În Partea I am povestit despre cum am aflat vestea și de ce am hotărât să scriu cum am petrecut de Cancerul ăsta. Partea a II-a însă a fost mai puțin siropoasă și mai mult tehnică. Adică am creionat o imagine a ceea ce reprezintă acest cancer și ce semnale transmite.

Partea a III-a este dusă cu pluta.

Înainte să citești mai departe, vreau să știi că ai 3 posibilități:

  1. să mă consideri țăcănită și cu piese lipsă la capul meu. Dacă așa ma vezi, înseamnă că așa și este, poate oi fi fost tot timpul așa, poate e de la boală – mai știu eu? Faza e că altfel nu o să mai fiu niciodată, ba chiar am să devin mai țăcănită! Ups!
  2. să privești cu seriozitate dar scepticism. De bună seamă, nu citești tu degeaba trebușoara asta, pentru că vine ca un răspuns la niște întrebări de-ale tale. Eu zic să continui să te îndoiești. Convingerea ai s-o capeți după ce experimentezi câte ceva.
  3. să-ți spui: Ce tare! Și eu cred la fel, și la mine, și chiar așa e!! Ei, află că te-ai țăcănit și tu, dacă spui așa ceva. Și te felicit pentru asta, pentru că ai toate șansele să fii cu adevărat fericit sau fericită!

 

Draga mea, dragul meu, află că aceste rânduri sunt scrise sub inspirație divină. Direct de la Dumnezeu, netradus, pentru că știe foarte bine și românește. Țăcă țăcă, nu glumă, ha?

Am aflat eu, mai demult, că oamenii nu-s chiar ceea ce par. Dar nu, n-am crezut, nu!! Dar nici n-am uitat c-am auzit asta…

Știi tu, când vine unul la tine și te întreabă Cine esti?.

Și tu spui: Sunt cutare, fi fac aia, și aia, și știu, și dreg, că eu sunt un pic șef, câștig bine, am casă, 3 mașini. Sunt tare!.

Și o primești: Ești un prost și-un sclav cu ochi.

Ai de mine! Da cum se poate? Și fumul care-ți iese pe nas – de indignare – aproape că se vede și mai și miroase.

Adevărul este că… nu ești ceea ce crezi că ești. Ești un spirit creator băgat într-un corp și înzestrat cu o minte care își amintește doar ce i s-a întâmplat în viața asta, până acum. Și care e ferm convins că ceea ce nu știe sau n-a vazut, nu există.

Și mai vine unul la tine și te mai întreabă: da tu… tu cu ce treabă pe aici? Care-i scopul vieții tale, de ce trăiești pe pământul ăsta? Faci umbră degeaba sau… cu treabă? Vreo misiune, ceva? 

Păi știi, eu am servici, muncesc într-o firmă care mă plătește bine, am un birou mișto, am să mă căsătoresc, voi face doi copii, fac credit și-mi iau și casă, mașină, televizor cât peretele, smart…

Și iar o primești (cu toată inspirația divină, mi-e greu să scriu ce răspuns îmi vine, că e și pentru mine, și cam doare): Ești un sclav pe plantație, asta ești! Atât de prost, încât nici nu-ți dai seama! Misiunea ta în viața asta – la atâta se rezumă? La programe sociale? La chestii materiale? Pe bune? 

Și tu ridici din umeri, că alt răspuns pur și simplu nu-ți vine în minte. Cred că te și întristezi.

Și zice: dacă ai afla acum că mai ai de trăit o săptămână – ce ai face? Dar ce ai schimba, mai ales?

Te-ar cuprinde 2 treburi: frica de moarte și panica pentru că ai avea o lista cam lungă pentru doar 7 zile.

 

Cam asta se întâmplă și cu cei care află că au CANCER. Pentru că, deseori, cancerul este asociat în mintea noastră cu bătrânețea, tristețea, suferința și moartea. La fel stă și imaginea noastră despre MOARTE – grație religiei, moartea este absolut înfiorătoare!

Deci, afli că ai cancer, pac! se face switch-ul cu ideea de suferință și moarte și uite-așa de lin te duci într-o depresie simpatică de unde nu te mai scoate, vorba purtătorilor de sutană, nici, doamne-iartă-mă, Dracu!

