Că tot s-au sărbătorit 98 de ani de la Marea Unire din 1918! Degeaba ne batem cu pumnul în piept ce neam unit suntem noi, când e de ajuns cel mai mic scandal sau sămânță de ceartă , ca să ne împărțim în două tabere și să nu mai avem mult până la a ne da în cap și să ne jignim dacă nu avem aceleași păreri (mai ales politice/economice/etc).

Și cât de bine știm să fim invidioși. Doamneeeee, ce ușor este să invidiem și să pretindem altora să facă ceva, fără  să mișcăm un deget! Că deh, aproape tot românul s-a născut șefuț, individualist și nu înțelege ideea de muncă în echipă sau pentru scop comun, sau să țină cont și de părerile celorlalți.

Dar să ne întoarcem la cuvântul din titlu,  la “unire”. Da uniriile, 3 la număr, din 27 mai 1600 (Mihai Viteazul), 24 ianuarie 1859 (Mica Unire – Alexandru Ioan Cuza) și 1 decembrie 1918 – Ferdinand I) au avut partea lor de influențe politice și ar fi utopic să excludem de tot influențele și deciziile politice. Din păcate, diferența majoră dintre politica și unitatea de atunci  – 98 ani (1918)  sau  157 ani (1859) – și acum este că pe atunci încă era dorința de a schimba ceva în bine, pentru popor , de a prelua modele europene care fumcționau și schimbau vremurile în mai bine. Acum, am înlocuit “unirea” cu  “parteneriat”, dar încă aruncăm vina, acuzele și responsabilitatea de la unii la alții.

Nu suntem uniți, ne căutăm unii altora defecte, ne facem reproșuri, dăm din gură dar nu și din mână (n-am găsit altă rimă!), iar atunci când dăm din mână o facem pumn și lovim cu ea în masă – cu tot cu pretenții. Cam cum zicea dl. Babeș, Victor Babeș. Acum 124 de ani !!!

Citat Victor Babeș

Și care e treaba cu să ne mândrim că suntem români doar o dată pe an? Stai, nu e bine spus să ne mândrim, pentru că de fapt nu avem niciun merit pentru cum au reușit în viață unii dintre noi sau pentru creativitatea lor.  Cel mai bine ar fi să luăm aminte la entuziasmul, determinarea lor, dorința de a reuși indiferent de obstacole și să nu ne mai plângem atât că, vai în ce țară de cacao trăim. Până la urmă, traiul în țara asta te călește pentru viață și reușită. Nu sunt naționalistă, dar sunt convinsă că se putea și mai rău (ia luați de citiți 1984 – să vă înfiorați puțin, sau vizionați V de la Vendetta: se poate și mai rău, da?).

Observ doar cu tristețe că toate principiile, idealurile de mai bine, dorința de libertate și liberă exprimare ( punctele 1-4 ale Proclamației de la Alba Iulia ) dispar de parcă n-ar fi existat vreodată sau în cel mai rău caz sunt interpretate aiurea și răstălmăcite.

Ca încheiere vă las cu următoarele rânduri:

Vremurile grele/greutățile crează oameni puternici. Oamenii puternici crează vremuri bune. Vremurile bune crează oameni slabi. Oamenii slabi aduc vremuri grele.

Atenție! Asta nu înseamnă că soluțiile sunt dictatura și totalitarismul. Ideea este să nu ne culcăm pe-o ureche, să nu ne lăsăm pe tânjeală, pe las’ că merge și așa..

Cu alte cuvinte, crizele, dificultățile, vremurile grele ne apropie, ne unesc, ne fac să căutăm, să găsim sau să inventăm soluții.

Pe unde crezi că suntem noi acum? Și încotro ne îndreptăm?

where-there-is-no-struggle-there-is-no-strength

 

December 6, 2016

Unire? Ce este asta?

Că tot s-au sărbătorit 98 de ani de la Marea Unire din 1918! Degeaba ne batem cu pumnul în piept ce neam unit suntem noi, când […]
December 5, 2016

Ce a fost și ce va fi

În fiecare an, ultima lună este pentru introspecţie şi analiză. Cel puţin pentru mine, cele 4 săptămâni din Decembrie îmi oferă timpul necesar pentru a trage linie […]
December 1, 2016

Rămâi cu bine, noiembrie!

Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai adus! Să știi că îmi e greu să îmi stăpânesc lacrimile. Nu îmi place să îmi iau rămas bun. Mereu […]
November 28, 2016

City break în Barcelona

Prima dată când am fost în Barcelona era acum 8 ani. Călătorind puţin până atunci şi văzând doar aeroportul Băneasa care arata mai degrabă că o […]