Imageria dirijată te duce deseori în colţuri ale minţii pe care în mod conştient nu le accesezi. De ce? Pentru că ne umplem zilele cu argumente raţionale de tipul: nu e momentul! E aceeaşi problemă pe care o experimentăm cu toţii ori de câte ori ne punem planurile de viitor pe modul de aşteptare impus de priorităţile de zi cu zi.

De curând însă am făcut acest exerciţiu şi m-a suprins claritatea cu care mă văd în viitor şi liniştea care îmi domină speranţele şi dorinţele. Am fost întodeauna un adult pragmatic. Mi-am dorit mult şi tot ce am putut realiza singură, am făcut. Poate de aceea mă gândesc că oricare va fi parcursul în continuare, voi îmbrăţişa tot ce vine cu încredere că e pentru mine.

Apropo de articolul pe care l-am scris despre cum avem aşteptări din momentul în care ne-am născut cred, în acelaşi timp, că pentru a fi reale acestea trebuie să cuprindă şi scenariul mai puţin dezirabil. Să fim mereu pregătiţi pentru un outcome pozitiv dar şi pentru (sau mai ales!) cel negativ. Astfel am putea fi mai puţin dezamăgiţi de faptul că visele noastre nu se îndeplinesc.

Dacă m-ar întreba cineva ce anume îmi doresc toate răspunsurile mele ar fi din domeniul profesional. Mi-am creat un sistem de autoprotecţie care întodeauna mă ţine în zona de confort pe care o pot controla. Şi ce putem controla cel mai bine în viaţa asta decât ceea ce putem face să se întâmple?

Poate de aceea mă deranjează oamenii lenţi care cred că timpul e al lor şi că îl pot amâna la nesfârşit. Cât snooze poţi da la alarma care îţi spune că e timpul să faci? Mai mult, când te ridici din pat admiri răsăritul (imaginar sau real) sau îţi târâii paşii, cu umerii lăsaţi de la povara unei noi zile care a început şi pentru care nu eşti dispus să faci nimic?

Unde te vezi peste 5 ani a fost exerciţiul care mi-a rămas în minte de la curs. Au trecut mai bine de 3 săptămâni de atunci însă imaginea care a ieşit la iveală încă e vie în mintea mea. Va fi sau nou realitatea mea peste acest timp? Nu ştiu însă nici nu am să stau să aştept o minune sau o aliniere a planetelor să se întâmple. Scenariul mai degrabă idilic pe care îl am va suporta schimbări şi va avea dezamăgiri dar cu siguranţă, sentimentul de linişte pe care mi l-au trezit acele imagini va rămâne căci pentru asta, controlul e doar la mine. În rest sunt doar poveşti… de viaţă!

Sursă foto:fractalenlightenment.com

March 30, 2016

Ce faci peste 5 ani?

Imageria dirijată te duce deseori în colţuri ale minţii pe care în mod conştient nu le accesezi. De ce? Pentru că ne umplem zilele cu argumente […]
March 28, 2016
e copilul tau nu al meu

E copilul tău. Nu e al meu.

Sigur ai în lista de Facebook măcar o mamă care postează zilnic o poză cu odorașul ei. Înțeleg entuziasmul (sau cel puțin încerc să îl înțeleg), […]
March 21, 2016
ca sarea in bucate

Ca sarea în bucate

Mai știi povestea? Era demult un împărat ce-avea trei fete. Le-a întrebat pe rând cât îl iubesc: prima a răspuns că îl iubește ca mierea, a […]
March 19, 2016

Ține fiola, suflă-n ea! Stai, nu te dezechilibra! Lasă-mi domle șapca!

Nu sunt cea mai disciplinată șoferiță, dar nici cea mai rebelă. Mie îmi place să cred că sunt ok… Dar eu sunt subiectivă. Judecând după faptul […]