This is your life

Ne-am cunoscut în urmă cu vreo…10-11 ani, când treceam prin  perioada de  “ mă cred scriioare/poetă/prozatoare/dramaturgă” și scriam poezii de tăiat cu lama – una singură (poezie!!!) a fost mai reușită, dar n-aș vrea să mai trec prin starea aceea pentru a scrie poezii reușite care să-mi placă sau să placă.

Cum ziceam, îl cunosc de vreo 11 ani și este un om tare drag sufletului meu, genul de om de lângă care n-ai mai pleca să nu pierzi ocazia de a asculta momente de viață, povești cu tâlc, răscolitoare, cu momente de lacrimi dar și cu clipe cu râsete, cu morală, cu tristețe, dar cu speranță.

Acum vreo 4 ani am avut plăcuta surpriză de a reciti un text de al lui într-un e-mail de care știi că se vor bucura și prietenii: Căsuța din pădure. Poveste tristă cu final neașteptat  – un text ușor satiric, ușor politic dar efervescent,cu savoare.

Și nu este vreun vorba de un bătrânel amuzant, la vreo 70 de ani, așa cum poate credeți până aici.

Însă pot discuta atât de multe cu el, trage concluzii și învăța, încât orice conversație este un prilej de bucurie.

Cam pătimașă descriere, nu ?

Nu este dintr-o carte și nici nu este vorba despre un personaj imaginar – ce pleonasm, nu-i așa? – ci o introducere pe care am încercat să o fac cât mai obiectivă, bunului meu prieten Răzvan Drăgoi, ale cărui scrieri vreau să vi le prezint în articolul de azi. Scrierile variază de la proză scurtă la proză science-fiction și schech.

Pentru azi am ales un exemplu de dramaturgie, un scheci revigorant  – nu neapărat satiric, dar cu speranță, cu acțiune, genul care-ți rămâne în minte mult timp, pe care l-ai vedea interpretat de nemuritorul Toma Caragiu,…..dar mai bine vă las să savurați voi unul dintre cele mai recente texte ale lui Răzvan – săptămâna viitoare, dăcă vă place (   puteți citi textele lui Răzvan pe pagina de facebook https://www.facebook.com/sinnerman.texts ), vă voi prezenta pe cea  mi-a umplut sufletul cu speranță. Vă rog să nu vă opriți la titlu , de altfel unul de toamnă. Garantez că nu veți regreta că l-ați lecturat!

Suicid (Text de Răzvan Drăgoi)

O muzică uscată şi monotonnă întâmpina ascultătorii.

Vocea înregistrată avea însă un timbru foarte plăcut: -Bine aţi venit –e doar o expresie- la sinucideri-online-dot-com! Dacă doriţi să vă sinucideţi din motive amoroase, apăsaţi tasta 1.

Pentru motive financiare, apăsaţi tasta 2.

Pentru onoare sau orgoliu rănit, apăsaţi tasta 3.

Dacă doriţi să vă sinucideţi din motive de sănătate, apăsaţi tasta 4.

Dacă sunt motive psihologice, apăsaţi 5

.Dacă o faceţi din motive religioase, apăsaţi tasta 6.

Pentru alte cauze, apăsaţi tasta 7.

Pentru a reasculta acest mesaj, apăsaţi tasta 8.

For English, press 9.

Pentru a vă sinucide cu ajutorul unui consultant de specialitate, apăsaţi tasta 0.

-0… -Pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor noastre, această ultimă conversaţie a dvs ar putea fi înregistrată.

Pentru un anumit tarif, conversaţia poate fi păstrată şi pusă la dispoziţia rudelor supravieţuitoare. Continuarea conversaţiei reprezintă acceptul dumneavoastră.

-Bună ziua, aţi sunat la sinucideri-online-dot-com, sunt Irina, cu ce vă pot ajuta?

-Vreau să mă sinucid, domnişoară.

-Vă înţeleg. Aţi sunat unde trebuie, vă felicităm pentru alegerea făcută!

Cunoaşteţi programul nostru de fidelizare a rudelor clienţilor?

-Domnişoară, v-am spus că vreau să-mi pun capăt zilelor, ce nu e clar?!

-Desigur, vă înţelegem, daaaar…cu poliţa de asigurare de moarte Hades, puteţi acoperi şi riscurile.

-Care riscuri, domnişoară?

-Păi, în primul rând, riscul să daţi greş.

