Ego vs suflet

Deşi la momentul apariţiei facebook am încercat să mă împotrivesc, chiar mi-am şters  de vreo trei ori contul şi dacă n-aş administra vreo 4 pagini – pe care le pot transforma în bloguri, dacă m-aş decide–, magnetismul acestei reţele este încă mare, dar nu pentru mult timp…

Însă nu acesta este subiectul textului de faţă. Ideea de la care a pornit ceea ce citiţi este că pe măsură ce tehnologia evoluează, noi –oamenii–parcă devenim din ce în ce mai răi, distanţi, aroganţi, auto-suficienţi.

Am observat aceste amănunte şi în perioada alegerilor, când „să zicem” este de înţeles un asemenea comportament (dar acesta este un alt subiect, pe care poate îl voi dezbate după sărbători) şi recent pe o pagină de facebook – într-o polemică care a plecat de la o simplă întrebare lingvistică privind sensul unei propoziţii – chiar şi în relaţiile cu cei din jur. Oamenii par să ia totul prea personal şi prea repede şi devin nu doar defensivi ci şi agresivi.

Peste tot, începând de la oamenii pe care îi vezi pe stradă – dacă nu eşti, asemenea celorlalţi, cu nasul în telefonul mobil (fie el smartphone sau nu) –, colegii de serviciu, prieteni, familie, par să fie într-o continuă stare defensivă. Dacă cu familia şi prietenii (deşi sunt şi momente când este bine să regândeşti conceptul de prietenie şi mai ales de încredere) lucrurile se rezolvă relativ mai uşor, rar mai întâlneşti oameni care să nu se încrunte, sau să nu stea cu faţa doar în telefon, chiar şi atunci când îţi vobesc.

Iată câteva exemple, cu bune şi rele :

1) Acum un an, într-o toamnă sau început de iarnă, aşteptam să trec stradă. Lângă mine ajunge o bătrânică înfofolită bine din cap până în picioare, de i se vedeau doar ochii, cărând o sacoşă voluminoasă, care părea destul de grea. O întreb dacă vrea s-o ajut şi întind mâna s-apuc mânerul sacoşei: bătrânica aceea aparent neajutorată îmi aruncă o privire plină de mânie.

 

2) Acum câteva zile, la metrou, o altă bătrânică aştepta, pe scaun, sosirea metroului sau poate a copiilor/nepoţilor. Lângă ea, bastonul şi o altă persoană. Dintr-o dată, bastonul cade. În trecere şi văzând cum se uită bătrânica după bastonul căzut, mă aplec şi i-l înmânez şi sunt întâmpinată de o privire cu recunoştinţă.

 

3) În timpul alegerilor: nu mai scap de politică nici pe internet. Nu zic că nu-i bună exploatarea acestui segment, chiar şi în politică – deşi activitatea excesivă pe internet pare că înlocuieşte prezenţa excesivă la TV –, însă devine agansantă când te ajunge şi în locurile unde încerci să te relaxezi. Iar campaniile de anul acesta aproape că au umplut paharul: au apărut două tabere, dintre care una pretindea că ştie ce-i mai bine şi că are mai mult simţ civic . Cea de a doua tabară era a celor care nu încercau să epateze sau să-şi facă cunoscute opţiunile/afinităţile politice.

 

4) Printre momentele în care oamenii par să fie mai atenţi faţă de ceilalţi, ar fi …cutremurele. Chiar dacă poate pare amuzant şi un pic aiurea, este unul dintre rarele momente în care mi se pare că oamenii ies din sfera narcisismului / like-urilor şi pentru câteva minute, comunică  unii cu ceilalţi.

 

Am prezentat exemplele de mai sus poate şi pentru un sens cât mai obiectiv al textului,  pentru a-mi explica întâi mie şi apoi celorlalţi că înrăirea nu are de-a face doar cu dependenţa de tehnologie – şi implicit izolarea socială (şi prin social mă refer la cel real), cu contextul economico-social, ci mai ales cu firea omului.

fbego

Mărturisesc că într-o oarecare măsură, şi narcisismul încurajat de “reţelele sociale” are o contribuţie la înrăire. Din dorinţa de a menţine interesul fanilor/suporterilor viu zi de zi, informaţiile şi mai ales sursele nu mai sunt atent analizate, iar cei care urmăresc informaţile publicate nu mai sunt atenţi la calitate, atât a informaţiei cât şi a sursei, şi iau de bun ceea ce li se prezintă, fără a mai verifica. Practic, avem de partea celor care publică texte, lenea de a se documenta atent şi graba de a publica cât mai repede şi cât mai des – încurajate de uşurinţa cu care pot găsi informaţii pe internet, fără a mai verifica –, iar de cealaltă parte – cea a cititorilor/publicului–, lenea de a se documenta referitor la informaţia primită, de a-şi pune întrebări, de a gândi pe cont propriu.

 

Devenim atât de siguri de noi, graţie like-urilor, încât odată contrazişi sau puşi în faţa unor întrebări, suntem iraţional de agresivi şi nu doar defensivi,deşi avem posibilitatea unui răspuns calm , diplomatic, cum ar fi <<voi analiza>> sau <<voi remedia/căuta/creao bază de date>>.

 

Ştiu, textul de faţă este enervant de lung, însă cele discutate în el mi-au dat de gândit de un timp. Şi pentru că, cel mai mult la nivel comercial, în perioada asta ar fi indicat să fim nu neapărat mai buni, ci mai recunoscători, mai înţelegători şi mai calzi. Şi am putea fi aşa tot timpul anului, din proprie voinţă şi fără a ne fi dictat de către agenţiile de publicitate.

December 21, 2014

Devenim mai dependenţi, mai leneşi sau mai răi?

Deşi la momentul apariţiei facebook am încercat să mă împotrivesc, chiar mi-am şters  de vreo trei ori contul şi dacă n-aş administra vreo 4 pagini – […]
November 19, 2014

Cum s-au văzut alegerile pe strada mea

În sfârșit s-au terminat și campania electorală, și turul doi, și toată tevatura mediatică din jurul celor doi candidați. Mă bucur că s-au finalizat tocmai pentru […]
November 4, 2014

Halloween sau Sf. Andrei ?Sau..ambele?

Începând cu seara de vineri – 31 octombrie-,  a mai trecut un Halloween. Nu am nimic cu importul sărbătorilor altor ţări, dar nu-mi displac nici corespondentele lor […]
November 2, 2014

De ce votez ? (articol colectiv Belva)

  De ce votez? Pentru că e dreptul meu! Poate părea un răspuns simplu dar nu e deoarece implică o asumare a responsabilității pe care mi-aș […]