu-ți vine să lași cartea din mână până nu-i găsești finalul.

Alte cărți le savurez din plin, ca pe un vin vechi și bun. Citesc fiecare frază încet, atentă la orice detaliu, încercând să mă înfrupt din fiecare cuvânt, din fiecare semn de punctuație. Mi se întâmplă uneori să recitesc aceeași frază de 3-4 ori și nu pentru că nu aș fi înțeles-o, ci pentru că mi-a plăcut atât de mult cum sunt acordate cuvintele, încât simt că mai am nevoie de câteva doze din aceeași uimire.

Sunt cărți de 500-600 de pagini pe care le-am terminat de citit într-o singură zi și cărți de 200 de pagini la care m-am întins câte două săptămâni. Sunt cărți-shot, pe care le dau pe gât din prima; și cărți-cocktail, pe care le sorb în mai multe etape.

Acum mă aflu în fața lui George R.R Martin și-i savurez Urzeala Tronurilor. Nu mă grăbesc să o termin, nu fugăresc personajele printre rânduri. Nu aștept cu nerăbdare să trec la următorul volum. Nu o dau pe gât ca pe un shot, nu o sorb ca pe un cocktail, ci o savurez ca pe o gură de apă rece într-o zi caniculară.

Voi ce mai citiți? Și cum citiți?

sursa foto: pinterest.com

September 7, 2016

Cărțile nu au fost dragoste la prima vedere!

Când eram mică nu-mi plăcea să citesc. Din clasele primare mă ariceam la ai mei părinți și mă încruntam la a mea învățătoare, când mă întrebau […]
April 17, 2016
femeile care au renuntat la barbati

Femeile care au renunțat la bărbați

Cred că după fiecare dezamăgire în dragoste noi, femeile, spunem că nu ne mai trebuie bărbați niciodată. Dar, tot timpul revenim în acel loc, fie pentru […]
April 5, 2016
frumosii invinsi

Frumoșii învinși ai lui Cohen

Când vrei să scrii recenzia cărții Frumoșii învinși a lui Leornard Cohen pur și simplu te întrebi cum și de unde să începi. Pentru că Leonard […]
March 30, 2016
iubiri eterne

Cartea scurtelor iubiri eterne

Andrei Makine s-a născut în 1957 în Siberia, iar la sfârșitul anilor `80 se stabilește la Paris. Aici este adoptat și îndrăgit imediat de poporul francez, […]