Aţi auzit şi dumneavoastră, desigur, de glonţul care nu explodează, frânghia care se rupe, pana de curent tocmai atunci, ce să mai vorbim de otrăvurile expirate şi a căror lipsă de eficacitate este aproape revoltătoare, spuse tânăra, cu un vag început de obidă în glas. În al doilea rând, riscurile rudelor supravieţuitoare, dacă daţi greş prima dată veţi pierde elementul-surpriză şi apoi, cine ştie…

-Vă daţi seama că, dată fiind situaţia mea…

-Care este, concret situaţia dumneavoastră?

-Păi, am sunat ca să mă sinucid.

-Fireşte, dar pentru ce gen de motiv?

-A, motive religioase, să zicem. -Cum aşa, să zicem?!

-Păi… -Ok, să o luăm metodic. Aţi participat la marşuri recente împotriva lui Dumnezeu?

-Nu. Sunt ateu.

-Aha. Ateu în sens clasic, agnostic, ateu care crede în Dumnezeu, dar care îi neagă orice putere….fiţi mai explicit, vă rog!

-Ce importanţă mai are, domnişoară?

-Are, pentru că trebuie să vă prescriu o reţetă customizată.

-Adică?! -Adică să nu fie o metodă care, să zicem, v-ar face să simţiţi că vă trădaţi propriile crezuri, sau chiar lipsa lor. Chestie de misiune, viziune şi valori.

-Domnişoară, aţi înţeles de ce v-am sunat?

-Bineînţeles, doriţi să vă sinucideţi. -Am senzaţia stranie că trageţi de timp.

-Vă grăbiţi? -Oarecum…

-E un eveniment, aşa este.

-Eveniment?

-Da, nu se sinucide omul în fiecare zi. Spuneţi-mi, v-aţi descrie ca fiind o fire violentă?

-Nu. Dimpotrivă.

-Aţi făcut parte dintr-o structură de conducere, de orice fel?

-Nu. -Suuub-aal-tern, gata, am notat. În ce domeniu aţi lucrat?

-Notar.

Operatoarea pufni.

-Domnişoară, vă bateţi cumva joc de mine?

-Nicidecum, scuzaţi-mă, vă rog, dar meseria dumneavoastră este una dintre cele mai slab cotate la noi şi, în mod straniu, sunteţi al patrulea care se sinucide luna aceasta….

-Unul pe săptămână, deci….

-Mda, cam mult.

-Să fi scăzut veniturile? Unul singur s-a plâns de asta, ceilalţi au făcut-o din motive amoroase….întotdeauna m-am gândit că e romantic să o faci din dragoste…

-O fi. Dar eu… -Da, dumneavoastră, am notat aici, motive religioase…mda, trebuie să fie foarte serios.

-Este.

-Totuşi –şi îmi dau seama că întrebarea vi s-ar putea părea nepotrivită- de ce anume?

-De ce mă omor?

Simplu, sunt absolut decepţionat de Dumnezeu.E un Dumnezeu leneş, care nu mai face nimic, un troglodit, un inutil…vreau să mă duc să-i zic vreo două pe româneşte, verde-n faţă, aşa, să mă ţină minte!

Urmă o clipă prelungită de tăcere.

-Vorbiţi serios?

-Bineînţeles că nu.

-Atunci?

-Viaţa mea nu mai are sens.Dar dumneavoastră sunteţi cumva consilier psihologic?

-O, s-ar putea spune şi aşa, într-un fel…La bază, sunt cosmeticiană, dar cred că nu vă imaginaţi câte îşi spun femeile acolo, câte confesiuni, câte dialoguri, câte împărtăşiri, bârfe, complicităţi, drame, intrigi, comploturi…oho, cred că nici psiholoagele profesioniste nu aud vreodată atâtea!

-Cosmeticiană? -Aţi spus-o cu un ton superior. Să ştiţi că nu vă permit să mă jigniţi!

-Din contră, am spus-o cu admiraţie. Şi ce v-a făcut să alegeţi jobul acesta?

-A, e temporar, un job de vară, până găsesc altceva, ştiţi…mă pregătesc şi pentru facultate.

-Felicitări! Şi la ce facultate aţi dori să mergeţi?

-Să nu râdeţi de mine…

-Vă promit solemn că nu râd.

-Bineee…mă duc la ASE.

-La ASE?

-Da. Academia de Studii Economice. Vreau să mă specializez în asta, deoarece uitaţi, chiar şi aici trebuie să calculez mereu cât e comisionul firmei, cât e asigurarea, cât iau rudele, ce se întâmplă cu banii după –ştiţi, noi trebuie să încheiem şi contracte separate cu moştenitorii direcţi, aşa spune legea….Of, iertaţi-mă dacă v-am plictisit cu asta! Unde rămăsesem.

