9 ianuarie 2018

– Doamna Șoșu, treziți-vă, haideți, treziți-vă! – blând dar ferm, așa cum știu asistentele dintr-o clinică privată să își trezească pacienții sedați pentru diverse intervenții.

– Vaai, sunteți atât de tânără…

Eu, în sinea mea, știu că nu mai sunt atât de tânără pentru că peste vreo 3 ani și ceva fac 40. Sunt eu slăbuță, dar fața și firele albe din cap mă cam trădează. Deci – de ce oi fi atât de tânără ca o zână și de ce atâta compătimire?

– Aveți un neoplasm care pare a fi malign, am prelevat și o proba pentru biopsie. Vineri (peste 3 zile) vine rezultatul, mai aveți de achitat prelevarea la casierie.
Neoplasm și malign… nu prea suna bine în combinație cu mila din glasul doamnei doctor.

– Deci… cancer?

– Așa pare a fi, dar mai bine așteptăm rezultatul.

Soțul meu era alb ca varul, eu eram încă amețită după anestezie și cu chef de glume.

– Hm, chiar mă gândeam să mă tund cheală, da nu am avut curaj până acum, ha, ha!

M-am dus acasă, copiii erau lăsați la o vecină. Ei cu chef de joacă, eu sub anestezie cerebrală, soțul anesteziat de veste. Am mai citit de câteva ori biletul de externare, cu google în paralel, pentru explicații aprofundate și, ca să vezi, toate drumurile duceau către cancer.

Ok, aștept până vineri, poate… mai am o șansă.

Vineri, pe 12, pe rezultat scria într-o formă mai puțin accesibilă muritorilor de rând, că e malign, deci cancer.

– Sunteți programată săptămâna viitoare la Dr. Roată, la IRO (Institutul Regional de Oncologie), el vă poate prelua de acum înainte.

Oncologie… oamenii de acolo chiar au… CANCER.

Un om normal la cap, când află despre așa ceva, trece printr-o trebușoară pe care psihologii o numesc etapele pierderii. Se manifestă în special în cazul în care cineva apropiat ție, moare. În cazul meu, eu sunt cea care am conștientizat că mi-am pierdut sănătatea, wellness-ul, și sunt șanse reale să mor și eu, curând. Adică să MOR CURÂND. 

Etapele se cheamă așa: șocul inițial, negarea, furia, negocierea, depresia, acceptarea și integrarea pierderii.

Eram, bine merci, în șoc. Doar în șoc. Cu execepția faptului că am început să spun că am cancer și că trăiam în continuare cu dureri și tot tacâmul unui cancer de colon, mi-am continuat activitățile zilnice destul de liniar, fără să vărs măcar o lacrimă de mila-mi. Nimic nu mi se întâmplase mie, cu adevărat…

 

Continuarea in partea a II-a – săptămâna viitoare, pe 14 Februarie.

 

PS: o parte din cei apropiați mie știu, cei mai mulți încă nu. Am amânat publicarea până când m-am asigurat că cei mai importanți oameni din viața mea s-au familiarizat cu gândul și au primit vestea de la mine, personal. 

Scopul pentru care m-am hotărât să scriu este acela de a transmite un mesaj. Un mesaj pe care ai să-l înțelegi mai bine începând cu partea a II-a. 

Scopul pentru care am ezitat să public ceva a fost trezirea unor sentimente de milă sau un val de mesaje de compătimire și încurajare pentru care mulțumesc, dar pe care te rog să nu mi le transmiți. Dacă ai impulsul de a-mi scrie mie, personal, ceva, nu o face. Sunt multe persoane cu cancer. Eu nu sunt un caz disperat. Eu sunt povestea care are menirea de a te inspira…

February 10, 2018

Cum am petrecut de Cancerul ăsta – partea I

9 ianuarie 2018 – Doamna Șoșu, treziți-vă, haideți, treziți-vă! – blând dar ferm, așa cum știu asistentele dintr-o clinică privată să își trezească pacienții sedați pentru […]
February 3, 2018
filme romantice

Lista mea de filme romantice

Iarna se cunoaște după numărul de filme văzute și vârsta mea după lista de filme romantice. Știu că sună ciudat, dar dacă stai bine să te […]
February 1, 2018
calendar 2018

Mai muncim și noi sau doar respectăm clișeele din calendar?

Ați observat și voi cum stă treaba atunci când vine vorba de un calendar pe un an de zile? Știți voi, de fiecare lună cu sărbătorile […]
January 24, 2018
romania-incotro-te-indrepti

România dragă, încotro te-ndrepți?

Unirea principatelor române e o zi importantă în istoria țării noastre. Multe sacrificii au fost făcute și multe orgolii înfrânte, pentru a da contur și viață […]