funny-christmas-photosHmmm… Cu ce să încep?

Cu numărul fantastic de status-uri pe facebook ce, în funcție de fiecare din cele trei sărbători de iarnă, Sfântul Nicolae, Crăciunul sau Anul Nou, cuprindea invariabil unul sau mai multe din inevitabilele cuvinte ghetuțe, cizmulițe, cadouri, dulciuri, cumințenie, nuielușe, daruri, Moș darnic, copilărie, clopoței, fericire, sănătate, oameni dragi, masă îmbelșugată, distracție, relaxare… și lista poate continua. Poate că mă veți considera răutăcioasă sau chiar ipocrită. Aveți libertate deplină la o opinie.

Cred că pentru fiecare din noi sărbătorile de iarnă s-au învârtit în jurul celor enumerate mai sus. Și neapărat pe facebook sau alte rețele de socializare. Indiferent cât suntem de sociabili sau nu, dacă avem conturi de gen creeate sau nu, indiferent dacă ne plac sărbatorile din decembrie sau, din contră, ne provoacă depresie, am fost înconjurați de toate astea.

Am constatat cu tristețe că manifestările oamenilor au avut o latură în mare parte comercială. Nebunie în oraș, îmbulzeală în trafic și în supermarket-uri, grabă mare și alergătură prin mall-uri, fețe încruntate și agasate de toată nebunia asta obositoare. Apoi au urmat multele ore din bucătărie, multele oale și calorii clocotind în cuptoare, multele dureri de spate, șolduri, picioare în urma acestor eforturi, dureri de cap pentru că afară a fost prea cald și nu s-a prins piftia sau s-a lăsat frișca de pe tort. Sunt toate astea necesare pentru a avea sărbători frumoase, reușite sau poate chiar ca în povești?

Totodată am avut plăcerea să văd și oameni calmi, senini, care priveau în jur cu relaxare, care ascultau colinde și le citeam pe chip nostalgie, oameni care priveau tot ceea ce se întâmpla în jurul lor prin ochii copiilor sau ai nepoților lor, cu inocență și bucurie pură. Am întâlnit și oameni care, indiferent de vârsta pe care o au, de viața mai dulce sau mai amară de până acum, au devenit copiii, privind cu sufletul și bucurându-se de fiecare crenguță de cetină, de primii fulgi de zăpadă, de ornamentele ce au dat un aer festiv orașului, de mirosul de brad, de cozonac, de portocale, de bucuria revederii unor oameni dragi, de un telefon și o urare de la un prieten de departe, lăsând tot vacarmul comercial să se desfășoare undeva în fundal, ignorând tot acel zumzet până ce glasuri de copiii râzând și cântând au fost tot ceea ce s-a mai auzit.

În același timp, mai e și categoria acelora care sunt complet indiferenți și cărora nu le pasă nici de cozonaci, nici de cadouri, nici de colinde, nici de semnificații spirituale sau sociale ale sărbătorilor, iar singurul scop e distracția, oriunde, cu oricine și cât mai multă.

Abundență e de toate felurile. Depinde de tine ce alegi, cu ce te alegi, ce simți și ce contează pentru tine.

Sursa foto: http://merrychristmaswishesmessagess.com

 

January 6, 2015

Abundență … cu de toate de Sărbători

Hmmm… Cu ce să încep? Cu numărul fantastic de status-uri pe facebook ce, în funcție de fiecare din cele trei sărbători de iarnă, Sfântul Nicolae, Crăciunul […]
December 21, 2014

Devenim mai dependenţi, mai leneşi sau mai răi?

Deşi la momentul apariţiei facebook am încercat să mă împotrivesc, chiar mi-am şters  de vreo trei ori contul şi dacă n-aş administra vreo 4 pagini – […]
November 19, 2014

Cum s-au văzut alegerile pe strada mea

În sfârșit s-au terminat și campania electorală, și turul doi, și toată tevatura mediatică din jurul celor doi candidați. Mă bucur că s-au finalizat tocmai pentru […]
November 4, 2014

Halloween sau Sf. Andrei ?Sau..ambele?

Începând cu seara de vineri – 31 octombrie-,  a mai trecut un Halloween. Nu am nimic cu importul sărbătorilor altor ţări, dar nu-mi displac nici corespondentele lor […]