-Mă omoram…

-A, da, aşa. Spuneaţi că nu sunteţi violent…

-Da, nu pot să asist nici măcar la Ignat. –

Vă înţeleg perfect, nici eu! Deci soluţiile acelea, de obicei masculine, dar brutale, de genul sânge, glonţ, cuţit, creieri pe pereţi…scuzaţi-mi expresia, nu vă atrag.

-Deloc.

-Am notat.La petreceri sunteţi…aţi fost un animator, un dansator, sau mai curând obişnuiaţi a sta deoparte?

-Nu văd relevanţa.

-Are. Vreau să ştiu dacă aţi opta pentru o soluţie clasică, bătătorită, ori vreţi o abordare creativă.

-Clasică. Clasică, la dracu!

-Parcă spuneaţi că sunteţi ateu.

-Sunt. Şi nu am fost nici dansator, nici sufletul petrecerilor.De ce naiba vorbesc de mine la trecut nu ştiu.

-Păi, în scurt timp..

-În scurt timp, în scurt timp, dar acum încă nu. Încă sunt viu, aţi înţeles?

-O, fireşte, nu vă enervaţi. Doar mamaie, săraca, pretindea că tanti Zamfira –ştiţi, o colegă de-a ei, face spiritism şi vorbeşte cu morţii….Eu nu cred în chestii din astea…

-Deci, şi dumneavoastră sunteţi ateistă, domnişoară?

-Puţin…foarte puţin ateistă! Cred eu în ceva, dar greu de definit…în nici un caz într-un moş cu barbă albă care stă undeva sus şi se uită la noi, un soi de mason care trage sforile…

-Un ce?

-Mason. Ştiţi dumeavoastră, ăia cu şorţuleţe care conduc lumea…sau cel puţin aşa am citit pe undeva.

-Masonii, da, am auzit de ei şi chiar mă amuză, oarecum…

-Adică?

-Ştiţi ce mă întrebam, acum sincer: să zicem că ne apucăm noi aşa, mai mulţi să facem o chestie ca să guvernăm lumea, bun, înţeleg: finanţe, economie, jocuri, influenţe şi aşa mai departe….Na, bine, dar de ce mama naibii –scuzaţi-mă!- ne mai punem noi şorţuleţe, bentiţe, pantaloni cu un singur crac şi alte de-astea? N-am putea să guvernăm lumea şi în frac ori, dacă tot veni vorba, în slip?

-Aveţi dreptate. Să revenim însă.

-La ce? -Vă omoraţi.

-A, da.

-Şi optaseţi pentru o variantă clasică, fără sânge. Vă pricepeţi la otrăvuri?

-Cum, Doamne iartă-mă, să mă pricep la aşa-ceva?!

-Spuneaţi că sunteţi ateu…

-Aşa, şi?

-Păi aţi spus „Doamne, iartă-mă!”…

-E doar o expresie. Nu mă pricep la otravă de nici un fel, eu în viaţa mea mai mult de ţănţari şi gândaci de bucătărie nu am ucis niciodată.

-Nici eu, aşa că vă înţeleg perfect. Cianura ar fi recomandată în asemenea cazuri, dar să ştiţi că nu se moare atât de repede pe cât se spune. Mai ales dacă e o cantitate insuficientă.

-Care ar fi cantitatea suficientă?

-Câte kilograme aveţi? -82, cred…

-Aha, deci cam 10 miligrame ar trebui să fie suficiente.Dar să ştiţi că nu se mai fabrică nici cianură cum se făcea odată…

-La dracu, nimic nu se mai face azi ca lumea?!

-E contrafăcută. Chinezească. Stă mult pe vapor. Îi falsifică termenul, ca să nu aibă probleme la import, iar specialiştii noştri nu prea se înghesuie să testeze cianura, merge-bine, nu merge-iar bine!

-Mda, complicat al naibii.Alte metode nu sunt?

-Ar mai fi şi săritura de la înălţime, însă e total nerecomandată….

-La ce rău am eu de înălţime, cred şi eu! –

Şi dumneavoastră, ca şi mine! Ar mai fi electricitatea…ştiţi probabil din filme, cu foenul scăpat deliberat în baie…zzzz! Şi gata.

-Iată o idee interesantă.

-Mda, dar nu uitaţi un lucru. Nici foenurile nu se mai fac… -….cum se făceau odată!

-Chinezeşti. Nu vreau să pară că am ceva cu ei, dar, în anumite domenii, nu prea fac lucruri de calitate. Au fost şase astfel de tentative de suicid în ultima lună, din care au fost ratate 3, deci vedeţi, 50% şanse de succes nu prea e un procent încurajator.