După cum am povestit în partea a II-a, cancerul s-a dezvoltat tocmai pentru că există un dezechilibru dintre simțire, gândire și acțiune. Dezechilibrele nu sunt prea vesele. Pe cale de consecință înseamnă că stresul, tristețea, supărările, furia, ura, invidia și tot ce simți care nu are treabă cu iubirea, acceptarea și iertarea (și aici sunt necesare note de subsol pe care nu le-am pus, pentru că deja ridici o sprânceană – mă crezi fraier?) – pot genera chestii în corpul nostru. Benigne, maligne, de tot felul. Într-o viață suntem bolnavi de cancer de mii de ori. Ai șanse să-ți iasă în analize doar dacă insiști pe un aspect și nu reușești să-l depășești.

Pe de altă parte, vezi oameni care trăiesc o viață în stres, etc, etc, și ăia parcă nu se mai îmbolnăvesc niciodată! Mă uitam admirativ la politicienii noștri: ăștia parcă-s din altă galaxie, din alt material. Și poate chiar sunt 🙂 Și eu, eu am un job sau o afacere mică, familie, casă și ce-oi mai avea, și, pac! fac cancer.

Vorba unei prietene: nu-i dreptate-n lume! Apropos, asta e din faza de negare. Difată deja!

Șansa de a reechilibra un organism este acordarea lui. E ca și cum ai acorda cele 3 coarde (sau corzi) care cântă de te dor urechile de fals, când faci ceva ce nu-ți place, sau nu vrei, când ești obligat sau când faci concesii, compormisuri. Când faci ceva ce-ți place cu adevărat, corzile tale cântă armonios. Faptul că eu scriu acum toate astea, îmi face plăcere, mă incită să găsesc cea mai bună asociere de cuvinte pentru a-ți transmite ce mi-am propus, îmi antrenează creativitatea, imaginația. Acum sunt într-un moment de adevăr pe care ți-l ofer necenzurat, în speranța că va fi de folos măcar unei persoane. În momentul ăsta, eu mă vindec!

Și am ajuns la concluzia părții a III-a: noi suntem mai mult decât ființe în voia Domnului. Nu-i niciun Domn sau Doamnă vinovat de alegerile noastre faine sau tâmpite, de bolile noastre, de eșecurile sau de morțile noastre. Noi avem un liber arbitru pe care îl folosim neîncetat, chiar dacă destul de cenzurat. Noi suntem Creatorii vieții noastre!

Îndrăznește să crezi că poți să-ți schimbi cursul vieții. Că poți să faci orice. Sună fantastic? Da, sună!

Știu că-i greu de înghițit ideea asta pentru că nu intră prea ușor în aria de acceptare. Avem niște programe zdravene care ne țin bine protejată aria de acceptare. Să știi că nu e musai să mă crezi. Încearcă însă!

Ce-ar fi ca mâine, când te trezești, să spui așa, cu lejeritate, ca și când ai spune că ai să te speli pe dinți cu periuța: Eu, azi, voi avea o zi grozavă! În care am să depășesc ușor provocările și mă voi bucura de succesul meu. 

Sau… adaptează la ce dorești tu să ți se întâmple fain mâine. Nu ai ce pierde, ai doar de câștigat 🙂 

Partea a IV-a este despre cum am mers cu tălpile goale prin zapadă, pe marginea străzii. Despre cum am aflat de oameni extraordinari, unii chiar celebri, cu care am stat la taclale. Despre cum am experimentat moartea, în transă. Și despre multe alte țăcăneli!

Bucură-te de viață!

February 20, 2018

Cum am petrecut de Cancerul ăsta – partea a III-a

  În Partea I am povestit despre cum am aflat vestea și de ce am hotărât să scriu cum am petrecut de Cancerul ăsta. Partea a II-a însă a fost […]
February 19, 2018

Mai puține silicoane și mai multe cărți

De ce ne este atât de greu să fim mulțumiți cu cine suntem, cu ce avem, cu ce facem? Am fost învățați de mici să vrem […]
February 15, 2018
portret de femeie frumoasa

Cum să îți amintești în fiecare zi că ești frumoasă

Știi cum se spune că nimic nu e întâmplător? Ei, fix așa am pățit și eu cu istorioara de față! Hai să îți povestesc! Pe la […]
February 14, 2018

Cum am petrecut de Cancerul ăsta – partea a II-a

În Partea I am povestit despre cum am aflat vestea și de ce am hotărât să scriu cum am petrecut de Cancerul ăsta. Repet aceeași rugaminte: […]