Alte orașe civilizate au un ștrand, un complex, o piscină, unde poți să-ți iei familia și să te simți ca-n concediu un weekend. Un șezlong, o băutură cu umbreluță, un tobogan colorat și încâlcit de care nu se pot sătura copiii, o muzică ce nu îți macină timpanul, bucățică cu bucățică și un loc de campare prin apropiere/o căsuță în care ar încăpea Scufița Roșie, fără coș, unde să îți odihnești mintea pârlită de soare.

Alte orașe. Alte orașe civilizate.

Galațiul nu face parte din această categorie, însă. Nu avem un Paradis Acvatic. Nu avem un loc unde să te duci cu cățel, cu purcel și să satisfaci poftele întregii familii.

În schimb avem varianta de „mers la pădure”. Atât ne-a mai rămas. Fie că ne aventurăm cu bacul peste Dunăre, fie că ne suim în mașină și ne îndreptăm în direcția opusă, o bucată de pământ cu trei copaci tot găsim, să ne punem pofta-n cui.

Asta am făcut și eu weekendul trecut. Am urcat în mașina încărcată cu iubit, cort, chitară, mâncare, băutură și hârtie igienică și am plecat spre Cotul Pisicii. Frumoasă zona; chiar superbă în anumite momente ale zilei, aș putea spune.

Toate bune și frumoase. Sălbăticie. Niciun alt suflet de om pe o rază de mulți metri. Doar țânțari, paianjeni și alte gâze pe care nu le-am putut identifica. Eram furată de peisaj. Îmi venea să spun „wow” din două în două secunde. Nu mai zâmbisem așa tâmp și non-stop de prea mult timp. Era un început de weekend ideal.

Dar veni a doua zi. Și odată cu ea și 6 mașini de cefuțe late, ahtiate după (h)aur, scuipat coji de semințe și dat din șunci în dreptul difuzoarelor ce duhneau a manele obosite. Ați crede că pădurea e mare și ar fi putut și ei să și-l poziționeze pe Salam undeva mai la distanță de cortul nostru, obișnuit mitititelul doar cu acorduri de chitară.

Nu. S-au așezat împreună cu Guță și hiturile sale la 10 cm de urechile noastre. Degetul arătător al masculilor era veșnic îndreptat în sus și  se clătina țapăn pe ritmul de aș-mânca-salam-da-n-am, în timp ce stilatele coțofene își bălăngăneau formele la indicațiile versurilor ce răsunau în întreaga pădure. Ce să mai zic? Un peisaj care ar fi satisfăcut retina oricărui om, deținător a nu mai mult de doi neuroni înnodați.  

Să privești așa o imagine și să nu îți vină să li te alături, îmi pare imposibil! Mă mir că le-am rezistat farmecelor.

*hapciu*

Și stând în cort, auzind în stânga un chinuit de viață cum se plângea că-l „omoară vecina de pe scară” și un altul, în dreapta, cum se ruga de domnișoare să „îi dea pân la fund”, mă rugam să scap cu timpanul neperforat și cu IQ-ul intact. Am rezistat o oră, de dragul peisajului; am mai rezistat o oră, de dragul iubitului, care nu știu cum reușea să facă abstracție de CD-ul ce rula pe repeat în jurul nostru. Dar am cedat nervos în a treia oră și am zis că dacă nu facem bagajele acum, eu îmi bag sfântul picior în mișcările lor senzuale și plec pe jos acasă.

Poate dacă eram mai mult de 2 persoane m-aș fi încumetat să eliberez Metallica din cușcă și să strig „șu, pe ei, pe mama lor și pe manelele lor!”. Dar așa, mi-am zis că oricâți nervi aș avea și oricâte filme cu supereroi aș fi văzut, nu pot să le fac față burtoșilor și divelor și m-am resemnat.

Când mă gândesc că eu îmi făceam griji de invazia țânțarilor, înainte de plecare. Nu m-am gândit o clipă la invazia manelelor.

Sursa foto: defecti.ro

August 5, 2015

Pădurea suferă de manele

Alte orașe civilizate au un ștrand, un complex, o piscină, unde poți să-ți iei familia și să te simți ca-n concediu un weekend. Un șezlong, o […]
August 4, 2015

Ce înţeleg eu prin a fi credincios

Nu sunt credincioasă şi o să vă explic de ce. Pentru că mi se pare un cuvânt cu o semnificaţie prea mare pentru condiţia omului. Nu […]
July 17, 2015

Un meci … de fotbal

De regulă pricep chestiile relativ repede, dacă are cine să mi le explice. Dar cu fotbalul e greu, greu tare. Şi nu că nu aş fi […]
July 6, 2015

Mi-e dor să citesc ca înainte

Îmi aduc aminte când făceam interviuri mai demult în căutare de asistent PR, iar una dintre fetele care au aplicat la job a scris că știa […]