-Of, nici să se sinucidă ca lumea nu mai poate omul în ţara asta!

-Aşa e. Dar să ştiţi, dincolo e mai rău.

-Unde, în Rusia?

-Aş! În vest. Acolo e o legislaţie de-ţi bubuie mintea. Capitalul uman de, omul e văzut drept o valiză ambulantă de bani şi nu prea le convine capitaliştilor ălora să le scape aşa o pleaşcă de bani printre mâini, scuzaţi expresia. -Aveţi, din câte văd, reflexe comuniste, deşi sunteţi cam tânără pentru asta.

-Mulţumesc, am, totuşi, 27 de ani.

-Eu am 36.

-Mulţi înainte! Ah, iertaţi-mă, mi-a scăpat…ştiţi, obişnuinţa…

-Lăsaţi. -Comunistă nu sunt, ba din contră. Dar nu prea pot să zic că mă înnebunesc nici după americani, nici după englezi şi nici după nemţi.

-Na, acum ce să fac?

-Adică?

-Bunică-miu era neamţ, cel din partea mamei. Din partea tatălui, bunica era austriacă. –

Vai, îmi cer scuze, n-am ştiut. De fapt, poate că era mai bine, la urma urmelor, dacă ar fi câştigat nemţii războiul, avem şi noi autostrăzi…

-Domnişoară, aţi reuşit să mă amuzaţi!

-Cum aşa?

-În viaţa mea nu am văzut o tentativă mai stângace de a drege busuiocul! Ce mama naibii am eu cu ăia de acum atâtea zeci de ani? Fuse şi se duse. Io sunt român, că, dacă era altfel, rămâneam acolo. Am fost de trei ori şi nu mi-a plăcut.

-Ce anume, Germania?

-Ţara e în regulă, oamenii nu prea. Program strict până la şase. Femei urâţele. Bere mai proastă decât s-ar crede. Şi o climă imposibilă. Chiar aşa, ştiţi ce afacere prosperă aţi face la nemţi? Ăia nici nu prea au pentru ce să trăiască, au bani, dar parcă nu sunt vii, aşa…

-Rata cea mai mare a sinuciderilor este în Finlanda.

-Voila, ăia sunt mai nemţi decât nemţii. Blonzi toţi, de-un fel. Beau de sting şi e numai noapte. Ce să facă şi ei, na?

-Îhâm. Mă scuzaţi,.dar sunt moartă de foame, am luat o gură de sandwish, că de azi dimineaţă lucrez şi nu am apucat să mănânc.

-Poftă bună, nu vă faceţi probleme.

-Mulţumesc.

-Pariez că sunteţi mai curând slăbuţă.

-Cum aţi ghicit?!

 

-Păi nu aveţi tocmai o meserie care să îndemne la mâncatul în escces. Nici în calitate de asistentă la sinucideri, nici în calitate de cosmeticiană.

-Aşa e, o cosmeticiană rotunjoară ar fi cam stranie, hai să vă ajut, fetelor, să arătaţi ca mine, spuse ea, râzând cristalin. Of, mă scuzaţi că am râs!
-Dar şi eu m-am amuzat.
-Domnule….
-Răzvan.
-Domnule Răzvan…
-Nu, doar Răzvan, chestia asta cu domnule sună ca dracu’, mai ales în context.

-Ştiţi, procedura nu-mi dă voie să…
-Spune-mi pe nume, îţi dau eu voie, dă-o naibii de procedură!
-Bine. Răzvan…eşti sigur că vreţi…că vrei să te sinucizi?
-Sunt din ce în ce mai nesigur de asta.
-Era, de fapt, vorba despre o ea, nu-i aşa?
-Cum ai ghicit?
-Nu era prea greu.
-Devin previzibil.
-Nu neapărat.
-Nu eşti cosmeticiană.
-Bineînţeles că nu.
-Nici nu te cheamă Irina.
-Asta nu are importanţă. A name…What’s in a name?
-A rose, by any other name, would smell as sweet. Ştim amândoi Shakespeare.
-Mai ştim multe amândoi.
-Adică?
-Când ai dat telefon, nu ai dat ca să te sinucizi.
-Ba da.
-Te minţi singur, Răzvan. Nu ai asta în tine. Cine vrea să se sinucidă, o face pur şi simplu. Îşi zboară creierii, îşi taie venele, se spânzră, oricum, face o acţiune. Nimeni nu moare din nonacţiune.
-Şi să suni la telefon e o acţiune.
-La fel e şi să scrii ori să pictezi, dar lucrurile astea nu au nimic concret. Nu au relevanţă practică. 
-Mda.
-Îţi displace meseria ta.
-Ei, asta e culmea!

-Tu nu eşti notar.

-Ba da.

-Eşti, dar doar cu numele. Ţie ţi-ar fi plăcut să urci pe Kilimanjaro, să faci fotografii leilor din Africa, să faci surfing în Hawaii şi să faci bunjee-jumping în California.

-Da!

-Ai fi vrut, nu-i aşa, ca ea să nu plece. Dar ştiai, din prima zi, că asta se va întâmpla.

-Cum dracului ştii asta?! Eşti cumva ea?

-Şi dacă aş fi, Răzvan? Nu sunt. Dar aş fi putut fi. Pentru că sunt femeie. Aş fi putut fi.

-Într-o altă lume.

-Ba nu, Răzvan, chiar în asta.

-Ne-am întâlnit? -Da.

-Ne ştim bine.

-Da.

-Eşti în cercul meu de prieteni?

-La naiba. Nu m-ai recunoaşte nici dacă aş fi în faţa ta.

-Ba da.

-Ba nu.

-Ba da.

-Of, asta jucam la grădiniţă, ba da-ba nu.

-Ştii, într-un fel, am sunat cu adevărat ca să mă sinucid.

-Ei, na!

-Serios. Dar nu cu cuţit, pistol, otravă sau din astea. Am vrut să îmi ucid viaţa aşa cum era ea, cum a fost până acum.

-Aşa mai vii de-acasă.

-Cine eşti?!

-Spune-mi Irina.

-Nu există nicio Irina în viaţa mea. A, da, a existat una, dar îmi era doar cunoştinţă, atât.

-Poate că mai este una.

-Cine?

-Eu.

-Ştim amândoi că nu te cheamă aşa.

-Ştim amândoi că nicio ţară normală la cap nu ar face niciodată o linie telefonică suni ca să te omori.

-Aha, vrei să spui că eşti un personaj imaginar, buhuhu, Star Trek, take me to zour leader…

-E.T. phone home….Te uiţi prea mult la televizor.

-Şi tu la fel.

-Eu nu mai am televizor de câţiva ani.

-Dar ce faci?

-Trăiesc, Răzvan.

-Adică?

-Adică respir, mănânc, dorm, citesc…a, şi asta o să-ţi placă: fac şi sex. Cu o poftă teribilă chiar. Te excită asta.

-Da.

-Nici nu ştii cum arăt şi vrei să mi-o tragi, tipic pentru bărbaţi, aş spune, dacă aş fi o feministă ofuscată. Dar n-ai norocul să fiu asta.

-Cred că am să mă îndrăgostesc de tine.

-Ha, ha, ha. Şi dacă sunt un robot?

-Ai fi cel mai tare robot de la R. Daneel Oliwaw încoace.

-Dacă sunt căsătiorită?

-Îmi vine în cap replica aia genială din Unora le place jazzul – „Nobody’s perfect!”

-Ăla film, da!

-Am un nume pentru tine.

-S-auzim.

-Eva.

-De ce tocmai Eva?

-Înseamna „viaţă”.

-E un nume bun.

-E un început.

-Sună biblic. Răzvan şi Eva.

-Ne-ar mai trebui un copac şi un şarpe…

-Iar?

-Crezi că, de data asta, dacă nu mâncăm fructul, n-are să ne mai dea afară din Rai?

-Habar n-am. …

Început.

October 22, 2014

Ca așa-i în viață *schech*

Ne-am cunoscut în urmă cu vreo…10-11 ani, când treceam prin  perioada de  “ mă cred scriioare/poetă/prozatoare/dramaturgă” și scriam poezii de tăiat cu lama – una singură […]
October 17, 2014

5 regrete ale oamenilor pe moarte

Nu știu alții cum sunt, vorba maestrului Creangă, dar eu când mă gândesc la lucrurile pe care NU le-am făcut și la oportunitățile pe care le-am […]
October 16, 2014

Tinerii cu autism au nevoie de ajutor

În Romania, tinerii cu autism nici nu existau până anul trecut. Când un copil diagnosticat cu autism ajungea la vârsta adultă, pentru a-și păstra drepturile prevăzute […]
October 13, 2014

Fapte, nu like-uri!

Cu toții avem opinii pe care știm să le argumentăm, tuturor ne plac anumite persoane și ne displac altele și, mai ales, cu toții scriem despre […]